Știu niște lucruri. Le știu sigur, foarte sigur, le știu cu precizia unui ceas elvețian de ăla scump. Știu, spre exemplu, că în fiecare dintre voi există o plăcere culinară ascunsă, atât de ascunsă încât nici măcar acum, când citiți aceste rânduri, în singurătatea propriilor gânduri, nu vă vine să recunoașteți. Da, plăcerea ascunsă există, sunt sigur de asta, atât de sigur încât aș face pariu pe un borcan de icre de somon de Kamchatka. Sunt la fel de sigur ca atunci când întreb, aflat în orice oraș din România asta, unde este restaurantul Modern. Nu există oraș fără un restaurant Modern, cofetărie Corso, sau o stradă București. “– Nu vă supărați, restaurantul Modern unde îl găsesc?”  „– Pe Calea București, lângă Corso.” Merg la sigur. Nici n-am nevoie de meniu pentru a ști că la Modern au ceafă de porc, mici, șnițel, MBS, bulete de cașcaval, ciorbă de văcuță și ficăței la tigaie. Și tot la fel de sigur pot spune că orice chelner de la Modern este un dicționar de diminutive. „-Avem așa – mămăliguță cu brânzică, ciorbiță de văcuță, copănele, sărmăluțe, platouaș cald, mititei, cârnăciori și chifteluțe. Aducem și pâinică, muștărel și castraveciori murați?”. În plus, mai pot paria pe faptul că uleiul de pe masa de la Modern are fix aceeași culoare cu oțetul și pentru diferențiere totuși, s-a băgat în el o măslină. Așadar, sunt sigur, n-are rost să o mai lungim, luați un pix și o bucată de hârtie și scrieți cea mai rușinoasă, ascunsă, de nespus plăcere culinară pe care o aveți. După ce ați scris-o aveți două opțiuni: fie dați foc biletului sau îl înghițiți sau îl aruncați în closet și trageți apa, fie îl puneți într-un plic și îl trimiteți persoanei a cărei părere despre voi contează cel mai tare. „– Dragă Victor, îmi place să mănânc urechi de porc cu magiun de prune. Semnat Adela.”, „– Stimată Doamnă Profesor, cu respect vă informez că îmi place să mănânc aripioare de la KFC. 22 de bucăți la 11 noaptea, cu sos de usturoi și franzelă. Și să beau vin cu cola.  Semnat Damian.”, „– Dragă tată, îmi plac stridiile, șampania, cevichele de ton imperial, salata de quinoa și toastul cu avocado. Și sunt gay. Semnat Ovidiu”. Hai…, nu poate fi chiar așa greu… cel puțin după un timp vei ști dacă este persoana care merită toată acea stimă enormă, respect imens pe care i le porți. E momentul adevărului, e cea mai scurtă cale de a afla. „– Dragă Adela, cred că voi fi plecat o perioadă mai lungă din țară. Nu știu când ne vom mai vedea.  Semnat Victor” sau „– Dragă Adela, trec diseară pe la tine cu două porții de urechi de porc și un borcan de magiun de prune. Magiunul să fie de Topoloveni sau de Babadag?. Semnat același Victor.”

Pe vremea când eram student la teatru, în secolul trecut, exista un exercițiu pe care orice student îl făcea cu partenerul/partenera cu care avea de jucat . Ne dezbrăcam (mă rog, semi) unul în fața celuilalt și ne priveam atent timp de 15 minute fără a ne spune niciun cuvânt. Privind un om gol vezi multe lucruri dincolo de goliciunea sa, vezi adevărul, nu mai există bariere de stil, artificii de modă. Îl vezi dacă e stânjenit sau confident, îl vezi cum te privește pe tine la rândul lui… îl vezi. Secretul culinar dezvăluit e o formă mai pudică, dacă vreți, de dezgolire. Este un exercițiu terapeutic bazat pe încredere.

Un bun prieten a venit la mine într-o seară acum mulți ani și mi-a spus „– Băi, dacă beau cola cu zeamă de varză înseamnă că sunt nebun?”, „– Când bei așa ceva?” „– În fiecare seară înainte de culcare, nu pot să adorm altfel, le visez noaptea…”. Mi s-a părut ciudat și am râs. S-a supărat. În semn de împăcare, am băut și eu. O mizerie fără margine. Dar, dacă pe el îl făcea să se simtă bine… Mai știu pe cineva, foarte drag mie, care mănâncă ochii de pește ca și cum ar fi cea mai adâncă, supremă, de neprețuit delicatesă inventată pe această planetă albastră. Și vorbesc despre oameni normali, în viața lor normală, nu de oameni puși în situații rare, cum ar fi gravidele sau milionarii care au aflat că tocmai au pierdut tot. La gravide am trăit să văd cele mai dubioase pofte – bitum, motorină, gheare de porc….. și lista, credeți-mă, poate deveni mult mai ciudată.

Revenind la provocarea acestor rânduri digital așezate în fața ochilor voștri, răscoliți puțin în orgoliu și cu umor recunoașteți-vă scrânteala culinară.

Numele meu este Claudiu și câteodată mor să mănânc icre pe pâine cu lapte rece și murături.

Saluuuuut, Claudiu.