Care e cel mai tare film despre conspirații pe care îl știi?

Care e cel mai bun film cu și despre conspirații? Lasă-mi mesaj în comment!

Nu e ca și cum n-am tot auzit și văzut discuții despre asta… Cumva, am ajuns experți!

La mine, la prima mână, o listă ar arăta așa:

1. Capricorn One (reg. Peter Hyams, 1977)

Ce mi se pare extraordinar la filmul ăsta e c-a fost cu mult înaintea timpului lui. Adică a fost făcut într-o perioadă în care nu prea circulau teorii ale conspirației legate de legitimitatea primei călătorii pe Lună. Oamenii erau în acea epocă romantică a cuceririi spațiului și oamenii voiau cu tot dinadinsul să creadă. De asta, Capricorn One nici n-a fost primit foarte bine atunci când a ieșit, la doar 8 ani după prima aselenizare.

Ideea de bază a filmului sună fix așa: o misiune spațială americană este pe punctul de-a nu mai avea loc, din cauza unor probleme tehnice, iar cei de la NASA, ca să-și păstreze finanțarea, se chinuie să manufactureze într-o hală o misiune spațială falsă.

Singura problema este că ăsta e un secret prea mare ca să poată fi păstrat ușor!

Sau…

2. Minority Report (reg. Steven Spielberg, 2002)

M-am gândit mult dacă ăsta este sau nu un film despre conspirații, dar de fapt este!

Este mai mult un film despre subminarea libertăților individuale și despre năruirea ideii de liber arbitru. De ce zic asta? Pentru că în acest film este vorba despre o unitate specială de Poliție care arestează criminalii înainte că aceștia să comită crima.

Stați să explic și contextul: totul se întâmplă în Washington DC, undeva prin 2054, unde există acest DIICOT cu puterea premoniției care poate vedea dacă mâine o să treci pe roșu, o să intri în Mega fără masca sau o să-ți omori vecinul care te-a omorât deja cu atâta bormașină.

Doar că se ridică și următoarea problemă morală: care e distanța de la premoniție la faptă? Oare cursul vieții noastre este atât de prederminat? Este oare o crimă împotriva umanității dacă se face Miami Bici 2?

Doamne, cât îmi place megalomania vizuală a lui Spielberg și cât de tare este Tom Cruise când vrea!

Plus că ideea filmului vine dintr-o povestire scrisă de cel care ne-a dat și Blade Runner, Jhonny Mnemonic, Total Recall sau A Scanner Darkly.

3. All The President’s Men (reg. Alan J. Pakula, 1976)

Da, știu! M-am dus foarte mult pe filme clasice în episodul ăsta, dar am și o explicație: până în anii ’90 nu  era internet! Orice conspirație părea venită parcă din altă lume și nu puteai să cauți nicăieri informații cu atâta ușurință.

Ce-i drept, de când cu internetul, și numărul conspirațiilor a crescut considerabil, dar asta e altă poveste!

Să ne întoarcem la mama și tata conspirațiilor, care, bineînțeles, mai este și reală: WATERGATE!

Dacă nu știți exact despre ce e vorba, foarte pe scurt, în Watergate treaba a stat așa: președintele SUA a pus microfoane într-o camera de hotel ca să-și asculte concurenții politici. Este primul caz de spionaj politic făcut vreodată public. Iar efectele lui au fost devastatoare, mai ales asupra imaginii imacultate a instituției președenției americane.

Filmul este extraordinar, iar Robert Redford și Dustin Hofmann sunt cei doi reporteri care nu s-au lăsat până nu l-au văzut pe Nixon, președintele american în funcție la acea dată, cum își da demisia plângând de mama focului.

All The President’s Men este într-adevăr cel mai bun film făcut vreodată despre vreo conspirație, care, repet, a mai fost și reală, pe deasupra!

Asta este! Scurt și cuprinzător!

La fel de scurt întreb:

Care-i cel mai bun film cu și despre conspirații?

Bagă un răspuns clar și frumos în comment-uri!

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine