Prelucrații

Prelucrați!?

Prelucrăm, Măria Ta!, prin așchiere,

Înjunghierea străină nu ne e,

În lupta de clasă e permis

Orice.

Să crape chiatra’n patru,

(Căci s-a și fost promis),

Prin dialectica metodă

În chip de simulacru,

Noi, clasa muncitoare,

Vom merge-n paradis.

E oarecum la modă… deci decât care…

dacă ar fi să mă iau după această boemă oribilă, penibilă, instalată parazitar în inima culturii de masă și a bugetelor publice, ba chiar în inima culturii înalte și a acelorași bugete publice, aș zice că… în 9 din 10 cazuri în care aș merge la butic după țigărușe, aș putea da nas în nas cu Voltaire, care, se știe măcar din stampe, avea nasul cam mare, prea puțin caracter, și, prin urmare, conform unor vorbe din bătrâni, întărite de alumni, confirmate în saivanele britanice de savante renumite la nivel mondial, să nu uităm, în acest punct, adevarul e coloidal, deci defunct,… prin urmare și altele.

Ori, eu, conștient că noi aștia cu cele asemănătoare reciproc avantajoase ajungem la final să ne dăm la cap, constat uimit că și pe acest traseu al devenirii unor substanțe împotriva firii, ne ciocnim de lehamite, de dorința sănătoasă de a-ți băga pana în nobila artă a extenuării, de-ți vine să pui dinamite în calea maratonistului absurd, troglodit, epuizat fix de-a-n boulea, îmbrobodit în faceri de bine, trăiască tao, trăiască mao, chiar asta-i calea devenirii de sine. În republică…

…o enormă iluminare / pare / a curge drept / fără cascade inutile / în tărtăcuța dotată cu mărgăritare și alte zambile / fără scăpare / a ciolovecului inept. Rap not Dead!

…but dreamin’… rapul a ajuns o banală troglodeală, până și un prost ca mine se poate dextra în asteptarea tătarilor care bat la poarta de est. Atât vă mai zic, mortua est! Auguri…

Voi cei negri-n ceru gurii! Tu știi că traversarea fără de speranță a acestor vremi iluminat-întunecate, o tempore, o more, Fă, Hecate!, când în răscruci te temi, mă poți suna pe mine, la numărul afișat pe ecran, sunt stanșibran, chestie care-mi permite să spun, fără frică și inutile responsabilități, o memorie fortificată nu se spală, nu cu săpun, voi face totul, după posibilități

Învățătura: Sunt 13 unghiuri din care poți privi o pasăre neagră.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine