Junot Diaz / Iubitul

Ar fi trebuit să fiu atent cu iarba. Pe cei mai mulți îi tâmpește. Pe mine mă face somnambul. Și, ce credeți, m-am trezit în holul clădirii noastre, simțindu-mă de parcă fanfara liceului m-ar fi călcat în picioare. Mi-ar fi rămas curul acolo toată noaptea dacă cei de dedesubt nu s-ar fi certat și ei ca chiorii la trei dimineața. Eram prea prăjit să mă mișc, cel puțin în acel moment. Iubitul încerca s-o păcălească pe Iubita, spunându-i că avea nevoie de spațiu, iar ea spunea ceva de genul: Nenorocitule, o să-ți dau un spațiu de nu-l poți duce. Îl știam puțin pe Iubit. L-am văzut prin baruri și le-am văzut pe unele dintre fetele pe care le aducea acasă când ea era plecată. Pur și simplu avea nevoie de mai mult spațiu ca să înșele. Bine, a spus el, dar de fiecare dată când se îndrepta spre ușă ea începea să plângă și să strige De ce faci asta? Semănau mult cu mine și cu fosta mea iubită Loretta, dar mi-am jurat că nu mă voi mai gândi la curul ei, deși fiecare latina din Oraș care semăna cu Cleopatra mă făcea să mă opresc și să-mi doresc să se întoarcă la mine. Când Iubitul a ajuns în hol, eu eram deja în apartamentul meu. Iubita nu se mai oprea din plâns. S-a oprit de două ori, probabil că m-a auzit mișcându-mă chiar deasupra capului ei și de fiecare dată mi-am ținut răsuflarea până începea iar. Am urmat-o la baie, amândoi despărțiți de o podea, sârme și niște țevi. Continua să spună: Ese pepetón de căcat, și se spăla pe față iar și iar. Mi-ar fi frânt inima dacă nu ar fi fost ceva atât de-al dracului de familiar. Cred că devenisem imun la astfel de lucruri. Aveam inima împietrită ca o morsă capitonată în osânză.

A doua zi i-am povestit tovarășului Harold ce s-a întâmplat și el a spus: Nasol de ea.

Cred că da.

Dacă nu aș avea și eu probleme cu femeile, ți-aș zice să mergem să consolăm văduva.

Nu e genul nostru.

Nu e pe dracu’.

Tipa era prea frumoasă, prea stilată pentru doi tâmpiți ca noi. N-am văzut-o niciodată într-un tricou sau fără bijuterii. Cât despre iubitul ei, olvidate. Negroteiul ăla putea fi model, drace, amândoi ar fi putut fi model, ceea ce probabil și aveau de gând să devină pentru că nu i-am auzit niciodată schimbând vreo vorbă între ei despre vreo slujbă sau vreun nenorocit de șef. Oameni ca ăștia sunt de Neatins pentru mine, crescuți pe o altă planetă și transplantați în imediata mea vecinătate să-mi amintească cât de rău trăiesc. Ceea ce era și mai rău era cât de multă spaniolă vorbeau între ei. Niciuna dintre iubitele mele nu vorbise spaniola, nici măcar Loretta, cea cu atitudini portoricane. Cel mai aproape de asta a fost negresa care petrecuse trei ani în Italia. Îi plăcea să vorbească așa în pat și spunea că se cuplase cu mine pentru că îi aminteam de unul dintre sicilienii pe care-i cunoscuse, de-asta n-am mai sunat-o niciodată.

Iubitul a mai venit de câteva ori în săptămâna aceea după lucruri, presupun, să termine treaba. Era un nemernic plin de el. A lăsat-o să spună ce avea de spus, argumente pe care ea stătuse ore întregi să le pună cap la cap, și apoi a oftat, și a spus că nu conta, avea nevoie de spațiu, punto. Ea îl lăsa să i-o tragă de fiecare dată, sperând că poate asta îl va face să rămână, dar știți bine, odată ce prinzi puțină viteză la vale, nu mai există nicio jucărie pe lumea asta care să te împiedice să pleci. Îi ascultam cum o fac și mă gândeam: Drace, nu-i nimic mai jalnic decât fututul de rămas-bun. Știu. Eu și Loretta am avut dintr-astea să ne ajungă. Diferența a fost că noi nu am vorbit niciodată așa cum își vorbesc ăștia doi. Despre noi. Nici măcar atunci când eram bine. Stăteam întinși și ascultam lumea de afară, băieții zgomotoși, mașinile, porumbeii. Pe atunci habar nu aveam ce gândea, dar acum știu ce să pun în toate bulele alea de gânduri desenate. Evadare. Evadare.

Ăștia doi aveau o obsesie cu baia. Toate vizitele lui sfârșeau acolo. Ceea ce mie-mi convenea, era locul de unde-i puteam auzi cel mai bine. Nu știu de ce am început să le urmăresc viața, dar părea a fi un lucru bun. În cea mai mare parte a timpului credeam că oamenii, chiar și atunci când le e cel mai rău, sunt destul de plictisitori. Cred că n-aveam nimic mai bun de făcut. În niciun caz cu femei. Luam o pauză, așteptând ca ultimele rămășițe ale naufragiului numit Loretta să plutească în derivă în depărtare.

Baia. Iubita turuia despre cum și-a petrecut ziua, cum a văzut o încăierare în trenul de pe Ruta C, cum cuiva i-a plăcut colierul ei, iar Iubitul, cu vocea lui suavă de Barry White, nu zicea decât Îhi. Îhî. Îhi. Își făceau duș împreună și dacă ea nu vorbea, i-o sugea. Tot ce auzeai de jos era apa care lovea fundul căzii și pe el Da, o, da. Totuși, nu rămânea niciodată. Asta era evident. Era unul dintre tipii cu pielea închisă și tenul neted pentru care femeile ar ucide și știam sigur, pentru că-l văzusem în acțiune în localurile din zonă, că-i plăcea să se dea la fete albe. Ea nu știa nimic despre numărul lui de Rico Suave. Ar fi distrus-o. Pe atunci credeam că acelea erau regulile de barrio, latino și negrii înăuntru, albii afară – un loc în care noi, cei de jos, nu trebuia să mergem. Dar dragostea te învață. Îți șterge toate regulile din cap. Noul iubit al Lorettei era italian, lucra pe Wall Street. Când mi-a povestit despre el, încă mai ieșeam împreună. Eram pe Promenadă, iar ea mi-a spus: Îmi place de el. E muncitor.

Oricât de împietrită ar fi o inimă, nu poate rezista unei asemenea dureri.

După unul dintre acele dușuri, Iubitul nu s-a mai întors niciodată. Nici telefoane, nici nimic. Ea a sunat o mulțime de prieteni, prieteni cu care nu mai vorbise de foarte mult timp. Eu am supraviețuit prin prietenii mei, nu a trebuit să le cer ajutorul. Lor le era ușor să spună: Uită de trădătoarea aia. Nu-i genul de femeie de care ai tu nevoie. Uite ce piele deschisă ai – fără îndoială era cu ochii după o piele și mai deschisă.

Iubita își petrecea cea mai mare parte a timpului plângând, fie în baie, fie în fața televizorului. Eu îmi petreceam timpul ascultând-o și dând telefoane să-mi găsesc de lucru. Sau fumând și bând. O sticlă de rom și două cartușe de Presidente pe săptămână.

Într-o noapte mi-am luat los cojones în dinți ca s-o invit sus la un café, ceea ce era o manevră din cale afară de manipulatoare din partea mea. Nu prea avusese parte de contact uman toată luna, cu excepția băiatului care livra mâncare de la restaurantul japonez, un tip columbian pe care-l salutam mereu, așa că ce dracu’ putea să răspundă? Nu? A părut bucuroasă să-mi audă numele și, când a deschis ușa, am fost surprins s-o văd elegantă și atentă. Mi-a zis că va urca imediat și, când s-a așezat în fața mea la masa din bucătărie, era machiată și avea un colier de aur roz.

Apartamentul tău e mult mai luminos ca al meu, a spus.

Ceea ce suna foarte bine. Cam tot ce aveam în apartament era lumina.

I-am pus muzică de Andrés Jiménez – știți bine, Yo quiero que mi Borinquen sea libre y soberana – și apoi am băut un ibric de cafea. El Pico, i-am spus. Doar ce-i mai bun. Nu prea aveam despre ce să vorbim. Ea era deprimată și obosită, iar eu aveam cele mai groaznice gaze din viața mea. A trebuit să mă scuz de două ori. De două ori într-o oră. Probabil că i s-a părut ciudat ca dracu’, dar de fiecare dată când am ieșit din baie ea se holba fix în cafea, așa cum o fac ghicitoarele pe Insulă. Faptul că plângea tot timpul o făcuse și mai frumoasă. Durerea face asta uneori. Nu și în cazul meu. Loretta plecase de luni de zile și eu tot ca dracu’ arătam. S-o am pe Iubita în apartament mă făcea să mă simt și mai jalnic. A cules o sămânță de cheeb dintr-o crăpătură a mesei și a zâmbit.

Fumezi? am întrebat-o.

Mă face să o iau razna, a răspuns.

Pe mine mă face somnambul.

Mierea vindecă chestia asta. E un leac vechi din Caraibe. Am avut un tío care era somnambul. O linguriță pe seară l-a vindecat cu totul.

Uau, am spus.

În seara aceea a pus o casetă cu freestyle, poate Nöel, iar eu am auzit-o mișcându-se prin apartament. Nu m-aș fi mirat să fie dansatoare.

Nu am încercat niciodată mierea și nici ea nu s-a mai întors. Ori de câte ori o vedeam pe scări, schimbam câte un Bună, dar nu se oprea niciodată să vorbim, nu zâmbea niciodată și nu oferea niciodată niciun fel de încurajare. Am înțeles aluzia. La finalul lunii și-a tuns părul scurt. Gata cu placa de păr, gata cu pieptenii SF.

Îmi place, i-am spus. Mă întorceam de la magazinul de băuturi, iar ea se pregătea să iasă cu o prietenă.

Te face să pari puternică.

A zâmbit. Exact asta mi-am dorit.

 

Din volumul Sufocare, traducere de Daniela Rogobete, Black Button Books, 2017

 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine