Anonima Învingătoare / Bucuria

Se zice că o poză face cât o 1000 de cuvinte sau, în cazul nostru, cât 4000 de caractere. Poza, furată de la un om foarte fain, reprezintă de fapt povestea mea. Dintotdeauna mi-a fost frică de înălțime și mereu am încercat să o domin.

Într-o zi m-am hotărât să îmi înving teama și să mă apuc de cățărat. Am început să mă cățăr pe gheață pentru că mi se părea că este un ”loc de joacă” frumos și unde nu mă pot lovi… așa tare. După mai multe încercări am reușit să ajung mult mai sus decât credeam că aș putea vreodată și dintr-odată au început să îmi tremure picioarele, să îmi bată inima nebunește. Mă panicasem și am început să plâng, dar nu m-am oprit, am mai urcat un pic și după am urlat cu toata ființa mea că vreau jos. Am realizat că mi-e frică de mor de înălțime.

Dar nu m-am lăsat și am început să mă cațăr și pe stâncă, să văd cum se va comporta ”frica” mea la un nou loc de joacă. Ei, cum să se comporte? La fel, doar mă cunosc destul de bine. Dar nu mă opresc, ceva mă tot cheamă acolo pe stâncă.

Am 1.60m și un zâmbet, trebuie să muncesc mai mult decât restul oamenilor normali. Am bătături în palme, mă dor degetele de la espadrile, mă mănâncă ochii de la magneziu, dar tot nu mă opresc.

Văzând poza, mi-am dat seama că nodul 8, cel pe care îl fac de fiecare dată pentru a mă putea cățăra, reprezintă de fapt legătura dintre frică și dorință, dintre ceea ce îmi doresc cu adevărat și ceea ce mă inhibă, dintre ceea ce îmi aduce bucurie și ceea ce mă oprește.

Dacă mă gândesc mai bine, nu cred că mi-e frică de ceva, ci de mine, de ceea ce aș putea deveni dacă aș avea un pic de încredere în mine. Dacă vrei să-ți transformi dorințele în realitate, fă-o! Nu-ți mai pune limite și fă ceea ce îți aduce bucurie cu adevărat. Nu mai aștepta să ți se împlinească dorințele, că nu se îndeplinesc singure ca-n povești.

Tu când ai făcut ultima oară un lucru doar pentru că îți aduce bucurie?

P.S.: Asta sunt eu și sunt bucuroasă 🙂

Mulțumesc Mihnea și Akos!

……………………………………………………………………………

La începutul săptămânii, am lansat noua temă a concursului Vocea Ascultătorului: Cum vă transformați dorințele în realitate?

Concursul se încheie astăzi, 29 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de miercuri, 2 mai. Nu de alta, dar e liber și pe la noi 😉

Textul de mai sus este unul din textele finaliste. Autoarea dorește anonimatul. Și am reușit să facem și noi dorințe să devina realitate.

1 comentariu
    Matei

    Foarte “PR-istic” textul,daca imi permiteti.O fotografie frumoasa preluata,un text cvasi-lacrimogen si o persoana care nu isi declina identitatea.Ultima fraza spune tot.Just sayin’

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine