De pus pe masă. De Crăciun

Mircea pentru prieteni, Dinescu pentru admiratori are o poezie absolut superbă pe numele ei Sunt Tânăr, Doamnă. Poezia a făcut valuri în anii 90 recitată în concerte de Florian Pitiș. Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost...

Între timp s-a făcut de 2018, lumea citește tot mai puțină poezie, Pitiș nu mai este demult printre noi, Mircea nu mai este așa de tânăr iar noi, cei din generația care era în sală la concertele anilor 90, am început să nu mai vrem drept hrană lapte din sfârcuri de comete.

Astfel am realizat că la vârsta la care vinul nu te mai știe pe de rost e util ca tu să-l ști pe el, vinul, pe de rost.

Vine Crăciunul. Al 29-lea după Revoluție (să nu uităm). Mi-am imaginat că ar fi util să fac o listă. Nu cu ce-mi doresc de la Moș ci cu ce vinuri merită puse pe masa de Crăciun. Românești. Știu că sunteți foarte bogați, conform statisticilor, totuși vă recomand ca măcar de Crăciun să beți din butia Bachus-ului Carpato-Danubiano-Pontic. De data asta lista mea va cuprinde doar vinuri roșii, rubinii, purpurii, bordo, însângerate, îmbujorate. Să meargă cu greutățile culinare așternute rubensian pe masă. Să purcedem așadar într-o ordine absolut aleatorie cu cele șapte vinuri de pus pe masa de Crăciun:

1 . Drăgaica Roșie –  Crama Oprișor. Un asamblaj din 4 vinuri (Cabernet, Merlot, Pinot Noire și Shiraz) armonios și vesel ca un vals de Strauss. Conduce bine armata de bucate pe cărările întortocheate ale sistemului digestiv și desțelenește limbile introvertiților. E un vin ce-ți rămâne în suflet ca un prieten din copilărie. Preferatul meu 2015.

2. Imperfect – Crama Rasova. Fetească Neagră de Dobrogea – visul fiecărui bețiv cu patalama și certificat. Nu e perfect, așa cum îl trădează numele, dar cine caută plictisitorul perfect când cea mai frumoasă călătorie a vieții este cea la finalul căreia descoperim frumusețea zdrobitoare a imperfectului. Un vin al noilor începuturi, al planurilor de viitor, un vin ce privește în față cum nici un altul nu o face.

3. Negru de Drăgășani – Crama Stirbey. Un vin croit să se ia la trântă cu ce e mai greu pe masa de Crăciun. Negru vs. Slană, Negru vs. Sarmale, Negru vs. Coste de porc , sunt doar câteva din meciurile de categorie grea pe care vinul acesta atât de catifelat de altfel, reușește să le câștige prin KO. Fiul legitim al lui Negru Vârtos și Băbească Neagră  adolescentul miop se dovedește a fi un companion de cursă lungă și un prieten după care se va uita mereu și prietena ta.

4. Renatus – Crama Măcin. Cabernet, Merlot, Petit Verdot și Fetească Neagră. Nici nu ști cum de le mai suportă sticla pe toate la un loc. Un delir în nuanțe roșii care te ia încet, cu vorba bună, elegant ca un prinț saxon rătăcit într-un sat românesc, complex ca un filosof absolvent de teologie și inginerie spațială, liniștit ca un miliardar la a patra generație, după care te conduce ușor prin locuri prin care nu credeai că vei mai ajunge vreodată și te lasă la final zâmbind tâmp ca un adolescent după prima lui partidă de sex.

5. Truda Fanny – Crama Ștefănești. Un asamblaj în care predomină Feteasca Neagră inspirat de muza lu Rebreanu, soția sa, Fanny. O poveste interbelică dramatică ca un pasaj din Pădurea Spânzuraților pe care-l citești cu răsuflarea tăiată. Un vin stilat și romantic prilej de conversații banale cu efecte capitale. Un burghez.

6. Familia Hetei Reserva – Crama Hetei. Asamblaj din Merlot, Shiraz și Fetească Neagră, o treabă de familie dintr-un sat din Satul Mare – un vin demonstrație a faptului că grija și aplecarea către bun naște poeme lichide. Un vin de familie croit de o familie pe numele ei Hetei, poate cea mai frumoasă pildă de pus pe o masă lungă de Crăciun. Un vin ce pe lângă struguri are în compoziție bucurie, optimism, înțelegere, iertare.

7. Cuvee Uberland – Cramele Recaș. Știu, veți spune că e un clasic, dar cum altfel. Cum ai putea să spui că nu iubești muzica lui Chopin, picurile lui Rembrandt sau cărțile lui Tolstoi. Clasicul este reperul după care existența noastră capătă un sens. Așadar, da, Cuvee Uberland un clasic ce aduce de fiecare dată pe masă certitudinea că totul va fi bine. Că e Crăciun, e pace și că orice problemă își va găsi rezolvarea în cele din urmă.

Asta e. Astea sunt vinurile pe care eu le-ași pune pe masă în cea mai importantă masă a anului. Masa la care ne bucurăm de faptul că suntem împreună, masa la care ne aducem aminte de cei pe care nu-i mai avem lângă noi, masa la care orice plan de viitor are o noimă.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,

Oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara

Deși arcașii ceții spre mine își reped

Săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

3 comentarii
    Andrei

    Pe lista mea ar mai intra și Flamboyant. În rest perfect de acord , ba am aflat si noutati

    Flavia

    O lista fără Prince Matei, Prince Mircea, Principesa Margareta…. Îmi place..)))

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine