Episodul VII: O tură de Labirint

Pământ – Marte – Venus 

2069 – 2079

Creșterea longevității umane amenință să ducă la suprapopulare, iar coloniile de pe Marte și Venus nu mai primesc emigranți.

Insuficienta protecție împotriva radiațiilor cosmice a produs deja degenerări periculoase ale noilor generații. ADN-ul pur devine cea mai scumpă monedă de schimb a secolului.

Răspândită în sistemul solar, omenirea reîncepe să se închine cu fața spre Pământ. Mecca și Ierusalim sunt polii unui dublu compromis prin care se speră amânarea Războiului iminent.

*

Nu numai că viața înseamnă mișcare, dar, pentru a supraviețui în Labirint, trebuie să ai grijă ce mișcări faci. Fiindcă una crezi că execuți și alta se întâmplă, de fapt.

Să luăm un exemplu.

Luna ne arată tot timpul aceeași față (de fapt, printr-o ușoară librațiune, chiar 59% din suprafață) pentru că în același timp cu mișcarea în jurul Pământului, dar exact în același timp, se rotește o dată și în jurul axei sale.

Gândiți-vă acum la un alergător. Un atlet care fuge pe pista circulară a unui stadion în vreme ce voi îl urmăriți din centru. Nu-i vedeți, decât partea stângă, tot timpul. Dacă fuge în sens  opus nu-i vedeți decât partea dreaptă.

De ce? Pentru că în timpul cât a dat o tură în jurul vostru, alergătorul a executat și o mișcare de rotație în jurul lui însuși. Un titirez – un titirez fără să știe!

Nu-i așa că e uimitor?

Acesta este unul din secretele Labirintului Fără Pereți. Este doar una din mișcările pe care le faceți fără să bănuiți măcar în ce sunteți implicați.

*

Personajul de astăzi este un bărbat. Dacă îl recunoașteți pe stradă, prefaceți-vă că nu-l vedeți. E mai bine așa, nu mă întrebați de ce.

Ca toți oamenii, Personajul acesta e și el conștient că în fiecare an trece prin ziua morții sale. De-a lungul timpului a perfecționat chiar un fel de calendar din angrenaje dințate, globuri de tablă și receptacule cu apă. Astfel, a descoperit că sâmbăta e întotdeauna mai trist ca de obicei, iar în septembrie doarme nejustificat de mult. Toate acestea plus alte coincidențe l-au determinat să creadă că sfârșitul îi va veni undeva în ultima zi din luna martie. Mai mult n-a putut afla și e și așa prea mult.

Ca atare, în fiecare an, în ziua aceea, nu iese din casă. Închide ușile, ferestrele, obloanele. Oprește curentul de la tabloul general, gazul din stradă și apa din beci. Verifică paratrăsnetul, dă drumul câinilor în curte și sună la poliție din oră în oră pretinzând că diverși indivizi suspecți se învârt pe stradă. Își pune mănuși și mască antivirală, adună tacâmurile ascuțite în sertare, scoate televizorul din priză și antena din televizor. Acoperă oglinda de pe hol, nu se bărbierește și nu face duș. Nu mănâncă nimic, bea numai apă îmbuteliată, nu-și pune cravată la gât.

*

Dacă Universul e infinit, atunci înseamnă că undeva șirul repetițiilor ușor diferite atinge o asemenea formă, iar Personajul meu poate exista cu adevărat.

În orice caz, mai sunt trei zile până la sfârșitul lunii martie. În perioada aceasta nu-l veți întâlni nicăieri pe omul nostru. Nu iese din casă.

Și tremură de frică.

Tocmai pentru că-și cunoaște viitorul, nu știe ce va urma.

3 comentarii
    Vero

    Din cauza asta sunt asa puțini oameni pe strada azi ? 🙂 .
    Felicitări pentru text, Liviu!

    Anca Orman

    Felicitări pentru articolul plin de imaginație!
    Am ciudata impresie că am văzut la un moment dat un filmuleț cu Personajul tău și apoi fix în ziua aia, a și murit, fără să trăiască o zi. :-)))

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine