Aici-urile noastre toate, se vor întâlni vreodată?

Îmaginează-ți că ți se rup apele minții și brusc ai acces la percepțiile tuturor organismelor de pe pământ, din toate unghiurile și punctele posibile. Chiar acum un fermier beat din Connecticut intră cu tractorașul într-un copac, din cauza unei lebede dezaxate care îi taie calea! Vezi lebăda? Fermierul țipă: Fuck this shit! Ai auzit țipătul? E țipătul tău! Iar lebăda, care a ciugulit niște cocaină aruncată de un biker urmărit de poliție, simți? Tu ești polițistul care aleargă, tu ești bikerul care dă colțul și sare pe motor. Dar motorul nu se mai pornește. Simți adrenalina?

Nimeni nu este mai aici ca altcineva, toți sunt în “aici-urile” lor. Fiecare cu aici-ul lui, iar aceste aici-uri sunt la fel de reale ca aici-ul tău. Și aici-ul ariciului din Bușteni care tocmai a găsit o râmă tristă! Simți tritețea râmei?

Dar gospodina din Georgia care tocmai a scăpat ceșcuța de cafea? Dar hiena sătulă care privește apusul sângeriu, în Australia, desigur? Sau crocodilul care vizează că zboară. Sau bufnița care urmărește un miriapod. Tu vezi prin ochii bufniței? Fiindcă ea vede bine, chiar acum vede! Pardon, acum a închis ochii de lene. Iar miriapodul a scăpat.

Dar copilul care se ascunde după niște dărâmături, aude niște rafale, dar nici nu mai tresare, e obișnuit cu războiul. Pacificatorul în blindată, chiar acum a virat la dreapta, vezi traseul? Da, ninge cu cenușă.

Apropo, fenomenul de percepție totală, prin toți ochii simultan, este descris spectaculos în proza “Aleph” de Jorge Luis Borges. Mda, suntem cu toții prinși în corpurile noastre, uneori te simți mai captiv, alteori mai liber. Dar libertatea ține și de imaginație, de capacitatea de detașare. Dar noi evadăm prea rar din rutina și inerția asta de angrenaje și rotițe sofisticate, din interiorul mastodontului social care orbecăie spre orizontul de neatins. Când, de fapt, chiar ești liber să vezi prin ochii tuturor ființelor, să simți cu toate inimile din lume. Păcat de pragmatita asta acută, care face ravagii.