Comfort food for the mind

Știți ce spun mai toți copiii atunci când sunt întrebați ce vor să mănânce? Cartofi prajiiiți!!!!!! Țin să nu comentez motivele, însă vreau să vă spun povestea acestui tubercul.

Un platou înalt în munții Anzi din America de Sud este locul de naștere al cartofului alb. Platoul, cunoscut de noi sub numele de Titicaca, de la numele marelui lac din zonă, se întinde pe teritoriul statelor Peru și Bolivia. Indienii Aymara au dezvoltat mai mult de 100 de varietăți de cartofi, pe care îi cultivau la înălțimi mai mari de 3.000 m. Știm că aceștia erau baza alimentației incașilor, de altfel, în ruinele antice din Peru și Chile, arheologii găsind rămășițe de cartofi datând din sec. V i.Ch. Incașii îi cultivau, îi mâncau și chiar îi adorau. Adesea, coșuri sigilate, pline cu cartofi, erau îngropate ca rezervă pentru anii de foamete sau în caz de război, iar oamenii de atunci, ca și cei de acum, îi uscau și îi mâncau că atare sau înmuiați în sosul mâncărurilor. Incașii îi numeau „papas”, așa cum sunt numiți și astăzi în Peru.

Primul european care a văzut cartofi a fost Pedro de Cieza de Leon, conchistador spaniol și istoric, care a scris despre cartof în opera sa, „Peru – Descoperire și cucerire”, în 1540: Și el spunea : „În vecinătatea orașului Quito, locuitorii își potolesc foamea cu cartofi, care sunt niște rădăcini asemănătoare tuberculilor, acoperiți de o coajă mai mult sau mai puțin tare. Fierți sunt precum castanele coapte; oamenii îi usucă la soare și îi conservă astfel pentru o folosire ulterioară. Cartofii uscați se numesc chuno.

În 1565, exploratorul spaniol Gonzalo Jimenez de Quesada a dus cartoful în Spania (în locul aurului pe care îl căutase zadarnic). Spaniolii au crezut că au de-a face cu un fel de trufe, și i-au numit „tartuffo”. A devenit însă rapid hrană de bază pe corăbiile spaniole, căci marinarii au observat că cei care mănâncă papas nu se îmbolnăvesc de scorbut. După Spania, cartoful a fost răspândit în Italia și Anglia de pe la 1585, în Belgia și Germania de la 1587, în Austria din 1588, iar în Franța din 1600. Surprinzător, oriunde a ajuns în Europa, cartoful a fost considerat ciudat, otrăvitor și aducător de rele. În Franța, cartoful a fost acuzat de apariția leprei, sifilisului, sterilității și de distrugerea solului acolo unde era cultivat. Atât de mare era opoziția față de cartof, încât o lege a vremurilor spunea: „Este interzisă, sub pedeapsă cu amendă, cultivarea infamului cartof ce cauzează lepra”.

În 1771, Antoine-Augustin Parmentier, un botanist și chimist militar francez, a câștigat un concurs cu tema găsirii unei hrane „capabile să micșoreze calamitățile foametei”, cu studiile sale despre cartof. În 1785, Parmentier îl convinge pe Ludovic al XVI-lea, regele Franței, să încurajeze cultivarea cartofului. Regele l-a lăsat să cultive o suprafață nefolosită, în afară Parisului, păzită cu strășnicie de trupe înarmate. Acest lucru a stârnit curiozitatea publicului, care a hotărât că trebuie să fie ceva de mare valoare, dacă este atât de bine păzit. Într-o noapte, Parmentier a dat soldaților o permisie, lucru de care au profitat fermierii locali, care au intrat pe furiș în câmpul cultivat și au furat plante, pe care apoi le-au replantat pe propriul pământ. Astfel s-a răspândit cultivarea cartofului.

Se spune că Maria Antoaneta, regina Franței, își împodobea adesea părul cu flori de cartof, modă care s-a răspândit la întreagă protipendadă. Țăranii ruși au refuzat să aibă de-a face cu cartofii până la mijlocul secolului al XVII-lea. Frederic cel Mare a trimis în dar cartofi țăranilor înfometați în timpul marii foamete din 1774, dar aceștia au refuzat să-i mănânce, până când au fost trimiși soldați care să-i oblige să se hrănească.

Pentru a vă da seama de importanța pe care a căpătat-o cartoful, amintim că marea foamete din Irlanda dintre anii 1845 și 1849 a fost cauzată de compromiterea recoltei de cartofi. Aproape un milion de oameni au murit de foame și alte sute de mii de familii au emigrat.

Cam atâta istorie încape într-o farfurie de cartofi prăjiți!

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine