Constantin George Drugaș / The Doors, dincolo de porțile percepției (textul câștigător)

La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4),  un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Recomandă-ne albumul tău muzical preferat.Cu tot cu argumentație, bineînțeles.

Concursul se încheie duminică, 11 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 12 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Un personaj al romancierului japonez Haruki Murakami, de altfel un alter-ego al autorului, declara ostentativ că nu citește decât cărți ale autorilor care au murit cu cel puțin treizeci de ani în urmă, trecute prin botezul timpului. Acest criteriu valoric poate fi aplicat cu ușurință nu doar domeniului literar, ci și imperiului la fel de vast al muzicii.

Eram în ultimul an de liceu când am văzut filmul lui Oliver Stone, “The Doors”. Profund impresionat de ceea ce văzusem și auzisem acolo, de nonconformismul debordant al vocalistului trupei, Jim Morrison, fiind și la o vârstă la care mintea mea adolescentină absorbea ca un burete tot ceea ce era nou, imprevizibil și original, m-am hotărât să ascult albumul de debut al trupei, pe care l-am procurat din piață. Țin minte și acum acea casetă din plastic pe care am ascultat-o la nesfârșit și pe care o derulam cu creionul de fiecare dată când se încurca banda în casetofon. Am ascultat apoi de nenumărate ori melodiile albumului atât pe CD cât și pe la diverse petreceri specifice vârstei, ocazie cu care mă dezlănțuiam de fiecare dată, cântând și dansând, simțindu-mă în elementul meu. Muzica lor mă transporta parcă în alte lumi și în alte timpuri în care părea că mă regăsesc. Mai apoi, în decursul anilor care au urmat, aveam să ascult întreaga discografie a trupei, descoperind mereu ceva ce până atunci îmi fusese ascuns, diverse emoții și trăiri inefabile. Poezia metafizică a lui Jim Morrison învăluită de orchestrațiile muzicale aproape perfecte ale lui Manzarek trezește mereu în mine senzații greu de descris în cuvinte.

De o simetrie aproape perfectă, albumul începe cu piesa care te îndeamnă frenetic să treci dincolo de porțile percepției, “Break on Through (To the Other Side)”, ca să descoperi lumea așa cum e, de fapt, infinită, traversând simultan o multitudine de universuri care zac în tine, neexplorate. Te trezești apoi în bucătăria sufletului (“Soul Kitchen”), învâțând să uiți de realitatea anostă pentru a te uita mai atent înlăuntrul nopții din sufletul tău. Traversezi apoi lumea pe nava de cristal a minții (“The Crystal Ship”), pe străzile înverzite și infinite ale spiritului. După care te întâlnești cu devoratoarea de bărbați a secolului douăzeci (“Twentieth Century Fox”) și, ca să poți trece peste această întâlnire necruțătoare, te afunzi în căutarea celui mai apropiat bar (“The Alabama Song”). Jim Morrison te ghidează apoi prin hățișurile iubirii carnale, îndemnându-te să aprinzi flacăra pasiunii (“Light my fire”). Vocea expresivă a lui Morrison îți dezvăluie apoi omul din fundal (“Back Door Man”), care urlă la tine pentru a te scoate din starea de amorțeală indusă de pasiunea ta devoratoare și autodistructivă pentru carne. Ești invitat apoi să (te) privești mai atent (“I looked at you”), să te îndrăgostești, după care o iei pe autostradă spre capătul nopții (“End of the Night”), printre firimituri de lumină, în căutarea sinelui. Afli în sfârșit că e un timp pentru toate, să trăiești, să minți, să râzi și să mori, astfel încât nu e cazul să te grăbești, poți aloca o parte semnificativă a timpului tău și distracției (“Take it as it comes”), luând totul așa cum vine.

Albumul se încheie apoteotic cu “The End”, un imn genial închinat morții atotputernice și eliberatoare, singurul nostru prieten adevărat. Bogat în semnificații psihanalitice, textul e printre cele mai reușite, dar și cele mai controversate scrise de Morrison, brodând pe tema complexului lui Oedip.

Apărut în urmă cu cincizeci de ani, trecut prin botezul timpului, validat valoric de generații întregi de pasionați ai muzicii, “The Doors” e un album care merită ascultat la orice vârstă, un album care reușește să transmită multă emoție și energie, o garanție incontestabilă a calității și valorii oricărei întreprinderi artistice. Muzica lui îmi transmite și acum, la mai bine de douăzeci de ani de la prima ascultare, o stare de bine care se lasă cu greu capturată în colivia cuvintelor și etichetelor.

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.