Prin 1968, niște producători francezi și italieni au ideea de a face un film colectiv după prozele scurte ale lui Edgar Allan Poe. Filmul omnibus se va numi Histoires extraordinaires (în italiană Tre Passi nel delirio, în engleză Spirits of the Dead), iar cei trei regizori care acceptă proiectul sunt nume grele ale cinemaului de atunci și de acum: Roger Vadim, Louis Malle și Federico Fellini.
A ieșit un film colectiv din trei scurtmetraje inegale ca valoare. Dacă Roger Vadim se pierde în imagini frumoase și scapă esența povestirii lui Poe din care s-a inspirat, Malle și Fellini profită din plin pentru a-și proiecta fantasmele proprii peste istoriile extraordinare ale maestrului Poe.
1. Metzengerstein (regia Roger Vadim, cu Jane Fonda și Peter Fonda)
Primul segment al Poveștilor extraordinare, cel al lui Roger Vadim, este Metzengerstein, o adaptare a primei proze scurte publicate de Poe. Povestea rivalității a două familii nobiliare pare că e folosită de regizorul francez drept pretext pentru o ședință foto nesfârșită care pune în evidență frumusețea soției sale de la acea vreme, Jane Fonda. De altfel, în același an, 1968, avea să iasă în cinema Barbarella, în care Jane Fonda face mare tapaj cu fizicul ei legendar.
Aici, în Metzengerstein, Jane Fonda o joacă pe Frederica, o contesă desfrânată care, bântuită de vina de a fi ordonat moartea vărului său, îl vede pe acesta revenind obsesiv în fantasmele ei sub forma unui… armăsar negru. Mai degrabă un exercițiu steril în genul sexploitation, Metzengerstein ratează potențialul psihologic și cinematografic al povestirii lui Poe.
2. William Wilson (regia Louis Malle, cu Alain Delon și Brigitte Bardot)
Povestirea lui Poe, inspirată din copilăria sa petrecută în parte la Londra, tratează tema dublului, a doppelgänger-ului. Louis Malle pune în scenă trei tablouri din viața unui vanitos ofițer austriac (Alain Delon), care este urmărit încă din copilărie de o dublură ce-l împiedică sistematic să-și ducă la capăt acțiunile violente. Al treilea act, în care ofițerul se va confrunta în timpul unei partide de cărți cu Giuseppina (Brigitte Bardot, într-o versiune brunetă), îl va pune, inevitabil, pe sadicul ofițer în postura de a se duela cu el însuși.
Atent la detaliul psihologic și fin artizan al întinderii nervilor la maximum, Louis Malle nu face risipă de imagini ca Roger Vadim și reușește să-și însușească cinematografic textul lui Poe.
3. Toby Dammit (regia Federico Fellini, cu Terence Stamp)
Preferatul meu din cele trei scurtmetraje ale Poveștilor extraordinare, Toby Dammit e inspirat din Never Bet the Devil Your Head publicată de Poe în 1841.
Povestea viciosului Toby Dammnit e adusă de Fellini în epoca modernă. Toby e un actor englez care, la capătul unei cariere care abundă în excese, vine la Roma pentru a primi un premiu cinematografic. Și un Ferrari, din partea producătorilor.
Cu elemente narative din Otto e mezzo, care apăruse în 1963, și anunțând vizual capodoperele felliniene de mai târziu, precum Satyricon sau Roma, Toby Dammit e un poem cinematografic splendid despre una din marile obsesii ale regizorului italian: vanitatea actorului. Iar Terence Stamp în rolul titular este întruchiparea pefectă a autodistrugerii.
Poe, Fellini și Stamp fac împreună o poveste extraordinară a cinemaului.
