One Jazz Festival – O Simfonie de Jazz în Inima Băii Mari

One Jazz Festival, evenimentul de referință pentru iubitorii de jazz din Baia Mare și din întreaga țară, a ajuns la a cincea ediție, desfășurându-se pe 10 și 11 noiembrie. Un festival independent, ce a crescut organic de-a lungul timpului sub îndrumarea atentă a organizatorului Eduard Keller, a reușit să atragă aproape 500 de spectatori pe seară, confirmând statutul său de eveniment cultural major în peisajul muzical românesc.

Evenimentul a avut loc la Sala ATP Tech Center, cu o acustică remarcabilă, creând o atmosferă elegantă și vibrantă ca la orice spectacol de jazz de calitate. Artiști din România, Marea Britanie, Polonia și Ungaria au urcat pe scena festivalului, atingând performanțe interpretative memorabile și demonstrând diversitatea și dinamismul scenei de jazz contemporane.

Vineri, 10 noiembrie, publicul a fost încântat de prestațiile formației 7th Sense din România și a proiectului Jazz Sabbath din Marea Britanie, condus de pianistul și compozitorul Adam Wakeman. Sâmbătă, 11 noiembrie, a fost rândul Michał Barański Quartet din Polonia și Barabás Lőrinc Quartet din Ungaria să electrizeze sala cu ritmuri inovative și improvizații sofisticate.

Barabás Lőrinc Quartet s-a întors pe scenă la One Jazz Festival primind ovații: „Pentru a doua oară la One Jazz Festival, un mare artist, cu o super trupă”, „Fără cuvinte”, „Spectacol”.

Jazz Sabbath, debutând în România, au fost atât de impresionați de public și de sala de spectacole, încât au promis să revină în Baia Mare și să includă orașul în viitorul lor turneu european.

În cadrul festivalului, a avut loc și vernisajul expoziției de sculptură a artistului băimărean Paul Covaci, îmbogățind regalul artistic cu elemente vizuale unice. Foaierul ATP EXODUS TECH a fost transformat într-o galerie de artă, îmbogățind astfel atmosfera festivalului.

Un punct culminant al festivalului a fost prelegerea ținută la biblioteca Virgil Mihaiu, unde jazzul a fost explorat ca formă de expresie identitară, aprofundându-se influențele culturale care traversează Europa, Japonia, Capul Verde și Brazilia.

Edina Quartet a făcut spectacol la „The Oak”, iar muzicienii polonezi, într-un gest de deschidere către muzica locală, au invitat muzicieni români să li se alăture pe scenă, ducând la o improvizație memorabilă de peste o jumătate de oră.

Tot la „The Oak”, un moment inedit a fost când o voluntară a avut ocazia să discute cu Adam Wakeman, primind de la acesta o listă de 25 de piese jazz esențiale pentru începători.

Exuberanța atmosferei din jurul evenimentului a demonstrat și a cincea oară – dacă mai era nevoie! – că tinerețea sufletească a participanților așteaptă și dau forță renașterii Festivalului din chiar parfumul amintirii acordurilor din anul trecut. Și încă mai mult, s-a dovedit izvor de inspirație pentru o fetiță de nouă ani, care a fost atât de entuziasmată încât a desenat logo-ul festivalului, exemplificând mesajul „Muzica Unește”.

One Jazz Festival și-a consolidat poziția nu doar ca o destinație pentru pasionați, ci și ca un punct de întâlnire pentru comunitatea artistică și culturală. Festivalul a reușit să demonstreze că Baia Mare poate fi un epicentru al muzicii de jazz, fixând orașul pe harta culturală internațională și anticipând cu entuziasm edițiile viitoare.

***

Cântat de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine