Ema Gutu / Dulce copil, în timp (textul câștigător)

La sfârșitul săptămânii trecute am lansat noua temă a celui de-al optulea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră. Tema a fost legată de Săptămâna Minților Deschise la Radio Guerrilla, cu ocazia împlinirii a 16 ani de Radio Guerrilla, duminică, 29 noiembrie: Care este omul, lucrul sau chiar acțiunea care v-a deschis ultima oară mintea și în ce mod?

Concursul se încheie joi, 3 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 4 decembrie.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

– Ai auzit când a intrat basul?

E mijlocul anilor 80, într-o sufragerie ca toate celelalte din acea perioadă. Am doar vreo 4-5 ani și stau cu tatăl meu pe jos, pe covorul persan cu franjurile pieptănate, iar în față, servanta cu paharele de cristal Bohemia. Pe servantă e obiectul magic – un magnetofon! Îngrijit cu sfințenie, șters de praf și capul de redare șters cu un băț de chibrit cu vată în vârf, îmbibată în spirt. De o parte și de cealaltă a servantei sunt boxele. Stăm pe jos ca sunetul să vină spre noi, să ne treacă prin inimă și să simțim vibrațiile parchetului.

“Child in time” de la Deep Purple se scurge din boxe în sufletul meu și tati îmi explică meticulos rolul fiecărui instrument și felul în care sunetele devin muzică și magie.

Ritualul se repetă cu Creedence Clearwater Revival, Uriah Heep, Black Sabbath, Rolling Stones și multe alte trupe “furate” de la Europa Liberă.

Tati nu știe engleză și de aceea toate titlurile pieselor mi le zice în română, fiindcă așa le aflau și ei de la Cornel Chiriac.

Toate numele astea sunt doar șoptite, nu se știe cine ne ascultă, dar ele pătrund în mintea mea și deschid uși spre alte povești și gânduri despre libertate, istorie, identitate și valoare.

Tatăl meu a fost primul om care mi-a deschis mintea spre acest “posibil” care a devenit realitate în ’89. El m-a învătat să caut valoarea în ceea ce citesc, ce ascult și în oamenii pe care îi întâlnesc. Sp nu-mi uit identitatea de urmașă a răzeșilor lui Ștefan cel Mare și nepoată a unui deținut politic la Aiud. Să nu uit istoria familiei și să nu renunț la nicio fărâmă din libertatea de care mă bucur acum.

Și totul a început cu o chitară bas…

***

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine