Ultimul articol din acest an este dedicat, ați ghicit, tot păsărilor care petrec iarna pe la noi. Daca despre cele comune am tot vorbit, haideți să trecem în revistă și câțiva oaspeți mai rari, referindu-mă acum atât la oaspeții din nord, care vin rar dar regulat, cât și la păsările rătăcite, care în mod normal nu ar trebui să fie pe la noi în anotimpul rece, dar care, ocazional, aleg să petreacă Revelionul departe de arealul lor obișnuit, fie că e vorba de cartierul de iernare sau de culoarul de pasaj.
Această ediție este dedicată preponderent, păsărilor acvatice, apetența lor pentru coasta litorală a Mării Negre fiind destul de mare deși, veți vedea, vom avea și oaspeți accidentali care nu au legătură cu apa ci cu coasta de-a lungul căreia au bântuit până să ajungă pe teritoriul României.
Cu această ocazie răspund și la întrebarea clasică ce urmează după ”Ce specie am fotografiat”. Această întrebare este invariabil: “Și, e rară?”. Realitatea este că “raritatea” unei specii variază în funcție de observator și locul observației. Un codalb poate fi rar pentru un turist obișnuit, dar pentru un locuitor al Deltei Dunării ceva comun. De asemenea, un pelican poate fi comun în zona Deltei, dar o raritate în jud. Bihor. Ați înțeles, sper, ideea. Din punct de vedere faunistic, o specie poate fi rară, dar regulată, cu câteva semnalări pe an (exemple fiind majoritatea speciilor din acest articol), dar putem avea și specii rare cu adevărat, cum ar fi notatița cu cioc lat prezentată în articolul precedent. Haideți să trecem în revistă speciile de iarnă de pe litoral, împreună cu comentariile aferente referitoare la raritatea acestora.
Egreta mare (Ardea alba)
Începem cu o specie spectaculoasă pe timp de iarnă, dar altminteri o prezență cât se poate de obișnuită în sezonul rece. Numită pe nedrept cocostârc, egreta mare este o prezență grațioasă pe aproape orice baltă neînghețată pe vreme de iarnă, iar pe zona coastei Mării Negre este de nelipsit. Motivul pentru care sunt mai multe păsări (statistic vorbind) pe litoral este din pricina prezenței peștilor in zona malului, și cum marea îngheață doar la geruri puternice, o serie de specii de păsări ihtiofage găsesc aici hrană și adăpost. Egreta mare, excelent pescar, va profita de fauna prezentă în ape mici, dar nu refuză rozătoare în sezonul rece. De aceea o veți vedea atât pe apă cât și pe uscat.
Becațina comună
Spre deosebire de prima specie prezentată azi, becaținele comune de regulă pleacă spre sud. Unele însă rămân peste iarnă, în special în iernile blânde. Dacă însă vine un val de frig, becaținele vor coborî spre sud până vor găsi bălți neînghețate unde vor găsi de mâncare.
Becaținele au un camuflaj excelent și seamănă cu celelalte speciid ebecaține destul de bine. Sunt însă singurele care mai pot fi văzute la noi în sezonul rece, în special pe malurile lacurilor sărate din Bărăgan și Dobrogea.
Fluierarul negru (Tringa totanus)
Deși în fotografie nu vedeți nimic negru, acesta este un fluierar negru, și el specie regulată iarna pe litoral, deși majoritatea migrază spre sud. Explicația este simplă: această specie are penajul negru în sezonul cald, iar spre toamnă iarnă își pierde culoarea, acesta fiind penajul de iarnă. Deși fluierarul negru are picioarele negre vara, iarna acestea devin de un roșu carmin intens, acesta fiind și ușor de reperat în teren, un indiciu că avem de-a face cu un fluierar negru și nu vreo altă specie de fluierar. Contez pe voi să rețineți aceste ponturi pentru a le învăța mai ușor, da? 🙂
Ploierul argintiu (Pluviaris squatarola)
Rămânem la păsări de țărm cu această specie de ploier (plover, în engleză) – ploierul argintiu este oaspete regulat de iarnă. Acest ploier este tot o specie limicolă (sau specie de țărm), la noi fiind un vizitator de iarnă rar, dar regulat, cu câteva observații anuale în sezonul rece.
Greu de distins aparent de ruda sa apropiată, ploierul auriu, diferența în teren e greu de observat, dar, dacă reușiți o fotografie acceptabilă, veți observa că ploierul argintiu are ciocul masiv, în vreme ce ploierul auriu are ciocul mult mai firav, mai subțire. În plus, e mult mai probabil să vedeți ploierii aurii în pasaj (asta însemnând martie-mai, respectiv august-octombrie). Problemă rezolvată!
Cocorul (Grus grus)
O specie despre care mai citim în cărți, dar care nu mai cuibărește la noi în țară (a cuibărit în Delta Dunării și Dobrogea, în zone mlăștinoase). Cocorii trec însă anual în pasaj pe trei culoare principale (culoarul euxin – coasta Mării Negre, culoarul Bărăgan – Buzău – luncile Siretului și Prutului, precum și pe culoarul Cazanelor Dunării – Valea Cernei – Banat), iar iarna sunt destul de multe observații.
Cocorii, precum berzele, formează perechi pe viață. De aceea, cel mai probabil este să vedeți două exemplare, chiar dacă sunt rătăcite. Și când iubești, ce-ți mai pasă dacă ai rătăcit ruta de deplasare spre cartierul de iernare, cât timp ești cu alesul sau aleasa inimii tale?
Pelicanul creț (Pelecanus crispus)
Puți știu că pelicanii de la noi sunt de fapt două specii. Pelicanii comuni sunt cei care ne gâdilă imaginația vară de vară în Deltă, dar mai e o specie extrem de asemănătoare, pelicanul creț. Și el mare hoinar, pelicanul creț poate fi văzut și iarna la noi, pe culoarul luncii Dunării. Spre deosebire de pelicanii comuni care migrează în bloc spre sud în octombrie, pelicanul creț este adesea solitar. Dacă vedeți vreun pelican rătăcit pe vreun lac din noiembrie până în aprilie, probabilitatea este de 99% să fie un pelican creț și nu unul comun.
Ferestrașul mic (Mergellus albellus)
Despre ferestrași am mai vorbit în articolele precendente. Sunt păsări acvatice, scufundătoare, excelenți vânători pe sub apă. În imagine este o femelă care face surf parcă, ferestrașii fiind mari amatori de ape adânci unde vânează. Pot fi văzuți și în Cazanele Dunării, dar mie îmi place să-i pândesc pe canalele adânci din zona litoralului, pentru că aici mai putem vedea și alte păsări interesante (și ați văzut că am un film cu Dobrogea). Ferestrașii mici sunt oaspeți de iarnă regulați, fiind semnalați an de an în România.
Rața moțată (Aythya fuligula)
Pe nisip, la buza stabilopozilor, am găsit această rață moțată. Moțul este evident, motiv pentru care a fost numită așa. Este o specie regulată în sezonul rece la noi, și, bonus, este o specie extrem de frumoasă. Masculul este evident mai “frumos”, cu penajul mai contrastant decât femela, pe penajul căreia albul lipsește complet. Această rață este un subadult, așadar contrastul nu este complet.
Privit de aproape, masculul adult de rață moțată are penajul negru cu irizații metalice, iar ochiul galben contrastează plăcut cu ciocul albăstrui. De aceea este ușor de reperat de la distanță între alte rațe cu care obișnuiește să se amestece în marile aglomerări de specii acvatice de pe lacurile sărate sau salmastre.
Rața cu cap negru (Aythya marilla)
Am ajuns, în sfârșit, la rațele rare. Seamănă cu rața moțată (aspectul general, ochiul galben etc) dar spatele masculului este alburiu, iar moțul lipsește (se întrevede totuși un mic ciuf). Rațele catifelate cuibăresc doar în Scandinavia, iar la noi apar accidental, atât pe coasta litorală, cât și pe alte lacuri din Bărăgan sau Ardeal, în vreme ce rața moțată este specie comună în vestul și nordul Europei.
Pietrarul de deșert (Oenanthe deserti)
Nu e specie acvatică și nici oaspete de iarnă, dar am reușit să-l fotografiez anul acesta în ianuarie pe malul lacului Techirghiol. Pietrarul de deșert este o specie nord- africană (Egiptul fiind cel mai apropiat punct de Techirghiol, de unde ar fi putut veni). Aparent este un pietrar sur (Oenanthe oenanthe) ceva mai deosebit, dar ochii ornitologilor l-au depistat imediat.
Acest pietrar a călătorit în direcția greșită, el iernând în Sahara în mod normal. Cum a ajuns el pe malul Mării Negre este un mister, dar anul acesta a fost văzut un alt exemplar în Banat, chiar luna aceasta. Este clar că iarna este un sezon exelent pentru rarități, și nu pot să vă ascund că mai am specii grozave în tolbă pentru săptămâna viitoare.
Sigur, nu vă va rămâne decât să dați o fugă până la mare pentru a vedea și voi aceste păsări pe perioada iernii. De ce? Pentru că vă va fi realmente simplu să le vedeți dacă urmați regula de bază iarna: păsările stau adunate pe malurile lacurilor. Găsind pe hartă lacurile dobrogene și lagunele litorale, este o chestiune de timp să mă surprindeți cu semnalări interesante. Până atunci, să ne vedem în 2019 cu noi semnalări!
