Fetița care a întâlnit o panteră

Cobora dealul păşind ca o felină, cu tălpile goale, călcând peste pietrele ce te însoțeau cuminți până la intrarea în casă şi departe de ea. Păşea şi nu îi auzeai paşii, erau ca vântul, peste tot şi nicăieri. Învăluită într-un negru care radia, un negru strălucitor, blând, puternic, curajos, feroce, crud, nerăbdător. Se lăsă urmărită de fetiță de jos, din vale, de acolo de unde izvorul îşi făcuse loc, iar acum îşi stabilise casa.  Ajunsă lângă ea, începu să se învârtă lent, desenând cu coada cercuri infinte în care se ascundea mirosul proaspăt ce îi invada nările. Rămasă în tăcere, fetița îi fixa ochii albaştri în care citeai cuvinte nescrise încă. Îi dădu târcoale, o mirosi şi apoi se așeză lângă ea. Nu îşi vorbiră nimic. Stăteau în liniştea păsărilor, a vântului şi a florilor de câmp.

Florile de câmp sunt aparte, să ştiți. Sunt libere, duc o viață solitară, au doar câteva prietene răsfirate pe sute de hectare. Nu se întâlnesc, dar îşi vorbesc o limbă a lor pe care eu nu o ştiu, ce ştiu este că se recunosc una pe cealaltă cu ajutorul vântului. Vântul le aduce veşti despre familie şi despre frați aşezați pe pământuri îndepărtate. Nu îşi vorbiră nimic ore în şir şi cu toate astea, şi-au spus una alteia ceva ce nu poți spune, au traversat împreună cu vântul munții, cerul, au strabătut întunericul, lumina, fără să îşi spună nimic. Au rămas lipite una de cealaltă şi atât. Orice ar ascunde în el cuvântul “atât”.

Cuvintele au adunat în ele poveşti de sute de ani, nu ştiu unde mai au loc, dar cu trecerea anilor se adaugă altele şi altele. Corpul negru al panterei şi cel firav al fetiţei uşor, uşor au început să se transforme în linii, iar liniile s-au rupt în mii de bucățele ce zburau peste câmpuri. A fost atunci când fetiţa a înțeles că panterele sunt oameni şi oamenii pot fi pantere. A fost în exact acel moment când fetița şi-a dat seama ca i-a povestit într-o tăcere deplină despre călătoriile ei până la marginea pământului, despre cum furnicile îşi curăţau casa, despre cum lăsa picăturile de ploaie să îi alunece prin păr, despre soarele care îi mângâia pielea, despre mirosul de fân care îi umplea sufletul, despre gustul apei care o surprindea mereu, despre cum hainele îi atingeau corpul, despre creionul care se aşeaza perfect în palmă şi despre degetele aşezate îl  primească, aşteptând cuvintele să curgă, despre hârtia curioasă ce forme întortocheate o vor mângâia de astă dată, despre cum îşi lăsa ochii să privească ceea ce îşi doresc, despre zâmbetul care se deschide larg, despre cum îşi lăsa respirația să o emoționeze, despre cum lăsa tristețea să o învăluie dacă asta îi era voia, iar pantera înțelesese tot. Ochii ei o priveau acum pe fetiță cu  blândețe, semn că ascultaseră tot. Erau limpezi, calmi, acceptau orice, chiar şi ceea ce ea îşi refuza. Aveau aceea blândețe care e precum aerul, nu o poți atinge, dar simți cum pătrunde uşor, uşor în corp şi se instaleză acolo ca într-un culcuş. A fost acel moment care a adus cu sine pentru panteră întelegerea a ceea ce înseamnă să fii om. A simțit că sub blană se ascunde pielea, sub piele se mai ascunde ceva, şi sub ceva mai sunt atât de multe ceva-uri. Învăța despre ele acum, în linişte, aşezată lângă fetiță, cu miros de fân şi cântec necunoscut de păsări în jur. Poate într-o zi o să ajungă să le înțelegă şi pe ele.

 

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine