Social Media de pe umerii mei

Luni, prima zi de școală din semestrul al doilea. Mă gândesc în timpul orei de engleză ce să scriu în articolul pentru Guerrilla. Îmi vin tot felul de idei pe care pot să le abordez și o aud pe profesoară cum ne roagă să îi arătăm o poza cu noi, care să ne reprezinte și în care considerăm că suntem, cum s-ar spune, “sinceri” despre noi. Avea legătura cu lecția. Începe fiecare să dea scroll pe contul său de Instagram, care bineînțeles că are parte de o atenție extrem de mare din partea noastră. Da, suntem adolescenți. Unii fac asta, alții se trezesc în dificultate. Câțiva nu prea au poze cu ei. Alții nu reușesc dintr-o mulțime de poze postate sa găsească o fotografie care să fie naturală sau neplanificată, care să arate o perspectivă nemascată asupra lor.

Atunci am realizat cât de mult simțim nevoia sa ne cosmetizăm, ca tineri. În liceu, să ai un cont de social media, în special de Instagram, bine pus la punct este o necesitate reală. Altfel, brutal spus, nu contezi prea mult. În orice caz, nu în rândul lor considerați importanți sau relevanți. Se simte o presiune constantă să te afișezi pe Internet, conturile devenind un fel de carte de vizită cu care te prezinți în fața oamenilor. Din păcate, se întâmplă ca presiunea asta să ne forțeze nu de puține ori să promovăm superficialitatea, să ne punem întrebări dacă suntem suficient de buni, iar în cazul în care nu primim un număr mulțumitor de like-uri, sa ne zguduim încrederea în sine. În goana după validare, devenim foarte critici cu noi înșine. Fetele, spre exemplu, când își fac o serie nouă de selfie-uri, de care oricum nu sunt niciodată suficient de mulțumite, trimit cele mai bune poze către cel puțin 3 prietene care trebuie să își dea acordul și să o aleagă pe cea potrivită. Unii dintre noi privesc o poză așa de mult înainte sa o posteze, încât descoperă în anul 16-17 de viață că au nasul prea mare sau buzele prea subțiri.

Asta face social media din noi, dacă îi acordăm importanță. Asta face, în general, nevoia de validare pe care o resimt toți adolescenții, iar încercarea constantă de a ne face remarcați e cea care ne transformă în generația cu capul în telefon. Totuși, deși suntem, după cum îmi place mie să spun, o “generație experiment”, am și multă încredere în noi, în ea. Dar ăsta e un subiect pentru o altă săptămână.

Teodora Bibiri, clasa a 11-a, Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine