#CEMAICITIM – instalație interactivă de citit din mers

#CEMAICITIM – instalație interactivă de citit din mers

Proiect realizat de One Night Gallery de Ziua Culturii Naționale

One Night Gallery lansează inițiativa #cemaicitim, alături de Curtea Veche Publishing, o campanie dedicată lecturii, care celebrează Ziua Națională a Culturii printr-o instalație de artă ce îmbină cultura și tehnologia. Acesta va putea fi văzută între 29 și 31 ianuarie la galeria 1001 Arte de pe Calea Victoriei 91-93.

Proiectul constă în expunerea unei instalații de artă, o interfață urbană și interactivă spre lumea scrisă, prin care trecătorii se transpun în cititori și descoperă o multitudine de autori și pasaje din cărțile scrise de aceștia. Instalația va fi expusă în vitrina galeriei astfel încât să fie respectate în continuare măsurile de siguranță și, totodată, prin această intervenție artistică în spațiul public să fie accesibilă unui public cât mai larg.

Experiența este construită pentru a captiva privitorul într-o manieră experimentală și pentru a deschide apetitul publicului pentru lectură.

O parte dintre citate vor fi expuse și pe ecranele din 10 stații de metrou, timp de o săptămâna.

Scopul inițiativei este de a promova beneficiile cititului, documentate de Curtea Veche Publishing:

• Chiar și 20 de minute de lectură pe săptămână ne fac mai fericiți
• 1 din 5 persoane care citesc se simt mai puțin singure
• Lectura de plăcere scade cu 28% riscul de depresie
• 6 minute de lectură reduc stresul cu 68%
• 30 de minute de lectură pe zi cresc media de viață cu 2 ani
• Cititorii au cu 43% mai multe șanse să scape de insomnie

Pentru a realiza această culegere digitală de citate, One Night Gallery își invită comunitatea să trimită până pe 28 ianuarie citate preferate din cărțile citite, menționând titlul și autorul/traducătorul cărții, printr-un comentariu la postarile dedicate de pe pagina de Facebook sau Instagram One Night Gallery sau direct in documentul de aici.

În plus, Curtea Veche Publishing va trimite și propria selecție de citate.

Pentru fiecare paragraf primit, One Night Gallery va dona câte o carte pentru copiii dintr-o școală din mediul defavorizat, cu titluri stabilite alături de profesori, cu ajutorul Asociației Curtea Veche din colecția de cărți retold pentru copiii care au rămas în urmă cu cititul.

Toate cărțile donate vor rămâne ale copiilor, iar ținta acestei inițiative este de a depăși 500 de cărți pentru a ajunge la cât mai mulți copii.

Conceptul #cemaicitim pleacă de la ideea că ne putem inspira reciproc să citim mai mult, prin puterea exemplului și prin sentimentul de apartenență la o comunitate.

Potrivit cifrelor oficiale, România ocupă ultimul loc în Europa din punct de vedere al cărților citite anual, iar un român din doi recunoaște că în ultimul an nu a lecturat nicio carte.

Împreună putem schimba acestea statistici, iar începuturile de an sunt cele mai potrivite pentru astfel de rezoluții.

***

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii în cadrul programului Ziua Culturii Naționale.

Plăcut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine