Crescătoria personală de cefe și pulpe

La o analiză pragmatică, am putea spune că natura n-are conștiință, n-are emoții și n-are milă. Am văzut hiene dezmembrând căprioare de vii și alte „orori naturale”. Dar, în același timp, dacă omul are emoții și simte milă, iar omul face parte din natură, înseamnă că natura are de toate, și conștiință și emoții și tot pachetul. Mai mult, deja sunt o grămadă de materiale video în care animalele sunt surprinse ajutând alte animale, o specie salvând altă specie, fără vreun interes reproductiv, de (auto)conservare sau de familie, iar asta ridică întrebări serioase.

 

Bunăoară, un hipopotam care salvează o căprioaă trasă în râu de crocodili. Un câine care aruncă apă peste un pește eșuat, apoi îl împinge cu nasul spre baltă. Doar intrați pe youtube și tastați „animals save other animals” – e plin de cazuri impresionante. Și noi încă ne întrebăm dacă animalele au vreo formă de conștiință. Apropo, limbajul are vreo legătură cu conștiința? Eu zic că are. Chiar și cel mai rudimentar limbaj e în strânsă legătură cu o formă de conștiință. Limbajul și conștiința sunt legate așa cum spațiul este legat de timp. Întrebarea zilei: limbajul e o manifestare a conștiinței? Sau invers?

În fine, la cât de vast este universul, deja îmi imaginez veverițe salvând ratoni, scolopendre sărind în ajutorul unor libelule julite, găini iertând râme, hiene blagoslovind gazele șchioape, crocodili pupând zebre pe bot la adăpare, lupi prefăcându-se că nu văd oița rătăcită, țiriac lăsând mistrețul să îmbătrânească, rechini interesându-se de sănătatea focilor…

Poate că noi nu vrem să credem că animalele au vreo formă de conștiiniță, chiar și rudimentară, fiindcă asta ne amplifică vinovăția legată de modul în care le tratăm, la scară globală. Să nu ajungem la tema „soarta cailor din România” … de fapt, nu e vorba doar de România. Nicio țară n-are șorțul curat la capitolul ăsta. E plin de abatoare. Și, da, sunt câteva țări cu un nivel mai înalt de conștientizare a problemei. Desigur, țările care și-au rezolvat mai întâi problemele de bază, economia și educația… ca să aibă timp, înțelegere și confort să mediteze și la soarta fraților noștri mai mici. Sper să ajungem și noi la acel confort și educație.

Poate că, în viitor, homo sapiens va mânca doar… clone! Bineînțeles, clone insensibile! Sau carne crescută-n ghiveci! Îți crești ceafa ta de porc în crescătoria personală de cefe și pulpe. Vor fi și imprimante 3D de miei fără nervi. Fleică autonomă care se coace singură, doar îi dai un bobârnac. Fazani artificiali nesimțiți, atrași genetic de cuptor. Gata! Trăiască viitorul lipsit de spasme și dureri!

Sursa foto: aici

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine