Pe Sorin Badea îl îngrozeau Felicitările de Paște mai rău decât cele de Crăciun.

Încercând să afle de unde îi venea toată fobia aceea, ajunsese cu cercetările până acolo încât citise inclusiv despre cum arătau felicitările pe vremuri. Desigur, prietenii săi ar fi râs doar dacă ar fi aflat că ”citise”, dar erau informații pe care nu le putea găsi în generatorul obișnuit al casei.

Aflase că prin 1900 Felicitările erau din celuloză imprimată cu imagini și cuvinte. Ceva gen ”Crăciun liniștit” ori ”Paște Fericit”. O sută de ani mai târziu, deși tot scrise, felicitările veneau prin e-mail. Apoi prin Facebook și WhatsApp, dar mai mult imagini ori clipuri scurte, însoțite tot mai rar de cuvinte standard. Din 2040 apăruse moda hologramelor, însă nebunia începuse abia după 2090 când holo-up 3 fusese înlocuit cu holo-up 4, iar imprimanta în timp real ajunsese să aibă inclusiv sânge artificial.

Evident, o dată cu dispariția cititului, scrisul devenise desuet. Senzațiile nu mai trebuiau descrise, ci reproduse. ”Cea de-a treia realitate” ajunsese să țină loc de comunicare. De aceea și ura Sorin Paștele mai mult decât Crăciunul. De Crăciun primea grajduri, măgăruși, copii nou-născuți, în vreme ce de Paște trebuia să suporte un adevărat calvar. Ultima oară platforma receptoare din sufrageria lui primise atât de multe Golgote încât toată casa fusese inundată de sânge, iar factura holodesk-ului venise supraîncărcată din pricina risipei de grupa A II. Prietenii săi se simțiseră datori să-i trimită aceeași felicitare la modă, cu Iisus biciuit, crucificat, torturat în fel și chip.

Un țiuit îi atrase atenția. Cineva reușise să-i spargă block-ul setat la prima oră. Se repezi spre fereastră pentru a repeta operațiunea manual, dar ajunse prea târziu. Jaluzelele cuantice se deschiseseră deja și lumina proiectată în mijlocul încăperii căpătă rapid consistență pe platoul replicatorului autonom al casei: era un om la scară reală, din carne și sânge. Mai ales sânge.

– Domnul cu tine, Fiule! zise Iisus.

Sorin Badea îl mai văzuse și anul trecut, așa că se retrase resemnat, încercând să vadă ceva nou.

– Amin, încuviință el.

– Am venit după Iuda. M-a trădat.

Sorin ridică din umeri.

– Nu l-am văzut anul acesta.

Iisus săltă în aer un deget:

– Nu mă minți, Fiule? Nu-l ascunzi pe Iuda în casă? Nici în sufletul tău?

Sorin se așeză plictisit în fotoliu și își replică un whisky în paharul de cuarț. Mai primise Felicitarea aceea de o sută de ori. Dacă cei de la Holo-Vision făcuseră vreun upgrade, atunci era unul greu de găsit.

Mesia își terminase treaba, iar Felicitarea se încheia deja cu obișnuitul mesaj, vechi de pe vremea Facebook-ului:

– Cine primește această Felicitare și nu o dă mai departe la șapte prieteni va avea parte de șapte ani de ghinion…

Închise nervos sistemul, refuzând să retransmită mesajul.

În clipa următoare se simți smuls din locul său. Nu mai era pe fotoliu și nici în cameră. Călătorea. Doar lumină era în jurul său. Apoi cineva apăru brusc în față. I se păru o figură cunoscută. Da, era Liviu Surugiu, doar că nu Liviu se afla pe receptorul din camera lui, el se afla pe platforma receptorului din camera lui Liviu.

– Domnul cu tine, Fiule! se pomeni Sorin vorbind.

Dumnezeule… Sunt Dumnezeu!?!

– Amin, răspunse Liviu.

– Am venit după Iuda.

– Nu e aici, Doamne!

– …Cine primește această felicitare și nu o dă mai departe la șapte prieteni va avea parte de șapte ani de ghinion.

Deși n-o recunoștea public, Liviu era, dacă nu creștin, cel puțin tradiționalist. Resetase imediat mesajul trimițându-l către șapte prieteni.

Sorin Badea închise pentru o clipă ochii, spre a nu fi orbit de lumini în timp ce călătorea. Se simți dintr-o dată plin de speranță. Mai avea nevoie de încă șase prieteni și putea reveni la viața dinainte.

În vreme ce se apropia de următoarea destinație, un singur lucru îi mai trecu prin minte. Călătorea în șapte exemplare, trimis deja în șapte direcții… care dintre ei avea să revină?!

Nicio clipă nu se gândi că oamenii încă aveau credință, iar numărul Sorinilor Badea ar fi putut crește la nesfârșit… murind și înviind continuu… în fiecare an.

De fapt, nu asta se întâmplase cu Iisus?!