Continuăm și săptămâna aceasta prezentarea speciilor de pescăruși pe care îi puteți vedea fie acasă, fie în peregrinările voastre pe litoral, prin țară sau chiar prin Europa. Iarna, când condițiile meteo vitrege obligă pescărușii să se adune în colonii de iernare și în același timp să hoinărească prin toată Europa, aceștia ajung uneori departe de arealul cunoscut. Voi insista asupra pescărușilor pe care îi putem vedea la noi, menționând în treacăt și alte specii ce pot face deliciul naturaliștilor amatori de rarități, care pot transforma o banală plimbare în parcul de lângă casă sau pe malul mării din vacanță, într-o semnalare de mare valoare naturalistică câteodată.
Unele specii de pescăruși, cum ziceam mai sus, sunt cunoscute ca fiind mari hoinari pe continentul european și nu numai. Urmează prezentarea, pe rând, a speciilor care apar la noi regulat (puține exemplare, dar an de an), amestecându-se în coloniile de iernare cu cele locale, cu mențiunea că speciile de talie mare domină această selecție. În final, cu titlu de curiozitate, va fi enumerată și o mică listă de alte specii care sunt cu adevărat accidentale la noi, cu puține semnalări de-a lungul timpului sau chiar deloc (dar nu excludem posibilitatea de a fi semnalate cu ajutorul vostru).
Pescărușul argintiu (Larus argentatus)
Acest pescăruș de talie mare (anvergura aripilor ajungând la 140 cm) este ruda apropiată a pescărușului cu picioare galbene sau a celui pontic. Până de curând, aceștia trei erau considerați a fi o singură specie cu trei subspecii – Larus argentatus ssp. argentatus, Larus argentatus ssp. michahellis, respectiv Larus argentatus ssp. cachinnans. Acest pescăruș are picioare roz și gâtul foarte gros, dar identificarea corectă a lui este adesea dificilă.
Juvenilii au penajul tern, cu aspect “murdărit” în zona capului. Ei sunt astfel mult mai ușor de recunoscut decât adulții, distingându-se ușor în aglomerările de pescăruși de pe litoral sau de pe salba de lacuri din jurul Bucureștiului, de unde provin și cele mai multe semnalări ale acestei specii.
Pe apă, identificarea este mai dificil de făcut, pentru că picioarele nu sunt vizibile. Alura și forma gâtului, precum și spatele ceva mai alburiu decât al pescărușului cu picioare galbene (prezentat pe larg săptămâna trecută) ajută la identificare. Acest pescăruș apare preponderent iarna, amestecat cu alți pescăruși de talie mare sau mică, în București, pe litoral, cât și în alte zone cu aglomerări de pe cursul Dunării, din Transilvania etc.
Pescărușul negricios (Larus fuscus)
Acest pescăruș este tot de talie mare (anvergura aripilor ajungând la 125-130 cm), fiind ușor de identificat după spatele închis la culoare comparativ cu pescărușul cu picioare galbene.
Acest pescăruș apare preponderent iarna, amestecat cu alți pescăruși de talie mare sau mică, în București, pe litoral cât și în alte zone cu aglomerări de pe cursul Dunării, din Transilvania etc. Juvenilii sau exemplarele imature au aspect “murdar” pe cap.
Pescărușul negru (Larus marinus)
Acest pescăruș este cel mai mare pescăruș european, talia sa impresionantă fiind un bun indiciu pentru identificarea sa. Anvergura aripilor ajunge la 155 cm, iar ciocul este mai gros decât al pescărușului negricios, însă cel mai ușor de identificat este spatele aproape negru, cu contrast extrem de puternic, inclusiv de la mare distanță. Iar acest lucru este extrem de folositor în reperarea sa, pentru că evită aglomerările de pescăruși preferând să stea pe mare, în larg, la distanțe mari de țărm. Acest pescăruș apare iarna, preponderent pe coastă, accidental în București și alte zone. Mai jos, îl vedeți în centru stânga, cu spatele complet închis la culoare.
Rețineți că la acești pescăruși de talie mare, nuanța spatelui variază (lucru valabil doar la adulți) pe o scală de la foarte deschis la foarte inchis, după cum urmează: argentatus – michahellis – fuscus – marinus. Acestea fiind zise, să ne ocupăm și de alte specii, la fel de interesante, dar mai puțin iubitoare de iarnă.
Pescărușul rozalb (Larus genei)
Acest pescăruș de talie medie (anvergura aripilor ajungând la 96 cm) poate fi văzut preponderent în sezonul de cuibărit, ajungând uneori și la noi, pe litoral, dar și pe sărăturile din zona coastei. Exemplarul de mai jos, de pildă, a fost semnalat pe lacul Techirghiol. Este un pescăruș vizibil mai mare decât cei râzători, având, ca și aceștia, ciocul și picioarele de culoare roșie. Este însă o nuanță vizibil mai închisă, iar spatele este deschis, cu irizație rozalie, de unde și numele. Mai jos, este cel din centru, cu ciocul complet roșu și ochiul deschis la culoare.
Pescărușul sur (Larus canus)
Acest pescăruș apare mai mult iarna, dar poate fi văzut accidental în orice sezon la noi. Are o anvergură de 109 cm, fiind de talie intermediară – între cei mici și cei mari de mai sus. Este ușor de deosebit de alte specii prin ochiul de culoare închisă, ciocul galben, subțire și picioarele galbene.
Acest pescăruș apare destul de abundent iarna, amestecat cu alți pescăruși de talie mică, în București, pe litoral, cât și în alte zone cu aglomerări de pe cursul Dunării, din Transilvania etc.
Rețineți, așadar, că din combinația de culori ale ochilor, picioarelor, ciocului și spatelui vă veți putea da seama mai ușor cu ce specie de pescăruși aveți de-a face. La juvenili, situația se schimbă însă radical, de aceea este bine să apelați la specialiști pentru o identificare corectă, pescărușii fiind printre cele mai problematice specii în ceea ce privește identificarea precisă, chiar dacă hibridizarea este un fenomen extrem de rar la pescăruși. Mai jos, un exemplu de juvenil de pescăruș negricios (Larus fuscus).
Mai sunt și alte specii de pescăruși care apar la noi, accidental: pescărușul lui Franklin (Larus pipixcan), semnalat de mai multe ori la Slatina, pe Olt, pescărușul cu trei degete (Rissa tridactyla), semnalat preponderant în Ardeal, excepțional pe litoral sau în București, pescărușul asiatic (Larus ichthyaetus). Aceștia apar în aglomerări de alți pescăruși sau chiar de alte păsări. Iată cât de dificil este să vedeți o specie aparte într-o mare de păsări.
Alți pescăruși apar doar în nordul continentului sau în sudul extrem, nefiind niciodată semnalați pe teritoriul României. Închei acest articol într-o notă optimistă și vă prezint un astfel de pescăruș, inconfundabil datorită faptului că este singura specie cu cioc roșu și picioare cenușii: pescărușul mediteraneean (Larus audouinii).
Nu este exclus ca, într-o zi cu soare, să vedeți acest pescăruș la noi la mare. Mi-aș dori să fiu într-o bună zi apelat pe Facebook cu o fotografie doveditoare în acest sens.
Până atunci, spor la semnalări de faună tuturor!
