Unde mergem în weekend (26-28 octombrie)

VINERI

IAȘI

Cu ocazia ”avem frencvență-n Iași, 94.3, în sfârșit”, vă anunțăm că ”Le film de Cannes à Iași” începe vineri la Ateneu. Ce-a de-a treia ediție aduce pe marele ecran, timp de trei zile, pelicule premiate la Cannes și proiecții speciale în prezența echipelor din spatele filmului. Intrarea e liberă, iar programul complet e de accesat aici.

BRAȘOV

Dirty Shirt, o trupă longevivă de rock din Maramureș, poposește la Kruhnen Musik Halle, de la ora 20:00. Ei urmează să arate lumii atât piese vechi, cât și noutăți ce se vor regăsi pe viitorul material discografic.

SÂMBĂTĂ

BUCUREȘTI

Drumul spre lumină trece prin…Yellow Club. E vorba, desigur, de un concert Partizan, programat pentru ora 21:00. Ei vin în formulă completa, full electric, așadar o să auziți toate piesele pe care le știți deja în varianta aia de care v-ați îndrăgostit.

Știți că noi mereu vă trimitem la teatru, dar acum vă împingem să vedeți probabil cel mai serios spectacol de până acum. E vorba de premiera ”153 de secunde”, ce se va juca și sâmbătă și duminică la Centrul Național al Dansului București, de la ora 19:30. Spectacolul aduce în discuție momentul Colectiv și arată implicațiile politice, morale și afective ale evenimentului care a unit o întreagă Românie întru solidaritate.

CLUJ

Muzica dance/electro/lounge a băieților de la Golan ajunge la Form Space. Golan concertează live aici, de la ora 23:00. E genul de concert de neratat.

DUMINICĂ

BUCUREȘTI

Cum o fi fost să cânți rock pe vremea comunismului, să-l imiți pe Ceaușescu în timpul unui concert sau pur și simplu să trăiești vremurile alea, aflăm de la Artan și Suedezu. Cei doi vin la Trei Bețivi Bar, de la ora 17:00, să spună povești despre cum au simțit ei comunismul și ce au făcut la revoluție. Evenimentul face parte din documentarea pentru a șasea edițiea Turului Ghidat al Revoluției. Intrarea-i liberă.

Dacă n-ați avut curiozitatea până acum să vedeți performance-ul ”Homo Love”, cu și de Paul Cimpoieru, nu știți ce-ați pierdut. Ei bine, se mai pune în scenă și acum, la Green Hours. Spectacolul nu e doar despre dragoste. E despre noi toți, despre contextele care ne formează și despre relațiile cu cei din jur. E un one-man show, dar Paul reușește de fiecare dată să umple o scenă întreagă de unul singur.

Ana Coman
Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine