În luna noiembrie, orașul se transformă din nou într-un bastion al jazzului. Transilvania Jazz Festival 2025 reunește artiști consacrați și talente emergente din întreaga lume, într-un eveniment de patru zile dedicate improvizației, conexiunii și bucuriei muzicii live.
Pe parcursul a patru zile, publicul va descoperi concerte-eveniment pe scena Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD), sesiuni de jam la Da Pino Oberjin și recitaluri ale trupelor emergente de jazz din România la Casa Libertății Religioase. Ediția din acest an reunește nume consacrate și revelații ale scenei de jazz, cu accente nordice, persane, iberice și est-europene.
În program regăsim nume consacrate ale jazzului contemporan și proiecte ambițioase ale artiștilor invitați. Scena ANMGD va găzdui, în serile festivalului, concerte ale Tibi Menyhart Trio, Reunion Band ft Greg Osby & Hildegunn Øiseth, Zaharenco Quartet, Carlos Bica Quartet, Martin Listabarth Trio, Ingi Bjarni Quintet, Maastricht Jazz Collective și Arshid Azarine Trio.
Pe scena Casei Libertății Religioase, sâmbătă și duminică după amiezele vor fi dedicate proiectelor emergente de jazz. În urma unui open call realizat de organizatori, proiectele alese pentru concertele din acest an vor fi Paul-Caleb Cvartet, Marsdelux, Ruthless Chord Collective și Maya Ciosa Trio.
În fiecare seară, după concertele de la ANMGD, festivalul continuă la Da Pino Oberjin cu jam sessions deschise și DJ sets ale DJ Gopo, DJ Puiu și DJ Obeah. Este locul unde publicul și muzicienii se întâlnesc informal, iar magia se prelungește până târziu.
„TJF 2025 e despre întâlniri care devin muzică: tradiții care se împletesc, generații care cântă împreună, povești care prind viață în improvizație. Vrem să oferim publicului o experiență complexă și memorabilă în toate serile de festival”, transmit organizatorii Transilvania Jazz Festival.
Întregul program al festivalului ne propune patru seri de excepție la Cluj-Napoca:
Joi, 6 noiembrie, ora 19:00 – Studioul de concerte al ANMGD
- Tibi Menyhart Trio
- Reunion Band ft. Greg Osby & Hildegunn Øiseth
Vineri, 7 noiembrie, ora 19:00 – Studioul de concerte al ANMGD
- Zaharenco Quartet
- Carlos Bica Quartet
Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 17:00 – Casa Libertății Religioase
- Paul-Caleb Cvartet
- Marsdelux
Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 19:00 – Studioul de concerte al ANMGD
- Martin Listabarth Trio
- Ingi Bjarni Quintet
Duminică, 9 noiembrie, ora 17:00 – Casa Libertății Religioase
- Ruthless Chord Collective
- Maya Ciosa Trio
Duminică, 9 noiembrie, ora 19:00 – Studioul de concerte al ANMGD
- Maastricht Jazz Collective
- Arshid Azarine Trio
Ca extensie a festivalului, pe 8 și 9 noiembrie vor avea loc două concerte gratuite în Zalău, la Sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Sâmbătă, 8 noiembrie, urcă pe scenă Arshid Azarine Trio, iar duminică, 9 noiembrie, publicul se va bucura de concertul Martin Listabarth Trio. Ambele concerte încep la ora 19:00.
Mai multe informatii pe Facebook, Instagram și Website
Organizator: Asociația Culturală Cetatea Albă – Filiala Cluj
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Cu sprijinul: Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj
Biletele sunt disponibile online pe: Eventbook & Iabilet
***
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
***
Cântat de Radio Guerrilla.