Anul trecut, pe 17 iulie, a murit Peter Principle. M-am întâlnit cu Vova Drugeanu și am vorbit despre cum mi-a mutilat viziunea despre lume cu Half Mute, o placă rară, și, pentru că aici e vorba despre câte suferințe – măcar profesionale – mi-a produs mie muzica înaltă, am vorbit despre cum s-a structurat emisiunea mea radio din acea vreme – Lipsticktraces – în funcție de Tuxedomoon, Legendary Pink Dots, Residents, Current 93,  Test Dept., etc, …am vorbit despre cei 5-6 ani de glorie ai radioului proaspăt nevopsit de la începutul anilor ’90, despre emisiunile în care, profitând de niște privilegii culturale, cultivam chestii despre care acum sunt întrebat „cum de știai atunci atâtea lucruri“, răspunsul meu cinstit venind imediat, chit că înlocuit cu ceva ce merge astăzi de minune, anume că „eram securiști, securitatea ne dădea voie să cultivăm alternative, securiștilor li se părea ca ține de combustia comunistă cultivarea unor muzici care puneau sub semnul îndoielii nu numai capitalismul ca sistem denunțat în Scânteia dar chiar condiția umană a nonluptătorului’’, pe scurt, ontologic, noi eram acoperiți, vouă, ăstora recenți, care credeți că mișcările de trupe se întâmplă abia după alde exarcu & comp, generalispiking „haznauaproteve’’, ca să vă fie mai ușor, vorbim despre 1992, că nu începe lumea când decide andreigheorghe, deși, el, realmente, inventează ună, cea a generației pro, inși semialfabetizați, seminăscuți, semiorice, nu contează, ideea e, dacă e vreuna, că noi, prin „noi“ înțeleg aia care căscau gura la mine, descoperisem ceva ucigaș: muzica alternativă!

Acuma, io scriu pe saitul radio guerrilla, unde, pare-se, nimeni nu știe că pe mine mă cheamă Nicolae, omul care a dat cep unei sticle din care trăiesc astăzi așa de mulți oropsiți, și saltimbanci, și veniți cu pluta, inși care nu știu că the clash straight to hell încă cel mai frumos cântec ever, mincinoși pitiți în cămară, slugoi și atârnători care n-au 2 tera de muzică pentru că le place muzica, așa că voi începe tot ce știu, și bănuiesc că știu, cu „Nicolae crede că’’, deci, fuck you, nu mă puteți lăsa în coada listei când lumea începe cu mine, deci, fuck you, când vorbesc eu despre muzică, atârnătorilor, maimutze cu ghidon, „do you want to metal’’, habar n-aveți de nimic, nici măcar nu știți că-s gazda oe ae ae oeee smack up e, la …radio guerrilla!

Ol rait, nicolae crede că… așa într-o dungă cum e el, ca să mă definesc și eu cumva fără să mă alint, The Blue Sleep, de Blaine L Reiniger, este un disc atâta de dement încât, dacă-ți place muzica alternativă, nu poți trece peste el!

Rahat cu perje, evident că poți trece, lumea noastră e atât de nebăgat în seamă încât un disc sau o altă peltea artistică devine ceva numai prin numărul de distribuiri și laicuri, prin participarea la nimicul comun. E o formă de otrăvire în comun, de jimjonezism aberant și, categoric, neoprotestant! Treaba voastră, eu încă sunt în Waco, Texas, aud vuietul pe care-l face „arme și tutun“, și nu mă clintesc! Aștept serialul despre mine, care începe cu…Nicolae, care și-a făcut din Ghost Sonata semnal de emisiune, crede că abia dincolo de Neptun începe viața alternativilor. Îi vom numi Neptunieni, măcar că știm că aștia au nucleu din hidrogen metalic!

So, crape lumea-n patru, dar pe lângă mine nu va trece un disc de Blaine Reininger!

Că n-ați fost voi la concert în Silverchurch, nu contează. Mi-am zis: „Maica ta, iată-mă-s,  dau mâna cu Reiniger, și cu Principle, și-mi pare că viața mea de cretin împătimit de propria-mi viață și-a găsit împlinirea!’’ Numai că, exact în secunda aceea a venit un badigard care mi-a zis că „un băiat care zice că vă știe a furat vioara’’. Normal, cum altfel, cine să fure vioara decât unul din gașca celor pentru care Tuxedomoon a fost ruptură epistemologică! Dură expresia dar…na, o aproximez și eu acestor nevoi!

Daniel le-a furat vioara cum odinioară… Niciunde n-au întâlnit ei o asemenea stimă. Firește, mai bine cu vioară decât fără, dar…numai la București și-a pierdut prin șutire Blaine vioara!! Așa că suntem și noi unde trebuie, mulțumită lui Daniel, niște oameni au băgat la cap că Ghost Sonata e ceva foarte serios!

Oribil, vorbesc atât de mult despre mine în timp ce-mi ascult pe mixcloud emisiunea nr  27 încât îmi e și mie limpede că-s cam deplasat. Stai așa, am io sindromul meu care mă scuză. Îi vom spune Sindromul Catilina. Nu las eu Ciceronii să zică în numele meu! Eu care rezist la frig, nesomn, nemâncare și la orice altceva rezistă oricare alt ostaș din legiunea mea! Așa că mai bine zic eu decât altul! Unde eram? Așa…la The Blue Sleep, de Blaine Reininger!

Cam știu ce se spune în limba română despre muzică, am văzut cum sunt aproximate niște critici la fel de imbecil-articulate ca și mecla celor care, în limba engleză, le-au produs!

Să fie oare cazul să scriu și eu despre „neliniștea metafizică’’, despre „dimensiunea tuxedomoon’’, despre „încă o privire de sus’’, despre cum se cântă pentru motani, despre, despre, despre?! O masă uriașă de cretini bâlbâie unii în urma altora, încât ecoul a devenit din ceva fizic ceva social!

Dragi tovarăși, uneori prieteni, camarazi, cetățeni, Conștiinta lui Blaine încă nu s-a scris, vă veți mulțumi cu Conștiinta lui Zeno!

Al dvs, oarecum devotat, nicolae!