Tu cu ce alergi pe munte?

Alergarea montană a ajuns să se bucure de o foarte mare popularitate și în România. Dacă în urmă cu 15-20 de ani te uitai cruciș când dădeai cu ochii de cineva care alerga atunci când tu erai în drumeție pe munte, acum te întâlnești cu această nouă ‘specie’ apărută în fauna montană de fiecare dată când mergi la munte. Alergătorul montan găsește o foarte mare bucurie în traversarea potecilor în viteză. Pentru a face asta are nevoie de echipament adecvat pentru că muntele nu iartă niciodată. Astăzi vă las câteva impresii despre o componentă esențială în ceea ce privește echipamentul de alergare montană: pantofii de alergare.

Am testat un model dezvoltat în Elveția și apărut anul acesta. Până să ajung să alerg cu un astfel de pantof am încercat multe alte modele. Unele de la același producător de Cloudultra. Modelul ăsta m-a cucerit de prima dată când i-am încălțat și au ajuns să fie nelipsiți în orice tură la munte. În acest week-end i-am programat să alerge o probă de 38 de kilometri cu 2000 de metri diferență de nivel sâmbătă și un semimaraton de 21 de kilometri cu 1300 de metri diferență de nivel duminică.

Mai jos câteva impresii despre preferatul meu zilele astea în materie de alergare montană, On Cloudultra, testat serios pe cel mai înalt vârf din Olimp, Mytikas, unde-și avea Zeus amplasat tronul.

Sunt momente când mă intitulez sky runner. Fară lipsă de modestie. Nu sunt cel mai bun, ba chiar sunt departe de asta, însă trăiesc intens orice alergare pe creste.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine