Fiecare ploaie pe care o simt, pe care o văd sau pe care o aud îmi încetinește adrenalina, mă liniștește și mă bucură într-un mod silențios.
Nu mi-a plăcut ploaia tot timpul pentru că trebuia să intru în casă ca să nu mă ud, ca să nu răcesc și apoi să lipsesc de la școală și de la joacă. Mai târziu nu mi-a plăcut ploaia pentru că vântul îmi zbura umbrela, pentru că încălțămintea era nepotrivită unei ploi spontane și puternice de vară. Când am început să cutreier orașul cu mașina nu îmi plăcea ploaia pentru că traficul era îngrozitor, pentru că troileibuzele erau pline de oameni care se așezau uzi pe scaune, pentru că atunci când coboram din RATB mă udam pănă peste gleznă.
Dar toate acestea s-au schimbat cu pași mărunți, contrari celor pe care îi faci când traversezi strada cu o canalizare ce nu face față debitului.
Prin liceu am găsit întâmplător Despre ploaie. E scrisă de Martin Page, un autor francez, care m-a făcut să citesc pe nerăsuflate M-am hotărât să devin prost și O perfectă zi perfectă.
Ploaia scurtă și puternică de ieri, pe care am simțit-o chiar în timpul emisiunii, adică Guerrilla de Dimineață, mi-a adus aminte de carte și de toate motivele mele pentru care ploaia este minunată.
Vă las mai jos câteva pasaje Despre ploaie pentru că întotdeauna știu unde să le găsesc atunci când cade orice ploaie, neanunțată, mai ales.
