Poveste cu gemene și unicorn

Ce poți face duminică dimineață la jumătatea verii? Pentru mine răspunsul era simplu: trebuia ca până la ora 08:00 să ajung la Complexul Cheile Gradiștei din Fundata. Bine că nu trebuia să plec din București. Eram deja plecat și aveam doar vreo 100 de kilometri de făcut.

Undeva pe la ora 06:00 am pornit spre locul de start al ultimei etape din “Bike 4 Mountains”, sau cum i-ar fi zis bunică-mea, “4 Munți”. Auzisem multe lucruri despre această competiție care are loc doar o dată la doi ani. Mai târziu, în acea după-amiază, aveam să aflu și de ce doar o dată la doi ani. Tot ce auzisem era numai de bine. Toți mi-au zis că e greu. Scrie și pe site același lucru. La fel îmi spusese și Lucian Clinciu, cel care, alături de o echipă extraordinară, organizează acest concurs, într-un interviu cu câteva zile mai înainte. Dar abia așteptam să văd cât de greu era. Și a fost. Dar a fost atât de frumos încât am uitat să constat că era foarte greu.

S-a folosit de multe ori de către mulți oameni expresia “mountain bike pur”. Dacă nu mergi la concursul asta, nu înțelegi de ce.

Am ajuns la Fundata la ora 07:34. Pe drum începuse să plouă. Când am ajuns în Cheia am văzut că era și ceață. Temperatura era de 12 grade C. Ploua mărunt. Vorbisem încă din seara precedentă să fac echipă cu Silvia David. Ea a făcut o pauză de vreo 4-5 ani, iar acum încerca să recupereze. Ne-am căutat la start și, după ce am lăsat șampaniile pentru festivitatea de premiere, ne-am pus pe poziție. Toți concurenții au fost verificați dacă au geacă și pantaloni așa cum li se indicase din seara precedentă la ședința tehnică. Se anunța o zi grea, ploioasă, friguroasă. Deja se luase decizia de a parcurge un traseu alternativ care nu mai mergea până în șaua Strungulița. S-a dat startul și toată lumea a plecat. Dar nu ca la alte curse. S-a plecat ușor, așezat, bătrânește. Pentru toți era a patra zi consecutivă de concurs. Doar eu, ca o floare, eram în prima zi. Toți cei cu care m-am întâlnit au zâmbit și au zis că mi-am ales o zi… Asta după ce primele trei etape au fost cu mult soare.

După start, ne-am tot învârtit în complex, timp în care doi amici pe care îi știu de la alte curse mi-au spus că am anvelopa pe spate prea moale și o să o tai cu siguranță pe prima coborâre. Așa că, în momentul în care traseul a trecut pe lângă mașina mea, m-am oprit să bag niște aer. Aveam 1,5 și am băgat până la 1,8. Am făcut bine. Cu această ocazie mi-am luat și o geacă pe mine. Am făcut bine. Ce n-am făcut bine e că am pierdut plutonul și la o intersecție am primit indicație de la un … om, să merg “cu încredere la vale”. Și am mers. Și când am văzut benzi de marcaj am căpătat și mai multă încredere. Ce nu-mi venea să cred era că plutonul prea se depărtase. Și mi se părea ciudat că se dusese așa de departe. Când am ajuns jos în Cheia, după 5 kilometri, mi-am dat seama că m-am rătăcit. Am sunat-o pe Cornelia, soră geamănă a Silviei, s-o întreb cum să procedez în situația în care mă aflam. Știam că e undeva pe traseu. Și mi-a zis să vin în Moeciu, iar înainte de căminul cultural pe care voi vedea fotografii de la Ecomarathon, eveniment pe care cele două îl organizează de vreo 9 ani, să fac dreapta. Mi-a zis că e imediat după biserică. Am întrebat un paznic care se uita mirat la mine cum ajung acolo și mi-a zis că simplu: o iau pe lângă el și după fac stânga. Stânga, dreapta, ce mai contează?! Am făcut cum mi-a zis, dar când am ajuns în Șimon fără să văd vreo biserică pe dreapta, că eu, ca enoriaș cinstit ce sunt, după biserică aia pe dreapta pe care o aveam ca reper mă uitam, mi-am dat seama că m-am dus pe câmpii aiurea. Am sunat-o iar pe Cornelia și i-am explicat că pentru mine Moeciu de Sus sau Moeciu de Jos e doar Moeciu. A stat câteva secunde fără să zică nimic. Clar nu înțelegea cum putea cineva să se ducă atât de greșit pe traseu. Dar și-a revenit repede și mi-a zis încă o dată cum să ajung unde era ea pe traseu, încurajându-mă că de abia trecuseră primii. Până în punctul în care eram doar coborâsem. Acum aveam un fals plat de vreo 8-9 kilometri pe care i-am făcut relativ repede. Nu mai speram să ajung pe traseul de la Bike 4 Mountains. Dar am ajuns. Silvia de abia trecuse de acel punct. Am prins-o repede și i-am explicat ce pățisem. Mi-a zis că am ratat doar o coborâre. Am plecat un pic în față, urmând să ne întâlnim când se ieșea de pe forestierul pe care urcam. De ce am plecat de lângă colega de echipă după ce abia o regăsisem? Pentru că am vrut să aflu câteva impresii despre concurs de la oamenii care încă erau în cursă. Spun “încă”, pentru că din 53 de echipe de două persoane câte au luat startul în 5 iulie, n-au terminat toate întregi. Unii s-au accidentat, alții pur și simplu n-au mai putut și s-au oprit, alții au avut probleme digestive cauzate de efortul prea intens, etc.

Am prins din urmă o echipă de doi băieți care erau super zâmbitori și bucuroși. Vă reamintesc că ploua și era frig. Și așa a fost toată cursa. Mi-au zis că sunt foarte bucuroși că au venit la acest concurs și abia așteaptă  revină. După am stat de vorbă cu o tipă care pedala singură deși colega de echipa era în față la vreo 20 de metri. Zâmbea și-mi spunea că-i place și o să mai vină. La fel toți cei cu care am vorbit. Numai termeni la superlativ am primit când  întrebam de cursă, trasee, organizare.

La un moment dat, a venit punctul în care făceam dreapta de pe forestier și începea push bike-ul. M-am întors după Silvia și din acel moment am stat cu ea și am tot povestit până la final. Ploua mocănește cu stropi măricei, dar noi când împingeam la biciclete, când ne mai urcam pe ele. Și vorbeam întruna. Despre… despre de toate.

Cred că s-a legat în acele ore o prietenie de durată. Avem aceleași idealuri, doar că eu în zona bicicletei, ea la trail running, ne raportăm la același sistem de valori, iubim natura, mișcarea, vrem  să facem lucruri care să conteze pentru cei din jur. Vorbeam cu ea și trăgeam cu ochiul la peisaje. Atât cât se vedea de ploaie. Wow!

Voluntarii pe care i-am întâlnit pe trasee sunt cei mai veseli și bucuroși voluntari pe care i-am întâlnit la vreun eveniment. Cum chiuie ei de bucurie când te vad și cum te încurajează…. O fi fost și din cauză că eram ultimii din concurs. Adevărul e că am fost atât de prinși de discuție încât am lăsat competiția și am trăit-o în felul nostru. La un moment dat, ne-am întâlnit pe traseu cu Cornelia, dar și cu Adi, soțul Silviei, care era cu unul dintre copiii ei. Era acolo și  Lucian Clinciu. Îl vedeam pentru prima oară. A rămas să povestim mai mult la finish. Am continuat să mergem pe traseu. iar el venea pe jos în urma noastră să strângă benzile de marcaj. I-am zis s-o ia înainte și să nu stea după noi pentru că suntem puși pe vorbit. Mi-a răspuns calm: “Stați liniștiți și bucurați-vă de cursă în  felul vostru.” Ce să mai zici la asta? Ulterior am aflat că la Bike 4 Mountains nu se face premierea până când nu vin absolut toți concurenții și voluntarii de pe traseu.

Noi am ajuns ultimii. A fost de parcă ne propusesem acest lucru. Între timp apăruse și o umbră de soare. Ne-am spălat bicicletele iar după ne-am pregătit de festivitatea de premiere, care a fost  total diferită de ce am văzut pană acum. În primul rând, aproape toți concurenții au rămas la premiere. Toți cei prezenți au fost chemați în față și au fost invitați să-și povestească experiența de la această ediție. Toți au primit o amintire de la Bike 4 Mountains. Toți au avut doar cuvinte de laudă pentru eveniment. Nici nu se putea altfel. Bravo, Luci! Și nu doar pentru că organizezi un eveniment de apreciat, ci și pentru felul în care reușești să ții lângă tine oameni care știu să transmită mesajul pe care tu îl trimiți către noi. Am simțit dragostea pentru sport și pentru cei care-l practică pe care ai sădit-o acolo peste tot pe traseu. Sunt ferm convins că la fel a fost și în zilele precedente.

Iar acum o chestie mai “laică”: în punctele de alimentare am descoperit cu surprindere, pe lângă prune uscate, stafide și alte confiate, fructe proaspete, pepene și două tipuri senzaționale de brânză. Plus roșii și pâine cu cartof. Cei care mă știu înțeleg de ce am făcut remarca asta.

Umblă vorba că Luci nu mai vrea să organizeze 4 Munți. Eu sper din tot sufletul să se răzgândească. Ca să pot merge și eu la toate cele 4 etape. Peste doi ani. Că anul viitor sunt un pic prins cu lansarea primului model Audi full electric, Audi e-tron quattro. Conceptul Audi e-tron quattro oferă o imagine concretă a unui SUV sport pur electric din clasa de lux, oferind mai mult decât viziune, o experiență pe șosea. Astfel, Audi demonstrează încă o dată că știe cum să ofere modelelor alternative un aspect atletic, contemporan. e-tron nu este doar propulsat electric, ci este și încărcat cu pasiune.

P.S. Luci, tu ești unicornul din titlu.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine