Salut, mă numesc Petru Stratulat și sunt de profesie “om de radio” la Guerrilla.

Așa m-am identificat din 2005 și până prin 2013, și o fac în continuare, dar combinat cu ideea de păpușar. Cine naiba s-ar fi gândit la asta? Taica-miu voia să mă fac preot, și chiar a zis-o în casa Domnului la botez, umplând ochii popii de bucurie divină, dar și invidia competiției, poate.

În 2013, împreuna cu iubita mea am pus bazele Lightwave Theatre Company, ce plănuia să aducă teatrul vizual cu păpuși pentru oameni mari în România, unde nu vedeai așa ceva pe nicăieri. Păpușile aici erau doar pentru copii. În fine, ne-am adunat patru “hăndrălăi” și am construit o păpușă pe care să o includem într-un moment artistic de trei minute pentru a fi dat la TV, ca să pornim motorul promovării. Nu aveam nici măcar nume de companie sau site.

Am îmbrăcat-o pe iubita mea, și colegă în companie, în ghips și așa a apărut Freya, o păpușă grea de vreo 20 de kg. Am repetat momentul, în garsoniera mea, preț de aproape două săptămâni, și, după ce am dat telefoane timp de trei ore, am reușit să planificăm prima apariție TV la Măruță în emisiunea “Happy Hour” de pe PRO TV. Nebuniei noastre i s-au alăturat un trio simfonic foarte fain și un tânăr dirijor. Astfel, a luat naștere primul nostru moment artistic dat la TV.

Ajunși în platou, am simțit cum intru în panică. Am avut niște emoții infiorătoare. Și, cum nu uiți niciodată prima experiență, nu voi uita vocea tipei care a spus în microfon “intrăm în 5…4…3…2…”. Am crezut că inima imi va sări din piept. M-am uitat la Aura, din trio, fostă colegă de la Guerrilla, ea s-a uitat la mine cum am încremenit și mi-a zâmbit. Apoi, s-a aprins becul roșu în platou. Măruță ne-a prezentat ca semi-finaliștii de la Românii au Talent, deși nu participaserăm. Cristina, colega noastră, s-a aflat într-un grup ce a participat înainte cu doar câteva luni. A dat porumbelul, iar noi am fost cu mult prea emoționați pentru a găsi cuvintele potrivite corectării lui.

Mai jos, momentul, așa, cu greșeli, cum s-a văzut:

Despre atacul de panică, apărut pe scenă la primul spectacol, în fața unei săli pline, la Godot Cafe-Teatru, într-un episod următor.