Noiembrie devine IRIDESCENT. Începe a patra ediție a festivalului internațional de dans contemporan IRIDESCENT

IRIDESCENT, festivalul internațional de dans contemporan, ajunge la ediția a patra și transformă din nou luna noiembrie într-un teritoriu al mișcării vii

Spectacole internaționale prezentate în premieră în România și creații locale se întâlnesc într-un spațiu critic și poetic, unde corpul, memoria, tehnologia și afectul se pun reciproc în tensiune. Un atlas viu al corporalității contemporane te așteaptă pe scena de dans. Pe parcursul lunii noiembrie, ai ocazia să explorezi peste 10 evenimente care se vor desfășura atât la Centrul Național al Dansului București (CNDB), organizatorul festivalului, cât și la Teatrul Național „I. L. Caragiale”.

Biletele au fost deja puse în vânzare, iar programul acestei ediții reflectă diversitatea și forța creativă a artiștilor invitați. Te invităm să descoperi, mai jos, spectacolele care conturează parcursul vibrant al Festivalului Iridescent din acest an.

1 noiembrie:  On the Poetics of Touch

de Mariana Gavriciuc [RO] @ CNDB

O instalație performativă, unde nu vei fi doar spectator, ci co-creator al unei experiențe ce sondează în timp real semnificațiile, impactul, necesitatea și nuanțele atingerii, ca formă supremă de comunicare umană.

2 & 3 noiembrie: 153 de secunde

de Ioana Păun [România] @ CNDB

153 de secunde – atât a durat incendiul din noaptea de 30 noiembrie 2015.
Un container industrial, construit pentru a fi etanș, este vopsit în portocaliu și amplasat la intrarea clubului. El blochează ieșirea. Apoi timpul diluează totul. Furia. Discursul. Intențiile. Spectacolul a pornit de la întâlniri cu supraviețuitori ai incendiului din Clubul Colectiv, 2015.

5 noiembrie: This is Unreal

de Pierre Godard & Liz Santoro [Franța/ SUA] @ CNDB

Spectacolul explorează intersecția dintre dans, teatru și tehnologiile contemporane precum inteligența artificială, clonele și deepfake-urile. Prin text și mișcare, spectatorul accesează o lume în care granițele dintre om și mașină, dintre real și virtual, se estompează.

7 noiembrie: Hollow: Baby

de Viktor Szeri, Tamás Páll, Gyula Muskovics [Ungaria] @ CNDB

Un performance imersiv prin care sunt îmbinate metodologiile dansului contemporan cu jocul de rol live, tehnologia de ultimă generație și arta media. Hollow întruchipează halucinațiile împărtășite de artiști, iar în Baby, se propune o călătorie spre Phoenix, o cameră obscură imaginară în care s-a născut Hollow, unde totul este inform și poate deveni orice.

9 noiembrie:  Gaitless

de Uroš Krčadinac & Marko Milić × MIREVI [Serbia] @ CNDB

Inspirat de o știre bizară, spectacolul pornește de la un grup de hoți care au păcălit camerele AI… rostogolindu-se. Într-un gest subversiv, au devenit dansatori fără voie, iar mișcările lor au dezvăluit limitele percepției artificiale. În paradoxul Gaitless, oamenii scapă de privirea AI tocmai prin gesturi profund umane – ciudate, creative, imprevizibile. Subminarea percepției mașinii devine act coregrafic.

12 noiembrie: Acting Out

de Mihai Lukács [România] @ CNDB

Acting Out este un performance despre corp, memorie și rezistență, inspirat de Esthera Magyar-Gonda – dansatoare, activistă antifascistă și figură-cheie a dansului modern românesc. În centrul spectacolului se află Katia Pascariu, care împletește istoria Estherei cu propria experiență corporală, explorând corpul ca arhivă a traumei și instrument de luptă politică și pedagogică.

15 noiembrie:  Gong

de Filiz Bozkuş Al [Turcia] @ CNDB

GONG este o meditație asupra forțelor ascunse care ne modelează — o invitație de a ne aminti că adevăratul „gong” — sursa rezilienței, bucuriei și reînnoirii — rezonează nu în afara noastră, ci în noi înșine: în corp, în respirație, în spațiul tăcut dintre momente.

16 noiembrie: Mici Dansuri Iridescente

de cursanții Școlii Performative pentru Copii  [România]  @ CNDB

Spectatorii sunt invitați la un eveniment-colaj care reunește momente de dans contemporan pregătite de cei mai mici, dar extrem de talentați cursanți ai Școlii Performative pentru Copii. În program este inclusă și o lucrare coregrafică invitată, realizată de elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.

18 noiembrie:  the body symphonic

de Charlie Khalil Prince [Liban] @  CNDB

Un performance-concert solo care privește corpul ca teritoriu al rezistenței și spațiu de autoreprezentare. Lucrarea, creată în contextul crizelor politice și geopolitice din Liban, este o meditație asupra rolului corpului în lupta împotriva ocupației, explorând memoria, rădăcinile și eliberarea.

23 noiembrie: Black

de Oulouy [Spania/Coasta de Fildeș] @  CNDB

Black este o reflecție intensă asupra violenței și emancipării prin negritudine, într-o lume în care corpul negru provoacă, tulbură și rezistă. Cu un decor simbolic și direct, Oulouy evocă istoria recentă – de la #BlackLivesMatter, până la uciderea lui George Floyd – pentru a regândi prezența corpului african în spațiul occidental.

26 noiembrie:  Masterwork for Six Dancers de Emese Cuhorka & Csaba Molnár [Ungaria] & Gala Premiilor CNDB @ Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Sala Studio

Spectacolul explorează felurile în care trupul se eliberează de simbolurile culturale și de semnificațiile sociale proiectate asupra lui de-a lungul timpului. Folosind obiecte drept costume care îngreunează mișcarea și îi conferă o tentă mecanică, trupul își reconfigurează autonomia printr-o avalanșă de obstacole funcționale. Funcțiile lui alunecă între concret și abstract în coregrafie. Fiecare trup este o capodoperă în sine, apărând din întrepătrunderea dintre sine și mediu.

*Prezentat în cadrul Galei Premiilor CNDB,  un eveniment anual, de recunoaștere a celor care au contribuit și au confirmat valoarea pe care dansul și cultura coregrafică contemporană o au în societate.

28 noiembrie: Screenagers Vol. 2

de Giuseppe Chico & Barbara Matijević [Croația/Italia] @  CNDB

Performance-ul este o colecție de muzică DIY profund idiosincratică pentru epoca digitală: o lume în care totul se prăbușește în tot, într-un potop haotic care e parte integrantă din viața online. Oare ce a făcut asta cu psihicul și imaginația noastră, de putem absorbi totul și continuăm să scrollăm?

Mai multe informații se găsesc pe site-ul cndb.ro.

CNDB este o instituţie esențială pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România și este o structură unică între toate instituțiile de spectacol aflate în subordinea Ministerului Culturii.CNDB generează, organizează şi promovează programe şi proiecte care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice contemporane şi fac posibilă participarea scenei locale la un dialog extins la nivel internaţional.

__________________

Spectacolele  prezentate în cadrul Programelor Moving Balkans , Modina, Aerowaves sunt co-finanțate de Europa Creativă.

*Viziunile și opiniile exprimate sunt totuși doar ale autorilor și nu le reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură Europeană. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Parteneri Moving Balkans
 Albania Dance Meeting (AL), Art Link Foundation (BG), Contemporary Dance Association Slovenia (SI), Croatian Cultural Center Rijeka (HR), Croatian Institute for Movement and Dance (HR), DAN.C.CE UNITIVA (GR), EN–KNAP Productions (SI), Interart Culture Center (MK), Kino Šiška Centre for Urban Culture (SI), The National Center for Dance Bucharest (RO), Students’ Cultural Center Novi Sad (RS).

_______________

Parteneri instituționali ai festivalului: Ministerul Culturii, Aerowaves, Moving Balkans, MODINA, Creative Europe, Teatrul Național București, Cinema Union, Cărturești, Terapie pentru Mișcare, UrbanEye Film Festival. Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Scena9, Zile și Nopți, Adevărul, Agerpress, Elle, Happ.ro, Liternet, TVR Cultural, Radio România Cultural, Revista Arta, The Institute, Zeppelin, ISCOADA, Revista Golan, Feeder, Visit Bucharest, Ziarul Metropolis, IQads, Ceașca de Cultură, Modernism.ro, Daily Magazine, Munteanu Recomandă, Haute Culture Magazine.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine