Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr – KINOdiseea revine între 10 și 18 octombrie 2026 cu cea de-a 18-a ediție, și aduce în fața publicului o selecție impresionantă de filme, ateliere creative și întâlniri speciale. În acest an, misiunea de a evalua producțiile din competiție le revine unor nume de referință din cinematografia și teatrul românesc. Juriul KINOdiseea #18 este format din Olimpia Melinte, Dana Rogoz, și Andi Vasluianu.
Olimpia Melinte este actriță de film, teatru și televiziune, a cărei prestație din producția Caníbal i-a adus o nominalizare la Premiul Goya pentru cea mai bună actriță debutantă și un premiu al Uniunii Actorilor din Spania. Cu un portofoliu ce include titluri românești și internaționale precum Sette opere di misericordia, București NonStop, Moromeții 3 și serialul VLAD, Olimpia este și doctor în arta actorului.
Dana Rogoz și-a început cariera în copilărie, devenind o figură emblematică pentru mai multe generații de privitori. Absolventă a UNATC în 2008, a jucat în numeroase spectacole de teatru și producții cinematografice. Rolul principal din MO (regia Radu Dragomir), premiat la nivel internațional, debutul ca regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul REMOTE (2023) și cel mai recent rol din Dus-Întors (2026, regia Cristian Bota) îi reconfirmă valoarea artistică.
Andi Vasluianu este unul dintre cei mai apreciați actori ai cinematografiei românești contemporane. Cu o carieră de peste două decenii și colaborări cu regizori de marcă ai Noului Cinema Românesc, Andi este laureat al Premiului Gopo și un artist recunoscut pentru naturalețea și versatilitatea cu care își construiește personajele pe scenă și pe ecran.
Cinematografie de talie internațională pentru publicul tânăr
Selecția de filme din acest an include titluri captivante, dublate live în limba română, potrivite pentru diferite categorii de vârstă. Printre producțiile evidențiate se numără animația franceză „Misterul lui Lucy Lost” (Lucy Lost, regia Olivier Clert), o poveste despre prietenie și descoperirea propriilor puteri, recomandată elevilor din școala primară. Pentru cei mai mici dintre spectatori (preșcolari și elevi din ciclul primar), animația letonă „Secretele junglei” (Born in the Jungle, regia Edmunds Jansons) propune o aventură plină de culoare și empatie în inima junglei din Venezuela anilor ’50. Din program nu lipsește nici producția plină de inspirație „De neoprit”.
Ateliere interactive de actorie, design și știință distractivă
Pe lângă proiecțiile de film, KINOdiseea #18 oferă o componentă educațională bogată, punând la dispoziția copiilor cu vârste între 6 și 12 ani o serie de ateliere practice susținute de profesioniști și membri ai juriului.
Programul atelierelor la Centrul Cultural Armean:
Sâmbătă, 17 octombrie
- 14:00 – 15:00, Atelier de colaj și design vizual “Afișul meu de film” cu Cristiana Bucureci, 6-12 ani
- 15:00 – 16:00, Atelier arta actorului cu Andi Vasluianu, 6-12 ani
- 16:00 – 17:00, Atelier arta actorului cu Dana Rogoz, 6-12 ani
Duminică, 17 octombrie
- 14:00 – 15:00, Atelier de colaj și design vizual “Afișul meu de film” cu Cristiana Bucureci, 6-12 ani
- 15:00 – 16:00, Atelier arta actorului cu Olimpia Melinte, 6-12 ani
- 16:00 – 17:00, Atelier de stop motion “Lumea în cadre”, 6-12 ani
Programul atelierelor la Sala Gloria:
Sâmbătă, 17 octombrie
- 12:30 – 14:00, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
- 14:00 – 15:30, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
- 15:30 – 17:00, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
Duminică, 18 octombrie
- 12:30 – 14:00, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
- 14:00 – 15:30, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
- 15:30 – 17:00, Ateliere de chimie distractivă cu CONI, IceParty & SlimeParty, 6-12 ani
Evenimentele din cadrul KINOdiseea #18 se vor desfășura la Sala Gloria, Cinema Muzeul Țăranului Român și Centrul Cultural Armean.
Accesul la toate proiecțiile și atelierele din cadrul festivalului este gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervările se pot face pe https://eventbook.ro/festival/kinodiseea
Despre KINOdiseea
KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa de Sud-Est, recunoscut de Asociația Europeană a Filmului pentru Copii (ECFA). Festivalul își propune să aducă în fața publicului tânăr cele mai bune producții cinematografice internaționale și să ofere un cadru educațional non-formal prin intermediul atelierelor și întâlnirilor cu profesioniști din domeniu.
Eveniment organizat de Asociația Culturală Metropolis.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
***
Văzut de Radio Guerrilla.


