Păsări pe garduri

Deși iarna este în toi, periplul nostru prin fauna țării continuă, cu concentrare maximă pe speciile antropofile (iubitoare de zone locuite). Bine, nu putem numi chiar iubire, mai degrabă adapre din partea păsărilor și a altor animale la zonele locuite sau chiar intens locuite. Și cum zicala ne îndeamnă să nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard, m-am gândit să vă arăt și alte specii iubitoare de… garduri.

O să vă întrebați, probabil, de unde îmi vin ideile astea crețe de articole. Cum, păsări pe garduri? Da, gardurile au reprezentat pentru multe specii de păsări unul din locurile preferate pentru vânătoare. Dispunerea lor de-a lungul culturilor agricole, proprietăților sau caselor a oferit păsărilor de toate neamurile locuri excelente de vânătoare, deoarece poziționarea unei păsări pe un gard sau pe un stâlp al gardului îi permite o arie largă, ușor de cuprins cu privirea, cu posibilitate 360 de grade. Dar nu doar ciorile stau pe garduri, ci și multe alte specii, acest material acoperind o mică parte din acestea.

Vom începe, în mod firesc, cu speciile insectivore. Acestea folosesc gardurile drept loc de bază în obiceiurile lor zilnice de hrănire, deoarece de aici pot pleca repede-repede pentru a prinde insecte în zbor. Este cazul codroșului de munte (Phoenicurus ochruros), care e prezent pe întreg teritoriul țării noastre, indiferent de altitudine. Acesta este un vânător neobosit, prinzând insecte de dimineața până seara.

Specia are un pronunțat dimorfism sexual, femelei lipsindu-i albăstruiul acela tipic pe penaj, fiind mai degrabă de un gri-șobolăniu (dacă îmi este permisă expresia), doar coada trădând faptul că e un codroș.

Dar și ea folosește parii din gardurile de la munte sau de aiurea pentru a surprinde insectele pe picior greșit, după cum se poate vedea în fotografie.

Un alt vânător de insecte recunoscut este sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio). Și el prezent la noi în țară indiferent de altitudine, vâna cot la cot cu codroșii de mai sus, undeva în culoarul Rucăr-Bran, între fânețele oamenilor.

În fotografia de mai sus este o femelă, ați ghicit, tot pe un stâlp de lemn al gardului dintre fânețe.

Un alt mare insectivor, deși lumea i-a creat o reputație proastă, de mâncător de struguri și cireșe, este graurul (Sturnus vulgaris).

Deși e drept că e mare amator de fructe, acest lucru se întâmplă începând cu mijlocul verii, graurii fiind mari consumatori de insecte și omizi în prima parte a anului (primăvară plus începutul verii).

Desigur, insectivorele au și ele campionii lor. Unul din marii vânători de insecte în zbor este lăstunul de mal (Riparia riparia), și el prezent pe garduri pentru un loc bun de pândă la tot ce mișcă. Aparent ușor de confundat cu rândunicile sau cu lăstunii de casă în zbor, totul se limpezește când îl vedeți de aproape.

Penajul maroniu și gulerul închis la culoare îl fac inconfundabil printre veriii lui buni, și ei insectivori de meserie.

Să trecem acum la pescari. Chirighița cu obraz alb (Chlidonias hybrida) este mare amatoare de garduri când vine vorba de… repaos. Ea vânează prin plonjare, dar petrece mult timp aranjându-și penele între scufundări. Este ușor de deosebit de alte chire și chirighițe după abdomenul închis la culoare.

Nu același lucru putem spune despre chirighițele subadulte. Acestea pot fi aparent ușor confundate cu chirele de baltă (Sterno hirundo), doar că pata neagră de la ureche și penajul de pe spate nu seamănă nici cu cel al chirelor adulte, nici al celor subadulte.

Unii le confundă și cu pescărușii râzători, dar o privire atentă și o căutare într-un determinator (carte ilustrată cu planșe pentru determinarea exactă a speciilor de animale) vă vor asigura că e vorba de subadultul aceleiași specii, descrisă puțin mai sus.

Codobaturile albe (Motacilla alba) sunt și ele păsări aflate adesea în preajma apelor. Doar că ele nu vânează pește, iar insecte ocazional, funcție de abundența de hrană, dieta lor fiind omnivoră (insecte, graminee, fructe etc).

Codobaturile sunt păsări curioase din fire și nu o dată le-am văzut pândindu-mă din vârf de par, neînfricate, chiar și de la distanțe mici.

Dar, de departe, regii gardurilor sunt porumbeii și rudele acestora. Cel mai mare porumbel european, numit porumbel popesc în popor, este porumbelul gulerat (Columba palumbus), numit astfel după pata albă de la gât, vizibilă înclusiv în zbor.

Aici, o pereche curioasă din fire mă observa atent de pe un gard aflat în oraș. Antropi-antropic, dar să vedem și noi mai bine! – par să zică cei doi porumbei.

Ruda atotprezentă a porumbeilor este guguștiucul (Streptopelia decaocto). Și el este un mare amator de garduri, cum e acesta, fotografiat în apropiere de Giurgiu. Ce e mai puțin cunoscut publicului larg e că aceștia au venit în Europa prin expansiune naturală a arealului la începutul secolului 19.

Spre deosebire de turturele, guguștiucii sunt specie sedentară, rezistând peste iarnă. Iar dacă vă spun că mulți guguștiuci au ales drept casă balcoanele oamenilor de la blocurile de locuințe din orașe, vă puteți da seama de adaptabilitatea grozavă a acestei specii.

Tot pe garduri stă, conform zicalei cu vrabia din mână, cioara de semănătură (Corvus fugilegus). Ciorile sunt animale inteligente și, în ciuda aspectului de “cioclu”, sunt păsări extrem de folositoare în agricultură, ele afânând solul după arat în căutare de râme, insecte, nevertebrate și animale mici.

De fapt, gardul cu pricina este o bornă kilometrică veche, dar eu sper să vă concentrați atenția asupra ciocului puternic. Acest exemplar are si o mică malformație a ciocului, care apare in special la exemplarele bătrâne. Ciorile sunt longevive, dar nu prind suta, cum zic legendele, însă pot trăi și 20 de ani – în sălbăticie. Despre ciori și rudele lor am scris un material dedicat anul trecut, așa că vă invit să-l recitiți.

Tot un corvid, doar că ceva mai colorat, mă sfida de pe un gard în culoarul Rucăr-Bran. Gaița (Garrulus glandarius) este inconfundabilă datorită solzilor albaștri de pe desenul aripii, iar abilitatea acesteia de a ascunde ghinde și alune în scorburi (uneori și câteva mii de mieji pe iarnă) a fascinat omenirea de milenii.

Gaițele sunt păsări inteligente și precaute când vine vorba de fotografii, dar iubesc și ele gardurile în egală măsură cu alte specii prezentate aici.

O “cioară ceva mai colorată”, cum o denumesc mulți, apare în sezonul cald în sudul țării, ocazional și dincolo de Carpați. Este vorba de dumbrăveancă (Coracias garrulus), o specie extrem de colorată care nu are nicio treabă cu ciorile, cu excepția taliei poate.

Dumbrăvencele sunt inconfundabile datorită penajului verde-albastrui, cu irizatii metalice, paleta de culori de pe aripi aducând cumva aminte de prigorii, cu care se înrudesc îndeaproape.

Am lăsat la urmă un cadru ceva mai prost, aproape nepublicabil, dar valoros pentru mine: mierla gulerată este o specie mai puțin sonoră, mai puțin celebră și cu o viață destul de ascunsă în habitatele montane, motiv pentru care am văzut-o doar de câteva ori. Aici am surprins-o chiar pe finalul sezonului rece, pe o vreme câinoasă, undeva în Apuseni, pe un gard de bârne.

Deși pasărea este cu spatele la cameră, iubitorii de birdwatching vor recunoaște ușor silueta de mierlă și desenul alburiu de pe piept și aripi, foarte deosebit de cel al mierlelor comune. Această specie este migratoare, plecând iarna spre sud…. și ea tot din gard în gard.

Sper că v-a amuzat mica mea selecție de păsări îndrăgostite de gardurile oamenilor, dar acest material este doar unul din seria de prezentări de specii de păsări antropofile, începută acum câteva săptămâni. Până sâmbăta viitoare vă urez specii frumoase pe garduri golașe și ne auzim miercuri la radio, după știrile de la ora 12!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine