Avem emoții: astăzi, miercuri, 27 mai 2020, la exact 4 ani de la relansare, după un an de muncă asiduă la acest proiect, noi, Radio Guerrilla, o mână de oameni pasionați, avem plăcerea să vă anunțăm că lansăm Cardul Bancar Radio Guerrilla, poate cel mai suprinzător și bine gândit card de debit Mastercard Gold din România, emis de Libra Internet Bank.
Dragii noștri, cardul ăsta este cadoul nostru pentru noi toți, noi cei care simțim la fel, de ziua noastră. Am adunat toate calitățile pe care le-ar cere oricare dintre noi: transferuri pe loc cu prietenii, salon VIP în aeroport, asigurare automată, cursuri de schimb imbatabile și multe multe altele, le vedeți în detaliu mai jos.
Până acolo însă, supriză:
La plata cu Cardul Radio Guerrilla într-un Avanpost Radio Guerrilla ai automat 10% reducere instant. Da, în orice Avanpost, fie el restaurant, hotel, clinică, magazin, din orice domeniu, cumperi cu 10% reducere instant.
Gândiți-vă, toata lumea câștigă: Avanposturile sunt alese cu grijă de Grupul Consumatorilor Radio Guerrilla, așa că deținătorul cardului merge la sigur din punct de vedere al calității și plătește mai puțin. Avanpostul face business, își crește baza de clienți, este promovat de noi și încurajat să mențină standardele. Radio Guerrilla se bucură că reușește crearea unei comunități în jurul seriozității și a pasiunii de a face lucrurile bine. Toată lumea câștigă!
Reducerea instant 10% în Avanposturile Radio Guerrilla se face automat la plata cu cardul. Automat și instant, repetăm, pentru că-i foarte important: fără steluțe sau punctulețe, fără la sfârșit de lună, fără să rogi vânzătorul, poate chiar fără să știi că te afli într-un Avanpost Radio Guerrilla: instant, imediat după ce ai plătit cu Cardul Bancar Radio Guerrilla, primești imediat înapoi pe card 10% din valoarea bunului sau serviciului achiziționat.
Așadar, descarcă aplicația Avanpost Radio Guerrilla, comandă Cardul Bancar Radio Guerrilla, propune un Avanpost: sunt ale noastre, ale tuturor celor care simțim la fel, Grupul Consumatorilor de Radio Guerrilla.
Poate se vor întreba unii: de ce am făcut un Card Bancar cu care ne mândrim? Pentru că, dacă un post de radio ar lansa un Card Bancar Premium, acela s-ar numi Radio Guerrilla și ar fi din România, ceea ce s-a și întâmplat 😊Da, cardul e perfectibil. Ne-am grăbit să îl lansăm pentru a fi alături de Avanposturi. Vă mulțumim anticipat pentru observații și îngăduință: dar până la urmă Binili Învinge. Trebuie.
Așadar, Avanpost Radio Guerrilla este modul în care ne exprimăm respectul pentru orice lucru bine făcut, este evaluarea noastră de calitate acordată celor mai buni furnizori de bunuri și servicii din lumea noastră, lumea Radio Guerrilla, lumea celor care-și fac treaba temeinic, cu pasiune și responsabilitate. Poate fi un club, un restaurant, o cafenea, o ceainarie, poate fi atelierul unui cizmar, o brutărie, un magazin cu alimente bio, poate fi o podgorie, o fermă, o firmă de decorațiuni, o librărie, poate fi un site, un centru de training sau de limbi străine. Poate fi orice, dacă e bine făcut îl găsești în aplicația Avanpost Radio Guerrilla sau pe site-ul guerrillaradio.ro/avanpost. Avanpost Radio Guerrilla este selecția noastră de calitate, a tuturor celor care simțim la fel, așa că te invităm să propui și tu un Avanpost. Sau mai multe. Validăm împreună propunerile voastre și, dacă se califică, devin Avanpost Radio Guerrilla, le listăm în aplicație și pe site. Revenim anual și vedem dacă au păstrat standardele.
Cardul Bancar Radio Guerrilla în câteva rânduri:
1. Card de debit Mastercard Gold, emis de Libra Internet Bank: acces gratuit Business Lounge Otopeni, asigurare gratuită de călătorie, bagaje și zboruri întârziate, când s-o putea călători 😊.
2. Curs de schimb Mastercard, la orice operațiune în valută, peste tot în lume.
3. Aplicație gratuită care înrolează carduri și de la alte bănci, are opțiunea de transfer bani instant fără comision între ele sau către altele, split bill.
4. Totul în aplicație, fără drumuri la bancă: comanzi sau renunți la card online, emitere și livrare gratuite oriunde în România, deschidere gratuită cont în lei și valută, plăți și încasări fără comisioane.
5. Trei retrageri de numerar pe lună fără comision și limită de sumă la orice bancomat din România și din lume, curs de schimb Mastercard.
6. Contactless.
7. Consultare sold gratuită, online și la orice bancomat din România și din lume.
8. 9 lei/lună comision de administrare.
9. Două variante de design, Roz sau Camuflaj, la alegere.
10. Mastercard Premium & Business 2020: acces program de reduceri și oferte speciale.
Cardul Bancar Radio Guerrilla. 10% reducere instant în Avanposturile Radio Guerrilla. Mai bun decât celălalt.
Mulțumim frumos Libra Internet Bank, Mastercard, Prologue Advertising și Propaganda pentru implicarea în acest proiect drag nouă. Vă mulțumim frumos încă o dată și vouă, tuturor celor care credeți în noi. Binili Învinge. Trebuie.
Buna seara.Vreau sa imi trimiti si mie cardul acasă. Am cont la dvs la Libra bank internet.
Cardul sa fie pe roz culoarea.