Ioan Maxim / Etaje

Nataliei Varta îi este frică să scoată dopul de la cadă în fiecare dimineaţă când face baie. Are senzaţia că odată cu apa o să se scurgă şi ea pe ţeava murdară, întunecată şi îngustă, lucru deloc plăcut pentru o fetiţă de nouă ani care trebuie să arată mereu impecabil. Mama ei vede în ea doar una dintre păpuşile de care se folosea în propriile jocuri din copilărie: „Natalia, păpuşa mea, tu trebuie să arăţi mereu ca scoasă din cutie”.

Pe timpul vacanţei de vară, fetiţa are un program strict, scris de mama ei cu un pix negru pe o hârtie care stă lipită de frigider. Se trezeşte, se spală, mănâncă, studiază şi se joacă, toate între anumite ore bine întipărite în timp şi în minţile celor care locuiesc în apartamentul cu patru camere, de la etajul opt, al familiei Varta. Orele preferate ale Nataliei sunt orele de joacă, interval în care îi este permis să fie fericită. Fericirea înseamnă că nu mai trebuie să fie atentă să nu-şi murdărească hainele.

Fetiţa iese de multe ori din apartament pe casa scării. Se asigură că mama ei nu o vede, nu o aude şi nu o simte, şi apasă mânerul greu al uşii de la intrare. Îi place să se uite în jos, la vârtejul pe care îl formează scările şi balustrada de lemn, un vârtej care nu se opreşte niciodată şi care o ameţeşte. Dimineaţa aceasta nu ar fi fost cu nimic diferită de altele dacă Natalia nu s-ar fi dezechilibrat şi nu ar fi căzut în gol.

La etajul şapte are loc o înmormântare. Holul este complet blocat de oameni îmbrăcaţi în negru grupaţi patru câte patru. Au pahare de plastic în mână din care sorb din când în când. Unii râd, alţii plâng, dar nimeni nu o observă pe Natalia care cade printre ei. În viteză, fetiţa reuşeşte să zărească picioarele moartei pe uşa deschisă a unui apartament. E încălţată cu nişte pantofi roşii, pantofi pe care şi Natalia şi i-ar fi cumpărat dacă ar fi avut puţin peste douăzeci şi cinci de ani.

Mai jos, la şase, doi bărbaţi fumează lângă un pian. Vor să-l urce pe scări, dar înmormântarea de sus le blochează calea. Pianul e pentru Natalia, comandat de mama ei, care e sigură că fata o să fie o mare pianistă. Dacă Natalia ar cânta la pian, ar face-o mecanic, pentru că nu e deloc talentată.

La etajul cinci, două mâini întinse peste balustradă o prind pe Natalia şi, pentru câteva secunde, e înconjurată de o linişte pe care nu o simţise niciodată până atunci. Fragile, cele două mâini o scapă repede şi fetiţa lasă în urmă un băiat pe care poate l-ar fi luat cândva de soţ.

La patru nu e nimeni şi Natalia e cuprinsă de o singurătate care nu o sperie, ba din contră, îi place şi, dacă ar putea, ar prefera-o companiei oamenilor.

La etajul trei se răsuceşte în aer şi vede pentru prima dată cimentul care o aşteaptă la capăt. Pe palier sunt toţi colegii ei de clasă, oameni mari, îmbrăcaţi la fel. Printre ei stă şi ea, cu nimic diferită: plictisită, grăsuţă şi cu o nostalgie întipărită pe chip. „Mamei i-ar fi plăcut să fiu o mare pianistă.”

La doi se joacă mulţi copii, fete şi băieţi, care râd şi se aleargă unul pe altul. Natalia zâmbeşte şi ştie că unul dintre copii ar fi putut să fie al ei peste câţiva ani.

La etajul unu e mama Nataliei, înconjurată de sute de cutii de păpuşi. Nataliei îi e milă de ea, ar vrea să o strige, dar nu mai are timp. Mama ei nu o aude, nu o vede şi nu o simte.

Cimentul de care se zdrobeşte fetiţa e rece. Totul se întâmplă fără zgomot şi fără prea mare deranj. Singurul martor este o muscă, al cărei bâzâit Natalia l-a auzit chiar înainte de lovitură. „Ce simplu e să mori”, se gândeşte, întinsă, la parter. „Ce simplu e să mori.”

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine