Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.

Tema săptămânii este poezia în vers alb. Așteptăm poeziile voastre pe statmajor@guerrillaradio.ro până marți, 1 iunie, ora 14, iar miercuri vom anunța cine a câștigat premiul oferit de Mabo Cafe: un set constând în 3 pachete de cafea de specialitate și un tote bag.

Poezia de mai jos este una dintre finaliste.

***

– ce-ai făcut mă, de ce ai dat în el?

doar atât am avut curaj să-i spun bărbatului

ce avea o sirenă movalie pe antebraț,

o sirenă cu sâni imenși 

tatuată în închisoare, 

fiindcă bărbatul cu sirenă movalie

își ucisese tatăl în tinerețe și 

acum luase un par dintr-un gard

și l-a rupt de spatele câinelui și 

eu am văzut 

prin niște ochi neputincioși de 14 ani 

întreaga întâmplare și-am vrut să 

pun mâna pe un bolovan

și să-l arunc spre țeasta 

bărbatului cu sirenă

dar mi-a fost frică, 

mi-a fost prea frică

era o amiază clocotită de vară și mirosea 

a corcodușe putrezite și câinele a rămas

scheunând de durere cu spatele rupt lângă

o margine de drum și 

bărbatul cu sirenă a plecat

nepăsător

și eu am fugit acasă 

învălmășit de emoții pe care

nu le înțelegeam și-am închis 

obloanele să ascund lumina

dar durerea câinelui rămăsese în mine

și când norii au ascuns 

stelele nopții am căutat

niște otravă de șobolani 

peste care-am turnat

niște lapte într-o cănuță cu porumbei

și m-am dus la câine

peste acea margine de drum 

încă mai era umbra în umbră 

a bărbatului cu sirenă movalie,

parul rupt și câinele care încă 

mai respira

ultima

liniște

l-am mângâiat pe cap 

i-am cerut iertare

și ne-am înțeles din priviri

atunci când i-am pus la bot 

cănuța cu porumbei

și el a băut cu încredere 

și-apoi a închis ochii

sub palma mea, așa cum ai închide 

ușa unui suflet

m-am simțit la fel de ucigaș 

precum bărbatul cu sirenă, 

am luat câinele în brațe și l-am

îngropat

făcând o groapă cu același 

par care-i rupsese 

spatele și m-am gândit că 

sub pământ stă și se sufocă 

de fapt sirena bărbatului și 

o dată cu ea 

și el

și mi-a fost teamă iar 

de gândul meu

și-am început să fug

și venise clipa dimineții

și coborând în goană niște trepte

de ciment 

m-am împiedicat de golul din mine

și piciorul drept s-a rupt

cu un trosnet scurt 

ca de par

priveam vinovat cerul albastru

și n-am fost în stare să fac nimic

așteptând ca pe antebraț

să-mi apară o

sirenă movalie