La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ești pe Lună. Te uiți la Pământ. La ce te gândești?
Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 13 mai.
Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.
***
Astăzi e 21 iunie, ziua solstițiului de vară. Nu că ar mai avea această dată vreo însemnătate: pe Lună nu există anotimpuri, iar Pământul a fost de mult abandonat. În sala mare din craterul Plato este în desfășurare serbarea de început de vară. Așa sunt pământenii, atașați de tradiții, oricât de absurde ar fi ele. Când s-au pus bazele primei stații lunare, guvernul rus (s-au ambiționat tovarășii să le-o plătească capitaliștilor americani și domnului Armstrong pentru prima aselenizare) a trimis printre astronauți și un popă cu o sticlă de aghiazmă, ca să fie binecuvântat noul șantier spațial. Aceeași procedură se repetă de fiecare dată când se construiește o aripă nouă, cel puțin în porțiunea rusească de Lună. Statistic vorbind, zona e lovită la fel de des de meteoriți (principalul inamic al construcțiilor lunare) ca oricare alt sector lunar, dar nu ar fi prima dată când oamenii închid ochii în fața luminii sclipitoare a științei de dragul obiceiurilor străbune.
Au trecut 84 de ani de la Marea Migrație, așa cum a ajuns să fie numit evenimentul care a pus capăt vieții tipice pe Pământ: naștere, supraviețuire (cât se poate), moarte. Nu, greșesc, acel eveniment a fost al treilea război mondial – sau expoziția globală interactivă de arme nucleare. Cumva istoricii preferă prima denumire. S-ar părea că lipsa umorului este o condiție necesară pentru o carieră de succes în acest domeniu. Aproximativ 50 000 de oameni au fost selectați (utilizând criterii corecte și deloc în favoarea celor cu venituri ridicate sau foarte ridicate) pentru a face parte din noua versiune a umanității: un fel de Pământ 2.0 – Luna. Acum aceeași viață monotonă (naștere, supraviețuire, moarte) este trăită aici, cu speranța că în viitorul apropiat succesiunea naștere – supraviețurie – moarte se va petrece și pe planeta roșie: Marte.
Și Pământul a fost în trecut reprezentantul unei culori. A fost descris ca un „palid punct albastru” de către strașnicul Carl Sagan. Internetul e plin de imagini din era de glorie a planetei, cu oceane de un albastru mai intens decât orice pigment folosit pe Lună, brăzdate de nori albi sclipitori. Acum, îngropat sub straturi grele de praf și cenușă nucleară, cu o suprafață biciuită de vânturi puternice și cu temperaturi cu mult sub 0 grade celsius, singura culoare care vine în minte este gri. Bacovia ar fi fost, în sfârșit, fericit.
Este Pământ plin. Discul mohorât planează deasupra luminilor orbitoare ce străpung domul de sticlă unde au loc festivitățile. Totul este învelit într-o tăcere adâncă – lipsa atmosferei pe Lună acționează ca un izolant fonic de cea mai bună calitate. Omenirea a fost obligată să zică adio zgomotelor de fundal care de multe ori îl sustrag pe individ din monologul interior plin de gânduri negative (în primii 10 ani pe Lună, cea mai căutată ocupație a fost cea de psiholog). Priveliștea captează atât de bine specia umană: suntem înzestrați cu un intelect magnific prin care ne-am făcut posibilă existența în turcoaz și roz neon pe o sfera altfel stearpă, dar același intelect a dus la nimicire, la durere și disperare mută.
Lucrurile vor fi altfel de această dată. Primul act oficial semnat după Marea Migrație a fost interdicția tuturor experimentelor nucleare pe Lună sau în vecinătatea ei. S-ar zice că omenirea și-a învățat lecția primită pe o cale atât de cruntă… ceea ce face și mai stranie situația curentă: patru șefi de laborator, fără să știe unii de alții, adânciți în măruntaiele solului lunar, lucrează de zor la proiecte top secrete: armament nuclear portabil și compact. O singură întrebare rămâne – cât timp va trece până când zarurile vor fi, din nou, aruncate?
