Honterus și hărțile Transilvaniei

Johannes Honterus – cum ajungem în centrul orașului Brașov, nu avem cum să îl ratăm: statuia lui, școala fondată de el – azi liceul J. Honterus, prima tipografie din Brașov, prima moară de hârtie din Transilvania etc. Îl întâlnim peste tot.

Cu toate acestea, mai puțin cunoscut de publicul larg este faptul că Honterus a realizat, în anul 1532, o hartă a Transilvaniei (Chorographia Transylvaniae) care va fi ulterior preluată de mulți cartografi europeni printre care Sebastian Muenster și Gerard Mercator.

Deși Muzeul Hărților nu deține această hartă (s-au păstrat puțin exemplare care se găsesc la Sibiu, Brașov, Budapesta și în alte câteva orașe), aici puteți admira cel puțin două hărți realizate după harta lui Honterus și foarte asemănătoare cu aceasta: Transilvania. Nova Tabula a lui Sebastian Muenster (prima jumătate a secolului XVI) și Transilvania realizată de J. S. Pannonius, în aceiași perioadă.

De ce este importantă această hartă?

– Pentru că este prima hartă realizată de un locuitor al Transilvaniei, pornind de la observațiile sale personale. Astfel, este impresionantă abundența de localități figurate (în jur de 200 de localități, fapt remarcabil pentru acea perioadă), de forme de relief și floră. Dacă veți avea răbdare să studiați oricare dintre cele două hărți prezente în Muzeul Hărților, veți găsi atât cele mai importante orașe (Brașov, Cluj, Sibiu, Sebeș, Mediaș, Făgăraș etc) cât și mult nume de localități mai mici: satele săsești de pe valea Hârtibaciului (cele cu biserici fortificate), Cârța, Prejmer etc. Denumirile sunt cele săsești sau nemțești și în unele cazuri cele latine.

– Fiind prima hartă bine documentată a Transilvaniei ea a fost preluată, cum spuneam, de cartografii europeni. Astfel se ajunge în timp la o reprezentare interesantă a celor trei provincii românești: în timp ce Transilvania este inervată cu drumuri și localități, Moldova și Valahia (Țara Românească) par goale, aproape nelocuite! O explicație ar fi chiar faptul că despre aceste regiuni se știau mult mai puține informații în secolele XVI – XVII și nu neapărat că erau nelocuite.

Așa ca și harta lui Honterus, hărțile expuse la Muzeul Hărților împart Transilvania în șase regiuni: Țara Bârsei (Burzeland), Țara Făgărașului (Altland), regiunea Târnavelor (Weinland), a Năsăudului, a Albei Iulia și regiunea secuilor. Ca multe alte hărți realizate în această perioadă, ele nu sunt hărți de orientare ci hărți de reprezentare a regiunilor cunoscute. Astfel se explică faptul că orientarea pe aceste hărți este foarte dificilă.

Inițial, harta a fost tipărită în alb și negru însă ulterior, fiind o hartă foarte interesantă, a fost tipărită și în culori. Acest lucru este vizibil și în hărțile prezente în muzeu și este o practică foarte des folosită începând cu utilizarea tiparului în Europa de către Johannes Gutenberg.

Vă aștept la muzeu pentru a le descoperi împreună.

Cristina Toma
Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine