Am lucrat dintotdeauna în muzee, în principal în zona de interacțiune cu publicul (educație muzeală) dar am avut legătură și cu partea științifică: cercetare, conservare, restaurare, expunere etc. Din acest motiv, pentru mine vizitarea unui muzeu decurge altfel; observ fără să vreau modalitățile de expunere, eventualele vicii de conservare, citesc explicațiile și le privesc critic și, mai ales, pentru că, pentru multă vreme am fost ambasadorul publicului în interiorul muzeului, încerc să privesc exponatele și să găsesc cât mai multe povești despre ele, povești și curiozități care ar putea fi folosite pentru a face vizita mai interesantă și educativă.

Așadar, prima mea vizită la Muzeul Hărților a fost văzută din perspectiva omului de muzeu. Îmi propusesem, la acea dată, să vizitez toate muzeele mici din București, pentru că bănuiam că voi avea parte de surprize plăcute (am avut dreptate).

Muzeul Hărților se află într-o casă foarte frumoasă din zona străzilor cu nume de capitală, foarte aproape de piața Dorobanți. Este genul de casă interbelică cu influențe arhitecturale venețiene care te face să te întrebi cum ar fi să locuiești în ea și în care ți-ar plăcea să vii pentru a te ascunde puțin de toți și toate. Așadar, thumbs up pentru casă, să vedem cum e cu hărțile.

Hărțile sunt multe și situate pe trei niveluri, sunt realizate de cartografi europeni și români, reprezintă în special regiunile istorice românești și te fac să îți pui o grămadă de întrebări:

– Hărțile din prima sală sunt cele mai vechi, majoritatea datează din secolul XVI. Foarte frumoase. Cu toate astea, nu te poți orienta pe ele. De ce? Plus că au puține informații, de multe ori eronat trecute. Din nou, de ce?

– Într-o altă sală găsesc o hartă care se numește Turcia europeană, este realizată în secolul XVIII de un englez și reprezintă regiunea Balcanilor, urcând până la Moldova. Găsesc rapid și România care se află sub Bulgaria. O fi vreo greșeală, însă în sălile următoare mai găsesc alte hărți în care România se află în același loc. De ce? Și -stai!- Romania în secolul XVII? Foarte, foarte interesant.

– Buuun… într-o altă încăpere dau peste o hartă mare, cea mai mare din muzeu. Este din 1781 și reprezintă Moldova Mare (nu se numește așa dar reprezintă Moldova de la noi și Republica Moldova, laolaltă.) EXTREM de detaliată, cu sate și târgușoare care au reprezentate inclusiv delimitările parcelelor. Cum a fost făcută oare harta asta? Fără sateliți, drone, avioane, aparate de fotografiat?

… și așa mai departe. În aproape fiecare sală găseam noi povești și îmi puneam noi întrebări. Mai greu a fost cu cărțile vechi care nu prea erau prin muzeu, doar câteva, rătăcite.

În fine, mi-a plăcut muzeul, mi-am propus să revin și asta s-a și întâmplat. La ceva vreme după vizita de care v-am povestit am revenit în muzeu dar într-o nouă ipostază, aceea de director al lui. Această poziție, pe lângă multe provocări și responsabilități inerente, mi-a oferit șansa de a mă documenta și a afla mai multe despre lumea hărților și despre hărțile care, la prima vizită, îmi stârniseră curiozitatea. Mai mult, nu am ținut pentru mine aceste informații ci am încercat să le ofer vizitatorilor și potențialilor vizitatori atât prin textele de sală cât și prin intermediul acestor postări pe site-ul Radio Guerrilla. În perioada ce urmează voi prezenta aici câteva din hărțile pe care le apreciez și sper să vă conving să vizitați muzeul pentru a descoperi și altele.

Îmi plac în general hărțile vechi, numite ”antice”, și de aceea prima hartă pe care v-o prezint este și cea mai veche hartă din muzeu, realizată în anul 1525 de Lorenz Fries. Se numește ”Ungaria, Prusia, Rusia, Valachia și Polonia” și arată cum vedeți mai jos.

Vă invit să o priviți și să încercați să vă orientați pe ea. Să ajungeți, de exemplu, pe orice rută credeți, din Polonia Minor în Rusia. De asemenea, aș vrea să găsiți un oraș din Valahia (Țara Românească). Haideți să privim și munții, cum vi se par? Ați găsit Carpații? Dar Dunărea? Complicat, nu-i așa? 🙂

Hărțile nu au fost dintotdeauna hărți de orientare. O bună parte din hărțile vechi sunt hărți de reprezentare, așa cum este cea de mai sus. Cei care făceau acest tip de hartă își doreau să pună pe un suport plan lumea pe care o cunosc și lumea pe care nu o cunosc. Astfel ne putem explica de ce nu găsim drumuri, de ce în Valahia nu sunt amintite așezări: pentru că aceste lucrări nu erau folosite pentru a ajunge din punctul A în punctul B și pentru că nu se cunoșteau date despre multe zone. Mai mult decât atât, în vremurile în care se făceau și utilizau hărți”antice”, zonele necunoscute erau lăsate albe și erau însoțite de un text simplu: Hic sunt leones/ Aici sunt lei – pentru a indica o zonă necartată, neexplorată.

Ce spuneți despre poziționarea regiunilor pe hartă? Cu Valahia menționată de două ori și plasată deasupra Transilvaniei? Nu este o greșeală, este vorba de orientare. Până prin secolul XVI hărțile erau ORIENT-ate spre…orient, adică spre est. Estul se afla în partea superioară a hărții, vestul în cea inferioară, nordul la stânga, iar sudul la dreapta. Cât despre menționarea dublă a Valahiei, ei bine, pentru multă vreme regiunile Moldovei și ale Valahiei (Țării Românești) erau confundate de europeni. În asemenea măsură încât, pe unele hărți, ele sunt numite exact așa: Valahia pe care unii o numesc Moldova și Moldova numită de unii Valahia.

Dar despre acestea și multe altele, într-un episod următor. Iar dacă v-am stârnit interesul, vă aștept la muzeu.

Cristina Toma

Manager la Muzeul Hărților