Știți starea aceea de bine, când îți este cald, dar nu e bai că te poți răcori imediat în apa mării dacă simți că te-ai încins mai mult decât trebe’? Guerrilla a zis-o prea bine: e starea de briză, ceea ce vă doresc și vouă; mai mult, vă scriu chiar de lângă o plantă imensă de busuioc ce mă înnebunește cu mirosul ei, plus gândul că aș putea hrăni cel puțin 10 oameni cu pesto pe care l-aș face din frunzele ei. Dacă vă întrebați care e legatura cu vinul, reiau sfatul sicilianului care îmi e prof la școala de vin cum că “nu lăsa să treacă o zi fără să miroși o floare sau fruct sau frunzele unei plante” pentru a întipări mai bine în minte fiecare aromă pe care o vom indentifica mai apoi în paharul cu vin.
Căldura asta pare la fel ca cea de săptămâna trecută, când aveam 34 de grade și ceream mult șpritz, însă nu e deloc la fel; am descoperit un restaurant axat pe experiența culinară și am observat că intră și mâncarea bună și un vin asortat cu pricepere, indiferent cât de cald e afară; pentru că #briză.
Așa că am lăsat șpritzul pentru când voi reveni la canicula din București și am început o imersiune în cultura oenogastronomică greacă. Sunt pentru a zecea oara în Grecia și cred ca aș fi mers tot pe mâna tavernelor pe care le îndrăgeam pentru calamari, caracatițe și dovlecei pane plus salată grecească; însă întâmplarea a făcut să găsesc cazare în apropierea unui restaurant ce oferă experiențe culinare și m-am decis să le încerc tot meniul împreună cu vinurile locale. Și de ce nu aș face-o dacă e tot pe malul mării, ca și celelalte taverne, iar mâncarea e la un alt nivel față de minunatele dar rusticele taverne?
Crescut la Brăila, credeam că ciorbele de pește dunărene sunt vârful în materie de zeamă marinărească, însă azi am fost dat pe spate de o supă în care aromele de legume proaspete se îmbinau minunat cu bucațile de pește fript aruncate în luptă la final; am mai fost uimit în trecut de o chichiță ciorbărească, cu toate că știam de la Oana Coantă că avem în patrimoniu peste o sută de feluri de ciorbe, supe și zame și credeam că nimic nu ne mai poate surprinde; să scoți, însă, cartoful din ciorbă și să-l așezi, copt în coajă, fierbinte, lângă porția de supă rece de sfeclă roșie și kefir, garnisită cu un ou fiert, castraveți, ceapă verde și mărar e o experiență, credeți-mă pe cuvânt, și dacă o încercați în weekend îmi veți mulțumi pentru pont. Supa de pește a fost atât de gustoasă și consistentă, încât a cerut încă de la inceput un pahar de vin alb (rare cazurile în care vinul se asorteaza cu supe/ciorbe).
Sunt pofticios, dar nu mâncăcios, așa că recunosc că nu “intră” în timpul aceleiași mese și aperitive și supe și felul principal și desert; în afară de azi, când am cerut supă de pește, până acum m-am “jucat” doar cu aperitivele: sunt atât de multe și gustoase încât e o joacă mult prea plăcută să le testezi. Multe din ele pe bază de legume, unele din ele regăsite și în bucătăria românească, însă adaptate (sarmalele în foi de viță cu orez din Grecia au o notă de aciditate, răcoritoare pentru că sunt stropite din belșug cu lămâie, la noi nu; la fel și salata de vinete, diferă suficient cât să nu dai greș la o degustare în blind umăr la umăr cu cea neaoșă); pe lângă salata grecească, cu care încep negreșit fiecare masă, am luat într-una din zile un preparat la cuptor pe bază de roșii, brânză feta și ardei verzi copți în prealabil pe tablă – bouyourdi. O nebunie de arome ce merg perfect cu un roze sau chiar cu ouzo, distilatul tradițional al Greciei, cu infuzie de anason.
Alt aperitiv deosebit de gustos a fost mussels saganaki; scoici în sos de roșii și legume trase într-o tigaie de fontă și date la cuptor, cu bucăți de feta și un strop de chili. Vinul alb grecesc își face bine treaba și în această asociere; am mai testat și calamar proaspăt la gratar și file de sardine pe plită. La pește se știe că, dacă e proaspăt, nu trebuie mare îndemanare la gătit; vin trebuie să fie, să-l stropim din belșug; un asamblaj de athiri, assyrtiko și roditis merge perfect, iar prețul unei carafe în restaurant te îmbie să bei cât mai mult.
Caracatiță proaspătă pe grătar sau chiar într-o mâncare nu foarte memorabilă mai mâncasem; însă oferta Nefeli în zona aceasta e ceva ce trebuie neapărat încercat într-o viață: chiftele de caracatiță cu anason și mentă; pe langă faptul că aromele se întrepătrund perfect și sunt în echilibru, textura foarte delicată face din acest preparat un candidat serios pentru o seară de fine dining; împreună cu un pahar de vin roșu din soiul grecesc xinomavro reiese o asociere perfectă, în care regăsim și amprenta terroir-ului (apropo de terroir și obiceiuri locale, am descoperit că grecii asociază fără probleme feta cu vin roșu, ceea ce nu aș fi gândit nici într-o mie de ani).
Pentru final vă las un link în caz că vreți să vizitați Halkidiki în viitorul apropiat: un fel de Loft sau Nuba populat de greci; e și asta o experiență să vezi cum sunt petrecerile pe la alții 🙂
Kalimera din Possidi!
#waflaki #souvlaki #saganaki #papoutsaki #românachi
