5 albume fotografice de fotografi, pentru fotografi

Dacă tot se apropie sărbătorile de iarnă și soțiile, soții, mamele, copiii și prietenii pasionaților de fotografie nu știu ce să le cumpere, am zis să sar în ajutor și să devin un salvator al acelor situații.

Știți voi, situațiile în care v-ați putea regăsi atunci când le oferiți fotografilor din viața voastră un cadou, iar ei vă zâmbesc cu dinții ușor strânși, dând aprobator din cap, cu lacrimi de durere în colțul ochiului… Toți cei care au un fotograf prin cercurile lor de prieteni știu că cât pot fi aceștia de pretențioși, mofturoși, cum visează la obiective sau aparatură scumpă etc. Dar să știți că le puteți lua oricând un album de fotografii pe care-l vor primi cu bucurie și care îi va ajuta în dezvoltarea abilităților de fotograf.

Așadar vă propun 5 albume cu fotografii de fotografi, pentru fotografi.

Foto: John Salzuro

„Photographs” de Fred Herzog

Herzog a fost un fotograf de naționalitate germană, strămutat în Canada pe la 22 de ani. Odată stabilit în Vancouver, în 1953, a început să studieze fotografia într-un mod mai formal. În 1957, a fost angajat ca fotograf medical la spitalul Sfântul Paul din Vancouver, pentru a documenta diverse tipuri de afecțiuni medicale. De acolo, călătoria sa în lumea fotografică a luat avânt și de-a lungul timpului a reușit să-și asigure reputația ca unul dintre primii și cei mai prolifici fotografi de peliculă color din nișa cunoscută acum ca „fotografie de stradă”.

Imaginile sale combină un simț excelent al compoziției, atât clasică, cât și avangardistă, cu un uz extraordinar al contrastelor între culori și tonalitățile acestora. Acest mix între abilitatea sa de a capta momente decisive în compoziții care emană intenție și dexteritate, împreună cu felul în care utiliza contrastul și culoarea, oferă unui fotograf aspirant numeroase exemple din care să „fure” meserie și inspirație.

Albumul se găsește oarecum greu, dar cadourile bune necesită puțin efort.

„Polaroids” de Helmut Newton

În lumea modei, Polaroid nu înseamnă doar un aparat de fotografiat. Numele a devenit sinonim cu un concept de lucru. În vremea fotografiei pe film, când nu puteai vedea fotografia instantaneu pe un display, fotografii de modă foloseau aparatele Polaroid pentru a face imagini de test, pentru a-și crea „moodboards” (seturi de fotografii care emană o atmosferă sau un concept) sau pentru a previzualiza o compoziție, înainte de a instala aparatura profesională (aparate de fotografiat profesionale, lumini, fundaluri etc.).

O colecție de imagini Polaroid, adică o colecție de imagini concept, neșlefuite, neterminate, îi oferă unui privitor acces în culise: va putea admira imaginea dinaintea fotografiei. Prin această perspectivă, practic, privitorul capătă o linie directă în modul de gândire, în imaginația și în procesul de construcție al fotografiei finale. Pentru un aspirant, un set de „Polaroids” puse în paralel cu fotografiile finale pot arăta drumul de la materialul brut la cel final, de la piatră la sculptură, de la cărbune la diamant.

Helmut Newton este în continuare un nume care stârnește controverse, din cauza abordării sale puternic sexualizate în lumea modei. Newton a lucrat cu cele mai mari reviste din industria modei, datorită imaginilor sale care emană erotism asumat, într-un mod artistic și atacă tabuuri fară vreo scuză. Indiferent dacă consideri fotografiile lui Newton ca fiind prea sexuale sau curajoase, e greu să negi faptul că fotografia sa a schimbat moda și felul în care aceasta este percepută ca mediu de expresie artistic.

„400 Photographs” de Ansel Adams

Orice fotograf amator probabil că a auzit de Ansel Adams și dacă nu a auzit e de datoria ta, cititorule, să îi spui. Adams este cel mai cunoscut fotograf de peisagistică din istorie. Lucrările sale au fost expuse prin toate galeriile mari de artă din lume și, cel mai probabil, ai văzut măcar una dintre fotografiile lui, fără să știi. Mare parte din munca sa a fost concentrată în a fotografia peisaje din parcurile naționale din SUA, el fiind și un ecologist convins. Cunoștințele lui tehnice l-au ajutat să dezvolte, alături de Fred Archer, Sistemul de Măsurare în Zone sau „Zone System”. Astfel, a putut crea un fel de fotografiere care permitea expunerea unui cadru fotografic într-un mod care asigura un maxim de detalii și tonalități în fotografia finală.

Fotografiile lui ar putea părea ceva mai banale în era digitală, pentru că majoritatea fotografiilor pe care acesta le-a făcut au fost recreate de mii de ori de alți entuziaști. Însă, în ciuda faptului că aceste imagini pot părea acum comune, compozițiile sale, expertiza tehnică și calitatea sunt greu de egalat și astăzi. Pentru a te putea bucura de fotografia sa în întregime, este important să îi admiri imaginile în print și dacă ai vreodată ocazia să îi vezi vreo expoziție, fă-o.

„A Different Vision on Fashion Photography” de Peter Lindbergh

Până la Lindbergh, scopul fotografiei comerciale de modă a avut în prim-plan evidențierea hainelor. S-ar putea spune că Lindbergh a avut o parte importantă în crearea conceptului de supermodele, acesta punând accentul pe persoană în loc de haine. Preferând fotografia în alb/negru și căutând să transmită veridicitate prin fotografiile sale, Lindbergh a încercat să acceseze imaginația privitorului prin sinceritatea persoanei fotografiate.

În 2016 el declara că: „Un fotograf de modă trebuie să contribuie la definirea imaginii femeii sau bărbatului contemporan în vremea lor, pentru a reflecta un anume aspect social sau o realitate umană. Cât de suprarealistă este agenda comercială de astăzi, care încearcă să retușeze toate semnele vieții și experienței, să retușeze însăși adevărul personal al feței?”. Prin fotografiile sale, Lindbergh a încercat să evidențieze adevărul din spatele persoanei fotografiate, și a reușit astfel să proiecteze în fotografiile sale un sentiment de umanitate, realism abordabil și tangibil în subiecții pe care îi fotografia. A reușit să mute accentul de pe haine înspre oamenii care le purtau.

Colecția de imagini din „A Different Vision of Fashion Photography” este pentru un fotograf aspirant o formă de inspirație despre cum se poate transmite sinceritate și frumusețe crudă.

Foto: Annie Spratt

Magnum Contact Sheets

Una dintre cele mai interesante publicații pe care le-am găsit în ultimii ani, Magnum Contact Sheets, oferă o privire în procesul de selecție a unora dintre cele mai importante fotografii din istorie. O „Foaie” sau „Fișă” de Contact este de fapt o rolă de film (în era digitală putem spune o secvență de fotografii), care este printată în întregime la o dimensiune mică (de obicei chiar de dimensiunea negativului), pentru a facilita procesul de selecție a fotografiilor bune de pe negativ.

În general, publicul vede o singură fotografie dintr-o secvență fotografiată. Fotografia care este aleasă pentru publicare este selectată din diverse motive: exprimă cel mai bine ceea ce vrea fotograful, se potrivește cel mai bine narativului sau textului cu care este asociată, etc. Dar și fotografiile care nu sunt publicate spun o poveste. Ele arată procesul prin care fotograful a ajuns la acea fotografie, cum s-a mișcat în spațiul și contextul în care fotografia a fost făcută. Cum a gândit în abordarea sa compoziția, cum s-a folosit de elementele din mediul înconjurător și de lumina existentă, ce i-a trezit dorința de a fotografia și cum a pus asta în practică. Cum a evoluat fotografia de la instinctul inițial de a fotografia, până la varianta sa finală.

Sunt foarte multe informații utile într-o secvență de fotografii, care pot ajuta un fotograf aspirant să înțeleagă mai bine procesul de gândire pe care unii dintre cei mai celebri fotografi l-au avut atunci când au fotografiat momente devenite iconice. Pentru neinițiați, acest album poate să pară la prima vedere doar o colecție de imagini fără noimă sau fără prea multă importanță. Pentru un fotograf, el oferă o privire directă în istoria artei fotografice și completează spațiul invizibil care există dincolo de imaginea propriu-zisă.

Acestea fiind scrise, vă doresc tuturor mult succes la căutări și lectură frumoasă!

Valentin Boboc este fotograf și susține Cursul de Fotografie pentru începători, din 8 ianuarie 2020, la Fundația Calea Victoriei.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine