La începutul săptămânii am lansat prima tema a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: „Ești ceea ce gândești” – ce ești?”
Concursul se încheie azi, 24 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 25 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Sunt un fluture
Sunt un vis
Sunt un nor
Sunt o rază de soare, ce-ţi mângâie faţa
Sunt o adiere de vânt, ce te trezeşte la viaţă
Sunt o carte cu multe capitole
Şi un final încă nescris
Sunt un tot de când m-am regăsit
Sunt bine
Sunt eu
Sunt un fluture
…………………………………………………………………………………………………….
E deja târziu. Cu gesturi aproape mecanice pregătesc totul, știu fiecare mișcare pe de rost. Sunt ca un titirez energic – mâinile își coordonează singure mișcările, fără să ia în seamă restul corpului. Totul în jur îmi bucură sufletul. Sunetul apei care fierbe, aburii de pe ceainic, jazz-ul care se aude încet, mirosul înțepător de ghimbir care mă trezește din starea de visare. Mă așez în sfârșit. Acum mă pot liniști și bucura de ritualul meu de seară cu seară. Ceaiul e atât de cald încât simt că fiecare înghițitură pe care o iau îmi face sângele să clocotească. Mirosul de ghimbir îmi desfundă simțurile, îmi descrețește gândurile și-mi hrănește sufletul, iar gustul, amestecul între dulce și acrișor, între picant și aromat, e imposibil de confundat. Toate se îmbină perfect. În jur e liniște și noapte. Sunt eu, acum, aici. E momentul potrivit pentru rezumatul zilei de azi și planurile celei de mâine.
Dar nu, nu pot şi nu am cum să trec aşa uşor peste gândurile de azi, de ieri, de câteva zile încoace. Încerc să fug cumva, dar totul revine. Şi asta mă scoate uneori din minţi.
Ce vrei tu, copilă curioasă, cu ochi mari, de nu-mi dai pace? Mă întrebi obsesiv “ce sunt?”. Tu ce eşti? De ce nu pot să scap de tine? Îmi apari atât de frecvent în minte şi mă obsedezi cu întrebarea asta. Nu vreau să-ţi răspund acum. Mai am nevoie să trăiesc, să mă bucur, să fug, să plâng, să revin, să sufăr, să mă gândesc. De ce mă gândesc obsesiv la tine? De ce nu pot să te ignor, aşa cum am făcut-o de atâtea ori?
De ce acum mă gândesc mai mult la tine şi la mine? Ce s-a întâmplat? Ce s-a schimbat? Reuşisem cumva să-mi blochez gândurile, să nu mă mai întorc acolo, să uit. Şi acum reapari şi-mi furi iar liniştea. Eşti în fiecare gând şi mă obsedezi.
Nu ştiu ce sunt, nu vreau să ştiu, vreau să fug de mine şi de tine. Şi apoi când sunt departe să mă opresc şi să mă bucur. Şi, de cele mai multe ori, sunt sigură că am reuşit. E linişte şi bine şi apoi reapari. Mă obsedezi! Înţelegi? Când cred că în sfârşit îmi e bine, revii, îmi umpli toate gândurile, îmi ocupi tot spaţiul şi nu mai scap de tine. Nu vreau sa ştiu ce sunt, îmi e frică. Îmi e frică să caut, să găsesc răspunsuri, să descopăr, să mă descopăr. Dacă o să vreau să fug şi nu o să mai pot? Acum sunt ce vreau să fiu, în fiecare zi altceva şi în niciuna eu.
Mă împingi să merg acolo unde nu vreau, să deschid sertarele deja închise. Nu face asta. Pleacă aşa cum ai mai făcut-o. Iar de data aceasta, să fie definitiv. Îmi e frică. Îmi e frică să descopăr că poate să-mi fie bine. Poate, pentru că nu stiu să-mi fie altfel, decât cum sunt acum. Ce sunt acum? Sunt un ghemotoc de frici/sunt o mare de dorinţe/sunt o mie de gânduri/ sunt un infinit de “aş vrea să…”
Nu ştiu ce sunt, dar ştiu ce aş vrea să fiu: un fluture.
De la omidă la fluture nu e decât un gând. Ai grijă de gândurile tale!
Sursă foto cover aici.
