Duc o luptă deschisă, cumva inegală, contra telefonelor mobile, principalul inamic pentru excelența în birdwatching. Mă distrează oamenii care se plâng că nu văd păsări, vor să vină cu mine să le arăt eu unde este abundența aia de care vorbesc în articolele scrise pentru Guerrilla, dar nu scot nasul din telefon neam. Păi așa ne e vorba? Cum o să vezi păsări cu nasul în telefon? Aveți nevoie fie de o congestie majoră de rețea, fie de low-battery pentru a realiza că există natură și viață în general dincolo de ecranul mobilului personal.

Lăsând gluma la o parte, unul din motivele pentru care oamenii nu văd păsările este pentru că nu știu unde să se uite după ele. Întotdeauna îmi sfătuiesc prietenii să deschidă ochii mari și să urmărească stâlpii, copacii, gardurile, streșinile caselor și în general orice suport propice pentru aterizarea vreunei inaripate.

Astăzi, lecția de zi este despre acoperișuri, unul din locurile cu mare abundență faunistică, chiar și în marele orașe, inclusiv București. Am selectat mai multe specii de păsări pe care le-am imortalizat făcându-și veacul sus pe casă. Hai să le cunoaștem, alături de secretele lor!

Guguștiucul (Streptopelia decaocto)

Această pasăre este atât de comună, încât mulți o confundă cu porumbelul domestic. Deși este obișnuită cu prezența oamenilor, este cât se poate de sălbatică. Numele stiințific provine de la grecescul δεκαοχτώ (decaocto), care înseamnă 18, după numărul de pene din coadă. Este des întâlnită în habitate antropice, multe perechi alegând chiar să cuibărească la adăpostul balcoanelor și teraselor circulabile de pe clădirile din orașe. Am fotografiat acest guguștiuc pe streașina unei clădiri de birouri din București, unde munceam pe vremuri, în pauza de prânz, prin geam.

Barza albă (Ciconia ciconia)

Este poate cea mai emblematică specie antropică, numele ei fiind legat și de sosirea primăverii, dar și de venirea copiilor pe lume. Cuibărește pe stâlpi și pe hornurile caselor, statornicia acestor păsări făcând ca unele cuiburi să fie folosite zeci de ani la rând.  Am fotografiat acest cuib pe o casă din zona orașului Tulcea, în apropiere de apă.

Vrabia de casă (Passer domesticus)

Tot în județul Tulcea, pe o cornișă, am surprins această vrabie de casă. Cea mai numeroasă specie de vrabie de la noi (am povestit într-un articol precendent despre celelalte două specii) este o prezență obișnuită pe acoperișurile caselor, specia cuibărind în streșini, pe sub țiglele de pe acoperiș sau chiar în cutii poștale.

Cioara grivă (Corvus cornix)

Ajuns în Delta Dunării, ochii trebuie să-ți fugă după zburătoare, indiferent unde te afli. De exemplu, această pereche de ciori grive sălășluiau pe un acoperiș de stuf din Green Village, la Sfântu Gheorghe. Ciorile grive cuibăresc adesea în orașe, dieta lor absolut nepretențioasă este adaptată perfect traiului în localități și Delta le oferă suficiente oportunități de hrană, aceste corvide extrem de inteligente fiind prădători de temut pentru păsările care cuibăresc aici. Doar că nu vânează păsările adulte, ci le pradă cuiburile, furând ouăle sau puii proaspăt eclozați.

Ghionoaia sură (Picus canus)

Coborâm puțin de pe acoperiș pe… zid. Undeva în apropiere de Brăila, această pasăre din familia ciocănitorilor, de culoare verde, inspecta găurile din cărămida dezvelită de intemperii ce alcătuia un zid părăginit. Deși era iarnă, ghionoaia avea mare success la insectile amorțite de frig la care ajungea cu ajutorul unui cioc puternic, capabil să spargă cărămida sfărâmicioasă.

Drepneaua neagră (Apus apus)

Tot pe zid, în firidele clădirilor vechi, sunt alte păsări care nu doar că pot fi văzute, dar cuibăresc acolo. Uitați-vă cu atenție: așa cum Bucharest is not Budapest, drepnelele nu sunt rândunele! A trebuit să merg până la cetatea Cisnădioarei, în județul Sibiu, să le pot admira la cuib și nu zburând, cum le puteți vedea zi de zi în sezonul cald deasupra Centrului Vechi (unde majoritatea tinerilor, variind de la frumoși și liberi pâna la urâți și prizonieri cred că acele creature negre care vânează până la lăsarea întunericului sunt… lilieci!). Drepnelele sunt păsări ce stau aproape mereu în aer, cuiburile fiind singurele locuri unde pot fi văzute altcumva decât zburând. Vinerea aceasta a fost Ziua Mondială a Drepnelelor, deci era de înțeles că aceste păsări măiastre (în adevăratul sens al cuvântului) trebuiau să beneficieze de expunere mediatică pentru serviciul de a ne scăpa de țânțari zi de zi, deasupra marilor orașe.

Vânturelul roșu (Falco tinnunculus)

Ne întoarcem în București, mai precis la mine acasă. De ce să bați sute și mii de kilometri când poți vedea de la tine de la geam păsări de toate neamurile cuibărind sub nasul tău? Locuind într-una din cele mai înalte clădiri ale zonei, am privilegiul de a vedea păsări pe acoperișurile din jur. Într-o dimineață de iulie am fost plăcut surprins să văd că o pereche de vânturei roșii aveau progeniture lăsată pe acoperișul vecinilor mei în timp ce ei mergeau la vânătoare pentru el. O frumusețe de pui care a învățat să zboare în câteva săptămâni și s-a alăturat cohortei de răpitoare de talie mică ce se ocupă de controlul populațiilor de șoricei prin oraș. Servicii de deratizare gratuite!

Pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis)

Tot la mine pe acoperiș este locul de observație și hrănire al pescărușului cu picioarele galbene. Primul care a venit a fost unul din părinți. Din păcate, la această specie dimorfismul sexual nu este deloc evident, iar priceperea mea la pescăruși limitată. Știu însă că acum zeci de ani de zile, acești pescăruși de talie mare, care doar iernau în marile orașe, au decis să și cuibărească pe clădirile înalte, inexpugnabile pentru părădători.

Așa că iată un cadru cu “mama, tata și odrasla” pe acoperișul mansardei mele. Acum, pentru urmăroarea fotografie, vă rog să rețineți un mic detaliu din acest cadru cu familia fericită a pescărușilor: observați sârma de pe cornișă?

Cucuveaua (Athene noctua)

Acum puteți admira aceeași sârmă, dar cu o altă familie venită în vizită la mine pe acoperiș. Cucuvelele sunt răpitoare de noapte (strigiforme, cum le alintă specialiștii) care concurează cu putere vântureii când vine vorba de deratizare urbană. Șoriceii au motiv să se teamă și ziua: cucuvelele sunt vânători diurni și nocturni deopotrivă. Cum să nu le primesc la mine pe acoperiș?

Uliul porumbar (Accipiter gentilis)

Ultima specie din lista de azi este tot un prădător, dar care se preocupă de controlul demografiei unora din speciile de mai sus, cu precădere prima. Am fost sunat de o prietenă acum câțiva ani, care mi-a mărturisit că are o specie de prădător pe acoperișul unui garaj din curtea biroului său. Spunea că pasărea este epuizată și nu poate zbura. Am fătuit-o ca, până ajung eu să văd despre ce e vorba, să îi dea doua trei firișoare de carne crudă să întremeze pasărea. Odată ajuns la curtea aflată în zona Batiștei, nu departe de Piața Universității, am văzut că oamenii exageraseră cu carnea.

Uliul porumbar, un subadult, era îmbuibat de carne de i se vedea gușa umflată de mâncare. Constatând că este suficient de imobilizat de prânzul recent îngurgitat, m-am apropiat cu precauție, fotografiind de aproape uliul și apoi urmărindu-l până și-a luat zborul, ghiftuit. O plăcere să fiu chemat la asemenea “intervenții”, de cele mai multe ori acestea soldându-se cu imagini bune pentru alte articole pe care vă invit să le citiți aici, sâmbătă de sâmbătă.

Vom continua acest material săptămâna viitoare, cu păsări de pe alte meleaguri, dar și ele mari iubitoare de acoperișuri, streșini și alte dependințe pretabile pentru aterizare. Până atunci, spor la semnalări interesante de fauna, oriunde ați fi și ne auzim miercuri la Guerrilla Hub, alături de Sorin Badea și un invitat surpriză!