În lupta cu emoțiile, eu nu câștig niciodată. Sau cel puțin așa era până s-ajung pe scena din Expirat. Poate de vină e locul, sau oamenii, sau poate și una, și alta. Nu știu cum s-a făcut, dar încă de la probele de sunet m-am simțit cumva de-a casei.

Merg prin Expirat de când am dat cu urechile de muzica alternativă românească, așa că cel puțin o dată pe săptămână sunt în primul rând la câte un concert. Nu mai are rost să vorbesc despre șocul de a fi invitată să cânt în deschiderea concertului The Amsterdams de miercuri, 11 aprilie, așa că vă zic direct despre ziua cu pricina.

Eu nu sunt superstițioasă de fel, dar am visat 3 zile la rând că mă urc pe scenă și ceva mă face să o dau în bară. Așa că vă puteți imagina că o frică, două, trei erau prezente când am pus piciorul pe scenă. Dar fusesem de atâtea ori acolo, încât m-am simțit mai sigură ca oricând. Și jumătatea mea de oră de pe scenă a trecut așa repede încât, sincer, dacă nu ar fi urmat Day Day imediat după mine, aș mai fi stat pentru o piesă, zece, o sută.

Surpriza a venit din partea lui Andrei Hațegan care, după ce am terminat de cântat, m-a găsit în backstage și, emoționat că taman ce le reinterpretasem pe scenă piesa ”Arrows”, mi-a propus să o cântăm împreuna în timpul show-ului lor. Încercam să par cât de cât detașată și stâpână pe situație, dar pe dinăuntru urma să explodez. Și am cântat-o împreună. Și nu-mi aduc aminte cum a fost (nu de la cele prea multe shot-uri de Kamikaze, ci de la emoții); știu doar că m-am simțit incredibil.

Ce vreau eu de fapt să spun cu textul ăsta e că zona aceasta muzicală în care am început și eu să ma învârt de curând e plină de oameni super. Artiști care te tratează ca pe un egal, oameni care vin la tine după concert și-ți spun că se simt prost pentru că nu auziseră de tine până acum, organizatori cu răbdare și atmosferă prietenoasă. În Expirat m-am simțit exact cum îmi doream să mă simt, înconjurată de prieteni, de cunoscuți, de artiști, de colegi și de oameni faini.