Animale emblematice din fauna României, de ziua Națională

1 Decembrie este o zi care ar trebui să unească toți românii. Și cum am primit ieri întrebarea “nu vrei să fii tu ministrul turismului, că tot călătorești mult?”, m-am gândit mai bine și, deși ieri am refuzat politicos un astfel de mandat, azi fac împreună cu voi un exercițiu de imaginație.

Cum ar fi să scot eu din sertare cele mai frumoase gânduri despre animalele de la noi din țară și să le folosesc drept cârlige turistice, puncte de atracție pentru străinii care ar vrea să vadă sălbăticia României și, în egală măsură, pentru românii care nu au apucat să călătorească suficient?

Cu această ocazie aș dori să și combat puțin clișeele care apar când vine vorba de România neîmblânzită. Nu vreau să intru în critica unui film recent difuzat cu mare tam-tam, vreau doar să punctez ceea ce ar trebui să știm despre fauna și despre turismul naturalistic.

O specie frumoasă, rară sau endemica nu este ușor de văzut. Pentru unele din ele au trecut ani până să le pot fotografia. De aceea aș vrea să vă atrag atenția asupra unor specii la fel de frumoase, emblematice sau interesante, dar care sunt fie mai ușor de văzut, fie sunt cu adevărat interesante pentru naturalistul pasionat de faună.

Ediția aniversară de azi, dedicată Zilei Naționale a României și tuturor românilor are în vizor două destinații predilecte pentru fauna interesantă: Munții Carpați, respectiv lunca și Delta Dunării.

Să începem cu arcul carpatic. Automat, și românii și străinii care aud de Carpați se gândesc  la cele trei mari carnivore, respectiv lupul, râsul și ursul. Dar sunt ele atât de ușor de văzut pentru turistul obișnuit încât să ne facem un scop din asta la următoarea noastră vacanță petrecută în Carpați?

În primul rând, lupul și râsul sunt animale greu de văzut… în regim turistic. Duc o viață ascunsă și necesită pregătiri minuțioase, multe ore petrecute în sălbăticie și un dram de noroc (sau ghidaj specializat) pentru a putea fi văzute. În plus, nu este genul de tur foto adecvat turismului de masă și este mai bine așa.

Ursul brun (Ursus arctos)

La urșii bruni, treaba e cel puțin încâlcită. Urșii care s-au învățat cu oamenii sunt incontestabil ușor de văzut (devenind pe alocuri adevărate atracții turistice), dar cu un preț: urșii au devenit agresivi și periculoși, iar accidentele recente de la Tușnad sau Sfânta Ana confirmă acest lucru. Hrănitorile pentru urși și sanctuarele nu arată adevărata față a acestui animal, iar exploatarea turistică a acestei populații carpatine de urs brun ar fi o greșeală din punctul de vedere al conservării acestor magnifice animale. Mai sus, iată o fotografie cu un urs in libertate (și, după aspect, specialiștii vor vedea imediat că este vorba de un exemplar tânăr). Sigur, puteți comenta că nu e cea mai bună fotografie și vă dau dreptate. Dar pentru un naturalist care respectă natura și nu face orice doar pentru o fotografie bună, o astfel de fotografie are încărcătură personal net superioară uneia perfecte, dar realizată de la hrănitoare sau foișor de vânătoare.

Arcul carpatic vă poate oferi însă șansa de a vedea animale cu adevărat spectaculoase cu efort mult mai mic. Forfecuțele sau brumărițele de stâncă, de pildă, sunt mult mai ușor de văzut și sunt specii la fel de “grele” pentru iubitorii de faună montană.

Forfecuța (Loxia curvirostra)

Această pasăre este o specie eminamente montană (la noi în țară este cantonată în arcul carpatic și zona munților Apuseni, în vreme ce în Scandinavia și alte zone din nordul și vestul continentului coboară și la altitudini mai mici, fiind tributară pădurilor de conifere).  În Europa sunt prezente alte trei specii de forfecuțe, predominant în nordul continentului, care nu au fost semnalate niciodată la noi, România fiind departe de arealele acestor specii.

Este o pasăre frumos colorată, cu un cioc puternic, forfecat și ascuțit, de unde și numele speciei. Pasărea folosește ciocul pentru a extrage semințele de pin, hrana sa preferată.  Specia are un dimorfism sexual evident. Dacă masculii sunt roșiatici, femelele sunt de culoare galben-verzui. Ciocul arată la fel și este semn distinctiv pentru această specie, la noi în țară doar sfrânciocii având ciocuri oarecum asemănătoare cu ale forfecuțelor.

Cel mai simplu este să vedeți această pasăre în pădurile de pin, unde forfecuțele se hrănesc cu mugurii extrași din conuri. Pentru asta este suficient să inspectați vârfurile copacilor de pe marginea drumurilor sau în luminișuri, mai ales în sezonul rece, când păsările nu cuibăresc și sunt mult mai active în căutarea mugurilor bogați în grăsimi și proteine.

Brumărița de stâncă (Prunella collaris)

O altă specie tipică zonelor montane din Europa (poate fi găsită și în Alpii francezi, Pirinei, Apenini, Alpii austrieci, Alpii iulieni, munții Balcani etc). La noi, brumărițele de stâncă pot fi găsite în etajul alpin al Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în Munții Apuseni sau Munții Mehedinți. Este o specie sedentară, spre deosebire de ruda sa, brumărița de pădure (Prunella modularis – specie neilustrată), ale cărei populații migrează spre sud în sezonul rece. Brumărița de stâncă are, asemenea forfecuței, un dimorfism sexual evident, masculii având irizații roșiatic metalizate pe lateralele corpului.

Brumărițele de stâncă sunt ușor de observat, de pildă, pe Transfăgărășan, o destinație populară pentru români în special vara. Deși ele sunt prezente de-a lungul șoselei de creastă și iarna, este mai probabil să mergeți să le vedeți vara, când Transfăgărășanul este deschis. Sigur, nu e singurul loc unde pot fi observate, dar pentru cei alfați la inceput de drum într-ale naturalisticii, este un loc bun pentru a observa această specie frumoasă și emblematică pentru arcul carpatic.

Ne mutăm apoi cu arme și bagaje pe coasta litorală a Mării Negre, unde Dunărea face o deltă extrem de frumoasă, un unicat în lume prin bogăția faunistică și cea mai mare întindere de stuf la nivel mondial. Sigur, nu putem disocia Delta Dunării de simbolul acesteia, pelicanul comun.

Pelicanul comun (Pelecanul onoctrotalus)

Pelicanul comun este o pasăre de talie mare, anvergura aripilor ajungând la aproape 3 metri! O pasăre maiestuoasă, care poate fi văzută relativ ușor în perioada aprilie-octombrie în delta și lunca Dunării. Este de remarcat faptul că 60% din populația europeană a acestei specii este cantonată în Delta Dunării, așa că orice naturalist din vestul Europei care vrea să vadă această specie are o singură opțiune la sigur: Delta Dunării.

În Europa, deci implicit și la noi în țară sunt două specii de pelicani. Pelicanul creț (Pelecanus onocrotalus) este mai greu de văzut și este o pasăre relativ solitară, în vreme ce pelicanii comuni sunt o specie gregară (pot fi văzuți în colonii de sute de exemplare). Pelicanul comun are o pată roz în dreptul ochilor și gușa galbenă, în vreme ce pelicanii creți au ochii pe fundal alb, iar gușa e de culoare portocaliu aprins spre roșu (specia nu este ilustrată). Juvenilii ambelor specii sunt cenușii și ușor de confundat între ei.

Șopârla de nisip (Eremias arguta)

Această specie, ușor de văzut în Delta Dunării și pe coasta litorală a Mării Negre, este o specie cu adevărat unică în Europa. Este singura reprezentantă a genului Eremias, șopârle de stepă de origine asiatică. Are nu doar o culoare asemănătoare cu nisipul, ceea ce o face ușor de camuflat, dar și abilitatea de a se ascunde în nisip, săpând galerii la baza plantelor ce supraviețuiesc în condiții aspre în zonele de dune. Această șopârlă este de o agilitate ieșită din comun, o adevărată zvârlugă adaptată traiului în zone nisipoase.

În Europa, șopârla de nisip este prezentă doar în România, în vreme ce populațiile din Bulgaria și Republica Moldova au dispărut. A fost semnalată istoric și în județul Galați, la Hanul Conachi, dar plantările nesăbuite de salcâm (o specie invazivă, adusă de om din America de nord la începutul secolului 17) au dus la împădurirea dunelor de aici și dispariția mai multor specii de plante și animale adaptate traiului în și pe nisip.

Șopârla de nisip este însă o supraviețuitoare: am avut ocazia să o văd fugind printre turiști pe plaje sălbatice, teoretic protejate, în realitate destul de aglomerate în sezon, fapt care mă bucură și mă face să cred că are șanse bune de supraviețuire chiar și în condiții de turism moderat spre intens.

Boa de nisip (Eryx jaculus)

Ne mutăm apoi de-a lungul Dunării pentru un alt unicat european. Acest șarpe are o aura legendară datorită traiului său ascuns, ceea ce l-a făcut să fie un fel de mică Mecca a herpetologilor europeni. Este singura specie de boa din Europa, iar arealul său are limita nordică pe malul românesc al Dunării. Istoric vorbind,  erau cunoscute populații în județele Tulcea și Constanța, dar câteva semnalări de exemplare găsite moarte pe șoselele din jud Olt au făcut să credem că acest șarpe nu este prezent doar în Dobrogea. Spre bucuria tuturor iubitorilor de natură, în septembrie 2014 am avut marea bucurie de a descoperi în județul Teleorman o femelă cu șase pui, la pontul unui prieten care văzuse șarpele cu câteva luni înainte și îl confundase cu o viperă. Apoi, în iunie 2015 am descoperit o altă populație aflată la distanță destul de mare (de ordinul zecilor de kilometri), tot în județul Teleorman, ceea ce ne duce cu gândul că mai sunt și alte populații care așteaptă să fie descoperite.  Cercetările, vorba poetului, continuă 🙂

Boa de nisip este o specie pitică, cele mai mari exemplare găsite până acum nedepășind 80-85 centimetri (deci nu ar trebui sa fie motiv de panică pentru cei ce știu de speciile de boa din zonele tropicale, de dimensiuni mult mai mari). Se hrănește cu insecte și alte nevertebrate din sol, păsări de talie mică, ouăle acestora și, ocazional, cu rozătoare de talie mică. Ochii au irisul de formă eliptică (vertical, ca la pisici), fiind un indiciu că este o specie nocturnă – pupila se dilată la întuneric și devine aproape rotunda pentru a capta mai ușor lumina slabă din mediul înconjurător pe durata perioadei de vânătoare de la suprafață.

Gura acestui boid este poziționată ventral, iar botul are o protuberanță întărită, cu o formă aducând a cioc de rață, cu care poate săpa galerii în pereții de loess (lut galben) unde duce o viață ascunsă, predominant nocturnă. Este totuși o specie termofilă (iubitoare de soare și climat cald), fiind activ în perioada mai – octombrie (la noi în țară cel puțin).

Știu că veți găsi cel puțin surprinzătoare această selecție de specii emblematice pentru arcul carpatic, respectiv lunca și Delta Dunării. Aș vrea totuși să remarc faptul că fauna României este o resursă inepuizabilă de surprize, motiv pentru care voi reveni și cu alte specii emblematice la fel de interesante într-un material viitor. Până săptămâna viitoare, nu uitați să țineți radioul deschis miercuri la ora 12.00 pentru o nouă emisiune despre Fauna României și spor să aveți la semnalări de faună!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine