În afară de antropologi, istorici, jurnaliști sau bloggeri, artiștii sunt una dintre cele mai fidele și sensibile unelte de măsurat/înregistrat/înmagazinat public history-ul. Insurecția muzicii electronice a deceniului în care ne aflăm scotea, în urmă cu trei ani, din tranșeele underground-ului, doi activiști-sonici asumat anonimi: Bogdan și Vlad. Dacă am forța un exercițiu de imaginație și am considera Massive Attack și Portishead părinții trip-hop-ului, atunci rodul „hibridizării” lor pe plan local ar fi trupa Fantome. Una dintre cele mai îndrăznețe, creative și (i)novatoare propuneri din zona electro ale perioadei acesteia, Fantome rămane în același timp și unul dintre cele mai “nebăgate în seamă” proiecte ale noii lumi/noii muzici, care, din cauza virtualizării ei, își consumă rapid idolii perisabili.
Dacă în cazul albumului de debut muzica fantomelor s-a vrut, printre altele, un fel de ofrandă adusă Bucureștiului dintr-o anumită perioadă, actualul material intitulat sec „volumul 2” îmi pare o călătorie fonică prin sudul României, mai exact, partea ne-turistică a ei (mahalale urbane și zone rurale sordide). Cele 13 momente ale albumului conțin foarte multe inserții/intervenții organice, trase în priză directă din universul înconjurător, asta-ți creează senzația de imersivitate și vagabondaj sonor, ba mai mult, transformă LP-ul într-un fel de reality-show pus pe note.
Te-am visat (intro) – avertisment/disclaimer enigmatic despre ce urmează să asculți;
Amar – cea mai energică și infecțioasă piesă de pe LP, în ciuda versurilor; nu știam că mixul de acordeon+vioară+ distors de chitară+ synth-uri are același efect cu cel al consumului de opiacee;
Orchestra din capul meu – amestec de trip-hop și post-rock pe o bază de muzică lăutărească;
Hidden track – grime-ul local devine din ce în ce mai rafinat și complex;
Plopi – sub impresia naivității și simplității, Fantome demonstrează că barierele de gen muzical sunt iluzorii;
Reîncarnare (remix) – o recuperare de pe albumul de debut; cinică alegerea numelui piesei, care se deschide cu vocea lui Gheorghe Dinică fredonând o parte din refrenul Inel, inel de aur; un puzzle impresionant de sunete, instrumente, voci, limbi (engleză și română) și interjecții;
Spune-mi ce ai cu mine – piesă ce te obligă la introspecție prin meditație;
Mor taximetriștii (interludiu) – inedit reportaj muzical/ o felie de realitate;
Venus (remix) – piesa lansată acum doi ani, ce nu apărea pe albumul de debut, are acum parte de un update viguros, dar fără a-i șterge din hipnotism;
Împreună – cu ajutorul unuia dintre Frații Grime (Fănescu), bucata asta trip-hop-folclorică arată o dată în plus versatilitatea muzicii locale și potențialul ei de a naște nișe noi;
Cantă Mierliță – un subtil și modern omagiu adus reginei muzicii lăutărești, Gabi Luncă;
Floare Albă de pe Câmp – în sfârșit, acum se va expune voluntar și middle class-ul local la muzica asta, adică aceia care își permit să își folosească bugetul și pe altceva decât pe pură supraviețuire, care pot să își facă o vacanță în afara localității de domiciliu, care își cumpără o mașină o dată la 3-4 ani, care cumpără bunuri mai scumpe prin intermediul creditelor – și care, toată viața, se închină zeilor surogat: ratele bancare, taxele și pensiile alimentare;
La sud de Dunăre – chiar dacă nu asta s-a vrut, a ieșit un hibrid de electro-vals-balcanic, foarte actual;
Ritual (outro) – șamanism românesc, s-ar putea ca ritmurile astea să fie mai eficiente ca aghiasma sau tămâia.
Combinația muzicală extrem de temerară și inventivă, care implică schimbările dese de ritm și de direcție, sunetele distonante de chitară pe fundalul-laitmotiv creat de folclor sau muzica lăutărească, la care se adaugă versurile concise și vizuale, dublate de voci cunoscute și onomatopee, cu care ajungi să empatizezi, ar putea să le aducă celor doi muzicieni titlul de creatori ai nuvelei electro.
