Trucuri pentru o memorie mai bună

Fie că am uitat titlul unei cărți, o informație în timpul unui examen, numele unei persoane pe care abia am cunoscut-o sau ce am făcut cu vreun obiect pe care nu îl mai găsim, sunt convinsă că ne-am dorit cu toții, cel puțin o dată în viață, să avem o memorie mai bună.

Pentru a ne îmbunătăți memoria rețeta e simplă, dar nu întotdeauna ușor de aplicat: să mâncăm sănătos, să facem exerciții fizice, să învățăm constant câte ceva nou și să ne odihnim suficient. Memoria noastră funcționează mai bine când tot corpul nostru este mai sănătos și în echilibru.

Apoi, pentru a memora mai bine lucruri, există multe tehnici, în funcție de provocarea cu care ne confruntăm. De exemplu, ca să ne asigurăm că reținem numele unei persoane noi cu care facem cunoștință ajută să îi repetăm numele cu voce tare imediat ce l-am auzit și chiar să îl asociem cu o altă persoană pe care o cunoaștem, care are același nume. Pentru a ne aminti un discurs, putem folosi tehnica „palatul minții”: care presupune ca fiecare bucată din discurs să fie asociată cu elemente dintr-un spațiu pe care îl cunoști foarte bine (drumul dinspre casă spre școală sau serviciu, sau chiar interiorul casei în care locuiești). Pe măsură ce te vei plimba, mental, prin acel spațiu, vei putea reconstrui mai ușor discursul.

Dacă învățăm cum funționează memoria noastră, ne putem construi cu ușurință propriile tehnici, în funcție de ce ne dorim să ținem minte. Mintea noastră este afectată de erori sistematice de gândire (numite și „bias-uri cognitive”) ce reprezintă deformări ale modului în care percepem realitatea, erori de judecată în care putem cădea în anumite situații și care afectează și modul în care funcționează memoria. Înțelegând care sunt acestea, putem să evităm eventuale erori de memorare și să le folosim în folosul nostru.

Iată trei exemple:

Efectul Google

Efectul Google, numit și amnezie digitală, este tendința de a uita informațiile care pot fi găsite ușor online, folosind motoarele de căutare pe Internet. Faptul că avem cu toții în buzunar o enciclopedie actualizată la zi face să fie inutilă memorarea străzilor, numerelor de telefon, anilor istorici, numelor de personaje șamd. Acesta este cu siguranță un avantaj, însă atunci când vrem chiar să ținem minte ceva e important să exersăm și să testăm că putem reproduce acea informație, și nu doar că o recunoaștem când o vedem pe Internet.

Efectul umorului

Efectul umorului este un fenomen psihologic care îi determină pe oameni să-și amintească mai bine informații atunci când sunt prezentate într-un mod amuzant. Asta se întâmplă datorită faptului că este nevoie de un timp mai mare de procesare (necesar să înțelegi gluma) și datorită excitării emoționale asociate. Vorba cântecului: „amintirile ne chinuiesc, amintirile ne răscolesc”.

Efectul de bizar (și efectul von Restorff)

Este efectul care ne determină să ne amintim informațiile bizare mai bine decât cele obișnuite sau să ne amintim mai ușor o informație atunci când iese în evidență. Din cauza acestui efect, riscăm ca uneori să ne amintim doar exemple extreme ale unei situații și să cădem în capcana generalizării incorecte. O formă la îndemână de a pune acest efect în practică în folosul nostru este folosirea highlighter-ului pentru a sublinia lucrurile importante atunci când învățăm dar, atenție: cu cât subliniem mai multe lucruri cu atât îi scade din impact.

Și închei cu o idee scurtă: ce rimează, ușor se memorează! 😊

Corina Anghel, profesionist în resurse umane și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Secretele minţii umane – Cum evităm biasurile cognitive.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine