Fenomenul cultural Modern Love, inițiat de The New York Times, pentru prima dată în Europa la festivalul UNFINISHED

Pentru prima dată în Europa, Daniel Jones, editorul celebrei rubrici Modern Love din cotidianul The New York Times, vine la festivalul Unfinished și selectează povești de dragoste pentru proiectul special, Unfinished Love Stories.

Editorul, alături de organizatorii festivalului, îi invită pe cei care au cuvintele la ei să scrie o poveste de dragoste, în limba engleză, în maximum 500 de cuvinte, până pe 20 septembrie. Daniel Jones va selecta cele mai bune eseuri, iar în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, acestea vor prinde viață pe scena festivalului UNFINISHED, fiind interpretate de actori români. Doritorii își pot înscrie povestea folosind formularul de înscriere chiar aici.

Daniel Jones, care acum gestionează franciza globală Modern Love, spune că „după cei doi ani cu restricții în care am urmărit Modern Love Moments doar online, de la distanță, sunt extrem de nerăbdător să ne strângem în persoană și să împărtășim un pic de iubire cu această comunitate incredibilă. Am fost în Unfinished acum câțiva ani și mă bucur nespus că voi reveni, aducând pentru prima dată în Europa proiectul Modern Love, sub forma Unfinished Love Stories. Abia aștept să citesc textele voastre și să scoatem la lumină câteva povești de dragoste care merită să nu rămână ascunse.”

Daniel Jones a editat rubrica Modern Love din New York Times încă din 2004, iar acum gestionează franciza globală Modern Love, care înseamnă: două rubrici săptămânale în cotidianul The New York Times, trei cărți: Modern Love, Love Illuminated și Tiny Love Stories, un podcast săptămânal cu peste 150 de milioane de downloads și un serial cu producții în SUA, India, Japonia și multe alte țări unde Daniel Jones are rolul de coproducător.

Ediția a șaptea a festivalului multidisciplinar UNFINISHED înseamnă 4 zile de workshop-uri, performance-uri, dezbateri, conversații și prezentări ce vor explora conceptul de descentralizare și reunite sub tema OFF-CENTER. Ca în fiecare an, participarea costă timp și implicare. Unica modalitate de a intra în UNFINISHED este prin completarea unui formular ce conține întrebări despre valorile și motivația celor interesați să participe în festival. Înscrierile s-au deschis pe site-ul www.unfinished.ro și vor fi acceptați 3141 participanți fizic și 13.000 online.

Despre UNFINISHED

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, UNFINISHED este primul festival multidisciplinar din România și a fost creat de Fundația Eidos ca o experiență în continuă evoluție. Din 2016 și până acum, Unfinished a avut peste 250 de invitați, printre care co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, artista multipremiată, Marina Abramovic, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu.

***

Plăcut de Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine