Între 31 iulie și 2 august, prima ediție a Stray Lights Festival aduce la București unele dintre cele mai interesante nume ale noii scene alternative europene. Printre ele se află și The Murder Capital, una dintre trupele care au redefinit în ultimii ani felul în care poate suna post-punk-ul contemporan, fără să renunțe la vulnerabilitate, tensiune sau emoție.
Am stat de vorbă cu James McGovern despre Blindness, cel mai recent album al trupei, despre ce înseamnă apartenența atunci când membrii unei formații trăiesc în orașe diferite, despre concerte ca experiențe colective și despre motivul pentru care muzica continuă să existe într-o lume în care nu oferă răspunsuri simple.
Blindness pare un album care nu încearcă să explice emoțiile, ci să le lase să fie trăite. A existat un moment, în timpul procesului de compoziție, în care ai simțit că nu mai scrieți cântece, ci că documentați o etapă din viețile voastre?
Cred că toate albumele noastre au ajuns, inevitabil, să documenteze perioada din viața noastră în care au fost scrise. Mi se întâmplă destul de des ca, pe scenă, să fiu luat prin surprindere de un vers despre care credeam că l-am scris într-o manieră destul de abstractă și care, dintr-odată, capătă un sens foarte clar.
Albumele voastre poartă mereu amprenta unui loc, însă Blindness a fost scris într-o perioadă în care membrii trupei locuiau în orașe diferite. Ce înseamnă astăzi ideea de apartenență pentru The Murder Capital? Mai este legată de un loc sau a devenit altceva?
Cred că apartenența poate însemna și un scop comun. Noi vrem doar să facem albume împreună cât mai mult timp posibil. Dacă reușești să ai o trupă care rezistă mai mult de șase luni, deja ai un sentiment foarte puternic de apartenență. O să mai iei și câteva lovituri pe drum, dar asta face parte din toată aventura.
Există o tensiune aparte în muzica voastră: poate fi profund intimă și, în același timp, aproape confruntațională. Cum protejați această sinceritate emoțională după ce o piesă părăsește sala de repetiții și începe să aparțină miilor de oameni care o ascultă?
Noi avem un avantaj pe care ascultătorii nu îl au: ne amintim fiecare versiune prin care au trecut piesele înainte să ajungă la forma finală. Momentele în care totul a venit firesc, discuțiile nesfârșite, demo-urile proaste, versurile și părțile puse doar provizoriu. Avem o cu totul altă istorie cu cântecele astea. Și cred că e mai bine că restul lumii aude doar varianta finală. Ne scutește de câteva momente stânjenitoare.
Într-o perioadă în care muzica live pare că a devenit tot mai rapidă, mai zgomotoasă și mai consumată pe fugă, concertele voastre dau impresia unor spații în care oamenii sunt invitați să rămână alături de emoțiile incomode, nu să fugă de ele. Ce fel de experiență vă doriți să creați pentru public?
Concertul nostru este ceea ce ai nevoie să fie în seara respectivă. Noi oferim tot ce avem, iar publicul ne întoarce înzecit energia asta. Dacă ești deschis către experiență, muzica live te poate transforma. Cu atmosfera potrivită, ne dorim ca fiecare om din sală să plece puțin schimbat, fie că vorbim de zece secunde sau de nouăzeci de minute. Este o experiență colectivă de care cred că avem nevoie mai mult ca oricând.
În ultimii ani ați împărțit scena cu artiști precum Pearl Jam sau Nick Cave & The Bad Seeds, muzicieni care au influențat generații întregi. Dincolo de entuziasmul acelor întâlniri, v-au schimbat ele felul în care vă imaginați propriul parcurs pe termen lung ca trupă?
Îmi amintesc că noi vorbeam deja despre albumul cu numărul 20 înainte să îl fi înregistrat pe primul. Longevitatea — fără să ne compromitem sau să ne vindem — a fost mereu unul dintre obiectivele noastre. Să-i vezi pe oamenii ăștia făcând ceea ce fac la vârsta lor minunată este, sincer, uluitor. Nick sare pe scenă de parcă ar încerca să pornească un vis lucid în care poate zbura. Incredibil. Ce spectacol.
Festivalurile le cer deseori artiștilor să se încadreze într-un program strict, însă cele mai reușite reușesc să creeze o comunitate temporară în jurul muzicii. Veți cânta la prima ediție Stray Lights Festival. Din perspectiva unui artist aflat pe scenă, ce face un festival memorabil?
Un carusel de emoții. Catering bun. Public și mai bun.
Piesele voastre vorbesc despre iubire, credință, pierdere și conexiune fără să ofere vreodată concluzii simple. Crezi că muzica ar trebui să ofere răspunsuri sau rolul ei este mai degrabă să ne ajute să punem întrebări mai bune?
Nu există concluzii simple pentru experiențele astea profund umane. Tocmai de aceea oamenii încă mai scriu cântece. Nu cred că e vorba despre ce ar trebui să facă muzica, ci despre faptul că muzica este un vehicul pentru semințele schimbării.
Mulți oameni vor descoperi pe The Murder Capital live pentru prima dată la București. Dacă ar pleca de la concertul vostru purtând cu ei un singur sentiment, o singură imagine sau o singură întrebare, care ai spera să fie aceea?
Că s-au simțit extraordinar.
The Murder Capital vor urca pe scena Stray Lights Festival vineri, 31 iulie, în Sala Berlin din Control Club, alături de Orkid și Black Water, în prima seară a unui festival construit în jurul muzicii care provoacă, emoționează și refuză să urmeze traseele previzibile.
Poate că James McGovern are dreptate atunci când spune că muzica nu există pentru a oferi concluzii, ci pentru a planta semințele schimbării. Restul se întâmplă, de obicei, în întunericul unei săli de concert, atunci când câteva sute de oameni ascultă aceeași piesă și pleacă acasă puțin diferiți decât au venit.
