Nu există om nedespărţit pe lumea asta. Adam și Eva s-au despărţit. La Cain și Abel s-a lăsat cu sânge. Romeo și Julieta, cea mai celebră telenovelă cultă din istoria genului: “te-am iubit, să mor io!” este o despărţire absolută. Până și România veche s-a despărţit de România nouă cu spume, gaze și bătăi în stradă.

Eșecul este despărţirea de un vis. Și din eșec învăţam mai mult decât din succes.

Bunăoară, avem nevoie de despărţiri, cum avem nevoie, în egală măsură, de pansamentul împăcărilor. Love me. Feed me. Need me. Sau nu.

Eu însumi m-am despărţit de m-a luat naiba și depresia.

Întrebare nu este: De ce ne despărţim? E la fel ca și cum ai întreba: De ce murim? Pentru că totul se termină, ca totu să-nceapă.

Cele mai nasoale despărţiri sunt cele care nu s-au întâmplat când trebuia. Numai că niciodată n-o facem “când trebuie”.

Bunăoară, ce ne frământă este:

Cum ne despărţim în patru variante :

1. Ne întâlnim și vorbim, plângem și ne spunem tot ce e de zis. Plecăm și rămânem prieteni. Asta este Idealul.

2. Ne despărţim dar nu recunoaștem că ne despărţim. Și începe calvarul. Care poate dura ani de zile. E ca o șaorma scăpată pe jos când nu mai ai bani de alta. Ăsta e Carnavalul.

3. Unul dintre preopinenţi dispare. Se edulcorează brusc și dintr-o dată. Închide tot ce-nseamnă canale de comunicare și când vede pe telefon “Necunoscut”, pur și simplu nu răspunde. Iar când părăsitul îl așteaptă pe dispărut la serviciu, dispărutul iese întotdeauna prin spate. Ăsta e Măgaru-n ceaţă.

4. Cel care nu mai vrea cu cel care mai vrea evită un face2face și dă un sms în care spune ce are de zis, după care aplică metoda 3. Ăsta se numește Toţi suntem niște porci/scroafe-n copac, dar cel puţin porcul meu a dat un sms.

La secţia Împăcări lucrurile sunt mai simple, chiar dacă se lasă cu același cortegiu: plâns, muci și sex.

Tot “happy end” se cheamă. Căci, ce-ar putea să se compare pe lumea asta emoţională cu “sexul de împăcare”!!? Poate doar sexul de despărţire…