Retrospectiva Jonathan Hodgson, lumi post-apocaliptice și filme premiate în competițiile marilor festivaluri la Animest.19

Programul complet și biletele sunt de azi disponibile online

Peste 350 de filme de scurt si lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4 – 13 octombrie). Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura poveștile animate pe marile ecrane din București, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Programul complet și biletele la cea de-a 19-a ediție Animest sunt de azi disponbile online.

„Trăiesc mereu emoții foarte puternice când apare documentul cu programul ediției. E semnalul că am intrat pe ultima sută de metri și începe sprintul final, trebuie cât mai repede să definitivăm tot ce a mai rămas de făcut pentru întâlnirea cu publicul și întotdeauna sunt o mulțime de detalii. Apoi, într-o pauză, mai deschid tab-ul cu programul și descopăr o nouă proiecție de care uitasem și nu îmi vine să cred că am reușit să strângem iarăși atâtea minunății în 10 zile.”, a spus Filip Mănișor, directorul executiv al Animest.

Aventura urbană începe anul acesta cu Memoir of a Snail, câștigătorul Cristalului la Annecy, o dramă regizată de Adam Elliot, spusă cu mult umor și autenticitate, programată la Gala de deschidere de vineri, pe 4 octombrie, la Sala Luceafărul (fostul Cinema Pro).

Cu trei premii la ediția 2024 a Annecy (Cea mai bună muzică originală, Premiul publicului și Premiul juriului), dar și trofeul Un Certain Regard în cadrul Festivalului de la Cannes, vine în premieră în România la Animest.19 lungmetrajul Flow, în regia lui Gints Zilbalodis. Este o poveste sensibilă, pentru toate vârstele, despre supraviețuirea unei pisici și a prietenilor ei necuvântători într-o lume post apocaliptică, spusă prin intermediul unor imagini atrăgătoare și a personajelor încărcate de farmec și puternice trăsături de personalitate. Filmul, distribuit în România de Bad Unicorn, va avea două proiecții în cadrul Animest, pe 5 și 12 octombrie.

Tot de pe Croazetă, direct din competiția oficială, și tot în premieră în România, se vede pe marile ecrane la Animest.19, cel mai nou film al regizorului francez Michel Hazanavicius, cunoscut întregii lumi pentru autenticul lungmetraj The Artist, laureat cu Oscar în 2011. De data aceasta regizorul propune publicului o poveste emoționantă în care speranța se strecoară în mijlocul Holocaustului. The Most Precious of the Cargoes, primul film animat care a intrat în competiția pentru un Palme d’Or, o adaptare a romanului omonim semnat de Jean-Claude Grumberg, urmărește viața unui bebeluș aruncat dintr-un „tren al morții” și salvat de un pădurar și soția sa. Lungmetrajul, descris de Variety ca fiind „o pildă ce nu va putea fi uitată curând” ajunge la publicul român, în cadrul festivalului, pe 5 și 13 octombrie.

Alte premiere naționale care pot fi văzute la cea de-a 19-a ediție a Animest sunt The Glassworker (r. Usman Riaz), una din surprizele anului în lumea animației, un film pakistanez despre puterea iubirii într-o țară divizată de război și Slide, cea mai recentă animație a regizorului american Bill Plympton, un western plasat în anii ‘40 care are toate elementele unui clasic al genului – cowboy și răufăcători, muzică country și confruntări pline de tensiune.

De neratat este și debutul în animație al regizorului Pablo Berger, Robot Dreams, nominalizat la Premiile Oscar din acest an, despre prietenia atipică dintre un câine și un robot, proiecție prezentată de art directorul Jose Luis Agreda. Tot de neratat este animația stop-motion despre viața geniului Da Vinci, regizată de Jim Capobianco și Pierre-Luc Granjon, Leo, the Inventor, în prezența coregizorului Granjon. Aceste două filme vor avea în cadrul Animest.19 și câte o proiecție accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de auz, cu subtitrare descriptivă și interpretare în limba semnelor române.

Programul secțiunii de lungmetraje în afara competiției este completat de producția Disney|PIXAR, Suflet / Soul (r. Pete Docter, Kemp Powers) – o călătorie fantastică a unui profesor de gimnaziu, pasionat de jazz, care învață despre cum se contruiește sufletul și care este esența lui. Personajele prind viață prin intermediul vocilor cunoscuților actori de film Jamie Foxx, Tina Fey și Graham Norton.

Retrospectiva Jonathan Hodgson – o colecție de povești profund umane

Fanii regizorului Jonathan Hodgson, unul dintre cele mai mari nume ale animației contemporane, nu ar trebui să rateze Retrospectiva dedicată lui în cadrul festivalului, de marți 8 octombrie, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie. Aceasta include 12 scurtmetraje ale sale, printre care Dogs (1981), Feeling My Way (1997), The Man with Beautiful Eyes (2000), Roughhouse (2019), dar și emoționantul Save the Children – Mariupol: Margarita’s Story (2023). În cadrul Retrospectivei Jonathan Hodgson va fi difuzat și primul său lungmetraj, The Trouble with Love and Sex, realizat în 2011 pentru BBC – o incursiune în sălile de consiliere ale serviciului de asistență relațională „Relate”, în timp ce clienții se luptă cu fantezii îmbibate în șampanie și impotență, cu secrete de familie sumbre și mărturisiri șocante de infidelitate. Proiecția va avea loc joi 9 octombrie, de la ora 20:30, la Institutul Cervantes.

Jonathan Hodgson va susține în cadrul festivalului un masterclass (vineri 11 octombrie, 11:00), Drawing on Reality, în care va povesti aplicat despre procesul său creativ. El face parte și din Juriului de Scurtmetraj și va înmâna Trofeul Animest.19, în valoare de 2500 de euro, oferit de ICR. De-a lungul vastei sale cariere, de peste 40 de ani, el a regizat animații în cele mai diverse formate, iar din 2008 este coordonatorul cursurilor de animație de la Universitatea Middlesex din Londra.

Programul complet, biletele și abonamentele Animest.19 sunt disponibile online pe platforma Eventbook.

***

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, cofinanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.

***

Văzut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine