Dreaming of Costa Veche

Am petrecut ziua de ieri în compania a doi prieteni ce au căzut în păcatul antreprenoriatului, că altfel nu pot numi decizia de a deveni antreprenor în vremurile și locurile în care ne aflăm. Viața lor era senină și lipsită de griji, doi băieți talentați și pricepuți în meseria lor liberală, nu erau legați de scaunul unui birou, mereu aflați pe drumuri, cu spor și folos, toate bune și frumoase.

Cum orice călator are nevoie de un popas bun, prietenii mei meditau din când în când la o cafea și un paharel de visare într-un bar aflat în inima Bucureștiului, înconjurați de prieteni și colegi de breaslă. La un moment dat a venit vestea că barul urmează să iși închidă porțile, din motive diverse și prea întortocheate să fie expuse aici. După ani de zile și nenumărate povești faine petrecute în acest loc, prietenii mei au decis că povestea asta merită salvată, prin urmare, de la o zi la alta, au trecut din fața tejghelei în spatele ei. Ieri clienți, astăzi antreprenori.

Și dacă tot au pornit la acest drum, s-or gândit să facă treabă bună și să readucă farmecul și energia locului, ce în ultimii ani se stingea ușor, de la o zi la alta. Înconjurați de prieteni, s-or pus pe treabă, cu energie și chef de munca, și pas cu pas au readus la viață un loc fain, popas preferat de mulți oameni creativi din București, și nu numai. Toate mergeau strună, clienții bucuroși să vadă că povestea merge mai departe, până într-o bună zi când au început pe rând să apară în locație tot felul de zmei și căpcăuni, de la diverse instituții de stat degeaba. Cu tot felul de pretenții absurde și lipsite de logică, legi și reguli ce par a fi făcute de oameni ce nu au mânuit în viața lor o afacere, ce n-au avut niciodată pe umeri povara de a asigura venitul altor oameni. Asta e, odată prinși în horă, trebuia să vină la un moment dat și dansul ăsta, prin urmare prietenii mei au strâns din dinți și au mers mai departe, în spiritul legii, aplicând chiar și regulile ce li se păreau complet lipsite de noimă.

⁃ O să fie bine, mergem mai departe, depășim și momentul ăsta!

Și mi-era drag să îi văd în fiecare zi puși pe treabă, cu voie bună și optimism, să fie clienții mulțumiți și să își crească afacerea de la o zi la alta. La final de zi zâmbeau amândoi obosiți, uitându-se cu drag la locul plin, în care până nu demult bătea vântul:

⁃ Încă puțin și nu o să mai aducem bani de acasă, suntem pe drumul cel bun, două-trei investiții și vine liniștea și în portofelele noastre!

Ieri i-am găsit amărâți, cumva ajunși la capătul puterilor.

Prea mulți zmei, prea mulți căpcăuni, prea multă umilință.

Pentru că în fond și la urma urmei, asta înseamnă să fii antreprenor în România, în aceste momente. Să accepți să fii terfelit, umilit și tratat ca o cârpă de tot soiul de panarame plătite din bani publici, care în mod normal ar trebui să îți ofere asistență și sprijin, pentru ca afacerea ta să meargă mai bine. De fapt, e exact invers.

⁃ Ne-am cam săturat, Mani, deja e prea mult. N-am trăit asemenea umilințe cum am trăit în ultimele luni. E prea mult. Să stăm cu capul plecat în fața unei cucoane care intră isterică în locație și urlă la noi de față cu clienții, pentru o chestie măruntă și lipsită de noimă? Nicăieri nu găsim sprijin, înțelegere, asistență. Nimeni nu intră pe ușă cu o vorbă bună, un sfat, să ne spună cum trebuie făcute lucrurile bine. Și toți par nevorbiți între ei. Unul ne spune un lucru, următorul altceva. Toți te tratează de parcă ai fi sluga lor, îți intră în locație fluturând insigne și legitimații, ca și cum ar fi o acțiune de combatere a crimei organizate, și nu un control de rutina a unei instituții de stat menite să protejeze mediul de afaceri. Am băgat bani serioși în afacerea asta, avem angajați care depind de noi și de povestea asta, și de la o zi la alta ne întrebăm dacă se merită. Prea multă umilință, poate nu-i pentru noi povestea asta.

Ce să le spui? Mergeți mai departe, băieți, o să fie bine?

Întâmplător sau nu, în ultima vreme îmi pun aceleași întrebări despre profesia mea. Mă tot gândesc la Colectiv și colectivizarea muzicii românești. Legea a învins, suntem cu toții la adăpost, fiecare la locul lui. Ăia mari sunt bine mersi, ăia mici sunt și mai mici. Cei care cântau înainte la Sala Palatului și făceau playback la mitingurile electorale cântă bine mersi în continuare despre schimbare, nothing changed, restul cântă pe unde pot și unde sunt binecuvântați de ISU, preferabil în grupuri mici, să nu fie deranj mare. Locațiile unde încă se mai poate cânta muzică live, și așa extrem de puține, se închid de la o zi la alta, și de fiecare dată auzi aceeași poveste:

⁃ Am obosit, prea multă umilință, nu se merită. Am investit bani, energie, timp și n-am primit niciun fel de sprijin sau înțelegere. Doar amenzi, amenințări și vorbe grele, aruncate cu ușurință de față cu clienții și angajații noștri. Pentru că nimic nu e mai presus de lege, nici măcar rațiunea și bunul simț.

Norocul meu că am inceput să cânt pe vremea când nu puteai număra cluburile din București pe degetele de la o mâna cu trei degete, respectiv Lăptăria lui Enache și Big Mamou, despre festivale în aer liber nici nu mai are sens să vorbim, am călătorit o dată cu trenul vreo 18 ore, de la Costinești la Satu Mare, să cânt 25 de minute. Noroc că eram cu o gagică faina, ce mi-a ținut de urât, că în 18 ore vecinii noștri de compartiment, medie de vârstă (după vorbă, dupa port) 60+, au mâncat, dormit, mâncat din nou, dormit de asemenea, și tot așa, și nu în ultimul rând au ținut morțis să ne împărtășească toate bolile lor, plus cele mai bune tratemente naturiste pentru reumatism… Pur și simplu o călătorie de neuitat. Stiți cum sforăie doua babe trecute de 70 de ani, după câțiva cârnăciori în untură si două trei păhărele de palincuță? Bestial devastation, definiție, norocul meu că eram în etapa Sepultura a vieții mele, că altfel mă aruncam din tren în mers!

Săraca fată ce-mi ținea de urât, eroina mea, eu îi făcusem capul calendar că o duc la un festival rock, și în schimb am plimbat-o 18 ore cu fan clubul lui Fuego. Cred ca mă iubea sincer, că tot drumul a fost numai zâmbet și energie pozitivă, nu s-a supărat nici când a aflat ca mai avem bani doar de o halva și o pungă de pufarine, prin urmare la câțiva ani distanță i-am propus să ne căsătorim. Nu de alta, dar dacă am rămas împreună după un drum cu CFR-ul de la Costinești la Satu Mare, nu văd ce ne mai poate despărți.

Prin urmare, de s-or închide toate crâșmele, câta vreme mai ramâne o gură de metrou unde putem zdrăngăni o chitară, mergem mai departe. Chiar mi se face pielea de găină când mă gândesc că în curând voi putea să cânt și în Drumul Taberei.

E drept, mă așteptam ca după Colectiv să meargă un pic altfel lucrurile, că o fost vâlvă mare la televizor, s-or dat decorații, părea că în sfârșit o să bage cineva în seamă și menestrelii refugiați prin hrube, da’ niciodată n-am fost tare bun la pronosticuri legate de felul în care merg lucrurile în țara asta, că altfel nu îmi explic de ce m-am întors și mă trezesc în fiecare dimineață într-o țară care nu are nici măcar o autostradă. Și de la o zi la alta începe să devină tot mai clar că noi o să inaugurăm cu mare fast o nouă autostradă când toată lumea va merge la serviciu cu drona.

În fine, câtă vreme putem sta liniștiți în fața televizorului să numărăm voci din doi în doi, să admirăm români care scot cu talent flăcări din fund și se întrec în tăiat morcovi și ceapă, suntem cu tonții pe drumul cel bun.

Revin la chestii faine și pozitive, să facem viitorul frumos și luminos.

Dacă m-ați citit până acum, iată și o veste bună.

Investiția momentului, afacere la cheie, cadou de la Maneluș.

Uitați de Bitcoin, terenuri, fonduri europene. Prea multă bătaie de cap, vă propun o investiție minimă, fără riscuri, succes garantat. 258 lei pașaport adult, 234 lei pașaport minor. Plus bilete one-way către Costa Rica, am auzit că e mare căutare de cafenele bar cu muzică live și bucătărie tradițională românească. Deși au trecut aproape 20 de anișori de la ultima mea vizită în Puntarenas, am auzit că merge treaba strună, e plină plaja de români frumoși. Nu stați prea mult pe gânduri, e pont bun, vă dau și nume de business, să scrieți frumos cu neon la intrare:

La Venganza Del Empresario Rumano

 

Dulce răzbunare, mi corazon encantando!

Piénsalo, mis amigos, piénsalo!

Toți ăștia care v-au umilit, terfelit, jecmănit, toate panaramele plătite din bani publici, care nu se pun în mișcare decât dacă sunt unse bine cu șpagă la toate încheieturile, toți ăștia vor fi clienții voștri. Vor veni cu bani mulți de acasă, să își petreacă concediile la voi și să mănânce sărmăluțe pe plajă, doar n-o să fie tâmpiți să mănânce tortillas la Predeal, unde merg oricum tot timpul în interes de serviciu! Și nu trebuie să vă stresați cu oferte, reduceri și promoții, genul ăsta de clientelă are  banii grei câștigați ușor, cine dracu’ mai stă să-i numere?

Think about it, Costa Rica e doar primul pas, ceafa de porc e mai nou la mare cautare și în Brazilia sau Madagascar.

Daca n-aveți bani de un zbor transatlantic, nu-i bai, deschideți întâi un punct de lucru în Serbia, Taverna Românului, ca e dor mare de mititei și sărmăluțe și la Belgrad, sunt mulți români frumoși, bătuți de soartă, ce au fost siliți să trăiască în pribegie îmbelșugată, ce de abia așteaptă să vă guste din bucate în timp ce le cântă lăutarii plătiți de ICR!

Hai nu mai stați pe gânduri, let’s make Romania great again, spor la treabă și succes!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine