How may I direct your call?

În luna mai a anului acestuia, așteptarea a luat sfârșit. După ce pe www-eu au circulat zeci de meme-uri în care se “aștepta noul album Arctic Monkeys” de către scheleți, octogenari ș.a., în anul de grație 2018 a răsărit pe piață Traquility Base Hotel & Casino. Fanii extaziați, toată lumea în picioare, ropote de aplauze, artificii, tot tacâmul. Mișto nume, sinceră să fiu. Nu sunt fană a acestei trupe, dar când văd un copywriting bun, nu pot să nu mă sesizez.

Acum că mi-am aranjat părul, hainele și tot ce mi s-a mai deranjat de la încasarea roșiilor, ouălelor și altor asemenea acareturi virtuale aruncate după această declarație blasfemică (da, chiar vorbesc serios, nu ascult de regulă Arctic Monkeys, cam la fel cum nu am văzut nici măcar un singur episod din Urzeala Tronurilor), vă prezint videoclipa melodiei care dă numele celui de-al șaselea album de studio al trupei britanice. Mișto nume, chiar mișto. Și v-o prezint pentru că am auzit-o des aici, în timp ce lucram eu cuminte la calculatorul din redacția Radio Guerrilla, pe scaun, cu un picior sub mine, fără să deranjez pe nimeni, fără comentarii, nici măcar când intră Bogdan pe ușă, debitând salutări de ziua bună și vulgarități alăturate în mod fascinant în aceeași propoziție. În fine, melodia faină de tot, parca nici nu sunt ei, îmi place și mie, așa că dă-i cu search pe Google și ce să vezi – neoane, spirit Stanley Kubrick-ian (tocmai l-am inventat, e în regulă), odă anilor disco, imagini cu un vibe retro, Alex Turner ăla peste tot, haios în rolul de gazdă a hotelului, îți dă sentimentul că ești cumva în povestea macabră creionată de Eagles acum hăt mulți ani.

Serios acum. E chiar frumos, merită trăit. Și cine știe, poate o să mă mai uit la câteva clipuri de-ale lor și până scot următorul album, am câțiva ani buni la dispoziție să devin fan.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine